Schimbarea i-a făcut pe ucrainieni să se întrebe de ce Timoşenko a ales să renunţe la stilul considerat simbol naţional. De asemenea, au existat curioşi care au dorit să afle dacă premierul îşi asigurase coada, în condiţiile în care mai multe companii s-au oferit să-i asigure părul în cazul unor posibile incidente.

Se pare, însă, că Timoşenko "nu preţuieşte valorile personale", titrează un ziar moscovit. În 2007, ea a apărut în public cu părul despletit şi le-a promis deputaţilor din Parlament că îşi va schimba tunsoarea în mod regulat.

Gurile rele au spus că modificarea de stil a premierului este un semnal pentru schimbările iminente care se preconizează a avea loc în Ucraina. Modul în care Iulia Timoşenko îşi poartă părul a devenit deja folclor naţional, încărcat de simboluri. Ucrainienii spun că, atunci când are părul pe spate, ea merge la o întâlnire cu fostul prim-ministru, Viktor Yanukovich.

Alţii spun că părul purtat strâns în două cozi este o marcă a crizei financiare. Salariul pe care aceasta a declarat că îl primeşte, de numai 11,000 de hryvna (moneda naţională a Ucrainei), nu îi este suficient pentru reînnnoirea constantă a garderobei, scrie publicaţia Pravda.

Teoria cea mai plauzibilă cu privire la schimbarea de look a lui Timoşenko este aceea că ea s-a săturat de glumele nesărate la adresa cozii împletite. Numeroase tabloide ruseşti s-au referit la ea ca la "prăjitura cu urechi".