”To do list” al americanilor pentru premierul Grindeanu

”To do list” al americanilor pentru premierul Grindeanu

Fostul președinte Traian Băsescu a atras atenția că șeful delegației americane, Eric Stewart, nu ar trebui tratat asemenea unui lobbyist care a venit în România să facă lobby pentru companiile americane.

O delegație a marilor companii americane i-a înmânat premierului Grindeanu o foaie de parcurs privind cooperarea economică bilaterală. Eric Stewart, președintele Consiliului de Afaceri Americano-Român, susține că foaia de parcurs include precizări referitoare la statul de drept, transparență și eficiență.

În opinia lui Traian Băsescu, companii gigant americane nu au ajuns să facă afaceri în România din cauza birocrație. “Ei zboară doar de două ori: o dată vin și spun ce ar vrea să facă și te întreabă dacă ești de acord, iar a doua oară îți spun la ce s-au gândit și dacă ești de acord”, a spus Băsescu întro intervenție telefonică la B1TV.

La rândul ei, și Alina Petrescu, purtătoare de cuvânt a Guvernului, a venit cu câteva precizări referitoare la această foaie de parcurs, potrivit B1TV: ”la fiecare punct cu recomandări, sunt cinci puncte mari, sunt sugestii pentru Guvernul român și pentru Secretarul american de comerț. Indignarea dumneavoastră e aceeași și pentru că există recomandări și pentru Secretarul american? E un document în care reprezentanții mediului de afaceri din SUA recomandă ambelor guverne câteva măsuri pe care le consdieră benefice pentru aprofundarea relațiilor economice. Vă deranjează o aprofundare a relațiilor economice dintre cele două țări?”.

Ne puteți urmări și pe Google News