Votarea Legii Lustraţiei va fi o încercare revelatoare pentru clasa politica din România la două decenii de la prăbuşirea oficială a regimului comunist. Vor cădea măştile.
Există momente în istorie când timpul se accelerează. Este ceea ce se petrece acum în România. După ani de zile de torpoare, de boicotare, sabotare şi sfidare a revendicărilor legitime ale societăţii civile, ale forţelor anti-totalitare, iată că mobilizarea civic-democratică dă, în fine, roade. Întâlnirea dintre exponenţi proeminenţi ai societăţii civile şi doamna Roberta Anastase a rezultat în angajamente cruciale pentru viitorul democraţiei româneşti.
Faptul că Legea Lustraţiei, întârziată peste măsură, persiflată de Ion Iliescu şi partizanii săi, va fi supusă votului deschis în Camera Deputaţilor până la data de 20 mai 2010, este de cât se poate de bun augur. Nu este câtuşi de puţin adevărat, cum pretinde Ion Iliescu, că ar fi vorba de o “lege de tip ceauşist”. Ca deputat pe vremuri în ceea ce se numea Marea Adunare Naţională, Ion Iliescu ar putea să fie puţin mai precaut cu asemenea penibile analogii.
Lustraţia nu pedepseşte penal pe nimeni, ci, în concordanţă cu Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara din martie 1990, pur şi simplu impune foştilor activişti plătiţi ai PCR şi securiştilor să facă un pas înapoi, să renunţe la a mai ocupa funcţii publice un număr limitat de ani. Nu este o damnaţiune pentru veşnicie. Cât priveşte jignirile aduse de Ion Iliescu lui Doru Mărieş, ele ţin de recuzita propagandistică specifică practicilor bolşevice.
Votarea Legii Lustraţiei va fi o încercare revelatoare pentru clasa politica din România la două decenii de la prăbuşirea oficială a regimului comunist. Vor cădea măştile. A sosit momentul ca statul de drept să aşeze lucrurile în matca lor firească.
Forţele politice democratice au acum prilejul să-şi afirme deschis valorile. Testul va veni curând. Se vor despărţi, limpede şi categoric, apele. A sosit ceasul clarităţii morale.
Cred că ne apropiem de clipa în care va ieşi la iveală adevărul despre Revoluţie, despre mineriade, despre rolul liderilor din epocă ai FSN în ceea ce în politologie se numeşte “anarhia organizată statală”, prin instrumentalizarea violenţei şi manipularea deşănţată a mijloacelor de comunicare în masă. Nu găsesc cuvinte prin care să-mi exprim admiraţia pentru sacrificiul lui Doru Mărieş.
Toţi prietenii societăţii deschise îi sunt îndatoraţi. La antipodul statului de nedrept, deci al celui comunist, se află statul de drept. Este o construcţie în raport cu care toţi omenii de bună credinţă trebuie să se simtă solidari şi responsabili. E nevoie de legi precum cele recomandate în Raportul Final al Comisiei Prezidenţiale.
Este nevoie de legi reparatorii pentru victimele abuzurilor comuniste. Este nevoie de adoptarea legii de reducere a pensiilor securiştilor şi activiştilor. Cei care au crezut că pot fereca şi batjocori la nesfârşit adevărul s-au înşelat.
Recomandările noastre
