Tinerii, prinşi în iluzia banilor de la stat

Tinerii, prinşi în iluzia banilor de la stat

În vreme ce autorităţile se laudă că le oferă fonduri nerambursabile, tinerii se plâng că sumele puse la bătaie sunt mici şi contestă condiţiile de acordare.

Antreprenorii din România găsesc greu bani pentru a porni sau dezvolta o afacere, mai ales că bancherii nu se înghesuie să îi împrumute, iar costurile creditării în România sunt printre cele mai ridicate din regiune. În acest context, programele de finanţare derulate de Executiv ar trebui să fie o gură de aer pentru întreprinzători, mai ales pentru tineri. START cu ghinion Printre acestea se numără şi programul destinat tinerilor care vor să îşi dezvolte abilităţile de patroni (START), lansat ieri. Mulţi dintre solicitanţii din acest an au devenit "aplicanţi de meserie", adică depun cereri de finanţare ori de câte ori este lansat un nou program guvernamental, chiar dacă experienţele anterioare au fost dezamăgitoare. "Am depus şi la minimis, dar sigur nu prind finanţare nici acum, pentru că sunt multe cereri şi am obţinut 80 de puncte", spune George, un tânăr patron din Cluj Napoca. Suma maximă care poate fi obţinută de la stat prin programul START este de 100.000 de lei, echivalentul a circa 22.200 de euro. Bugetul alocat se ridică la 13 milioane de lei, iar autorităţile estimează că cel puţin 130 de solicitanţi vor beneficia de finanţarea nerambursabilă. Interesul acestora este ridicat, fapt demonstrat şi de numărul mare de cereri înregistrate. Până la această oră au fost depuse 62 de solicitări, dintre care 21 au obţinut cel puţin 90 de puncte dintr-un total de 100 posibile. Pentru a primi punctajul maxim, antreprenorii trebuie să aibă o afacere la ţară şi să facă producţie. Graba strică treaba Deoarece interesul tinerilor este mare, dar bugetul mic, autorităţile au decis că banii se vor da pe princi­piul "primul venit, primul servit", care a generat mari controverse şi în cazul schemei de minimis, anul trecut. Principalul dezavantaj al acestui principiu este că pro­iecte bune pot rămâne fără finanţare, dacă cererea este depusă târziu. În plus, grăbindu-se să depună cererea online, mulţi tineri riscă să facă greşeli care îi vor costa scump. "Firma mea oferă servicii la oraş, aşa că nu puteam obţine cele 100 de puncte. Am vrut să îmi cresc şansele de a primi banii, fiind printre primii înscrişi. Cred că din grabă nu am completat datele corect", mărturiseşte o tânără din Timişoara. O altă problemă semnalată de cei care au depus cereri de finanţare prin programul START se referă la faptul că autorităţile au anunţat destul de târziu condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care vor bani. Joaca cu lasere, o afacere profitabilă

Simona Cojocariu este unul dintre tinerii antreprenori din Iaşi care vrea să obţină fonduri nerambursabile prin programul START, însă nu a primit decât 75 de puncte, după evaluarea online a proiectului. "Am depus dosarul ca să încerc. Suma e mică, iar regulile jocului ar trebui stabilite cu mult timp înainte, nu cu o lună. Dacă la anul vreau să mă extind, trebuie să ştiu cum să fac pro­iectul ca să obţin fondurile. Nicio bancă nu îţi dă credit pentru diferenţa de bani, din scurt", spune tânăra. Dacă va primi banii de la stat, va des­chide un centru laser tag. Clienţii se vor putea "lupta" într-un spaţiu închis, în cadrul unei echipe sau individual, folosind arme care emit o rază laser, astfel că adversarul nu este lovit fizic. Aface­rile de acest tip se înscriu în rândul celor cu o profitabilitate ridicată, mai ales că paleta clienţilor este variată, de la tineri şi copii, la firme care vor să organizeze evenimente pentru angajaţi. În aceste condiţii, ieşeanca speră să aibă profit chiar din 2015, de circa 4.000 de euro pe lună. Pentru a dezvolta noua afacere, a închiriat o hală, unde va fi amenajat centrul. Investiţia pentru amenaja­rea şi dotarea acestuia se ridică la circa 40.000 de euro. Banii de la stat ar acoperi aproape jumătate din necesar, restul fiind asigurat din surse proprii. Centrele laser tag au devenit un punct de atracţie şi în România Foto: Evz