Toader, MESAJ DUR pentru PSD! Este de acord cu Iohannis. Ce ar trebui să se întâmple cu persoanele care a probleme penale
- Ionut Gogean
- 5 ianuarie 2018, 16:51
Ministrul Justiției, Tudorel Toader a sprijinit ideea președintelui României de a fi introdus în Constituție principiului integrităţii, prin care persoanele cu probleme enale să nu mai poată ocupa funcții publice înalte.
Toader a afirmat, la plecarea de la sediul CSM, că Constituția ar trebui modificată:
"Da, Constituţia trebuie modificată. Am fost judecător 10 ani, au fost numeroase decizii interpretative ale Curţii Constituţionale, decizii care au clarificat anumite prevederi. Din moment ce decizia Curţii interpretativă a clarificat parţial anumite prevederi, înseamnă că la o revizuire, acele decizii vor fi luate în considerare”, a declarat Tudorel Toader.
Președintele Iohannis a subliniat în cadrul ședinței de prezentare a raportului CSM pe 2017 și alegerea unei noi conduceri că este obligatoriu ca principiul integrităţii să fie introdus în Constituție, astfel că persoanele acer au probleme penale să nu mai poată ocupa funcții înalte în stat.
"Sistemul electoral a fost aşa construit, că accesul acestor persoane a fost posibil. Personal, sunt convins că dacă ne-am apuca să discutăm Constituţia, este obligatoriu să introducem principiul integrităţii chiar în Constituţie”, a afirmat preşedintele.