Adevărul despre scrisoarea lui Timmermans în care avertizează România cu declanşarea Articolului 7. Ce s-a discutat la Summit-ul UE de la Sibiu

Adevărul despre scrisoarea lui Timmermans în care avertizează România cu declanşarea Articolului 7. Ce s-a discutat la Summit-ul UE de la Sibiu

După ce prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans a timis o scrisoare în care a avertizat că va declanşa Articolul 7 din Tratatul UE împotriva României dacă modificările aduse Codurilor Penale vor intra în vigoare, PSD a reacţionat dur şi a susţinut că scrisoarea a fost concepută cu acordul lui Iohannis.

 

De asemenea, conducerea PSD consideră că textul scrisorii a fost stabilit la summi-ul UE de la Sibiu, potrivit ziare.com

 

În acest context, pirtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas, a afirmat, marţi, că acest lucru nu este adevărat, iar preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, nu a discutat cu Iohannis despre scrisoare.

 

„Bineinteles ca nu. S-a decis inainte ca presedintele (Comisiei Europene - n.red.) sa mearga la Sibiu. Scrisoarea a fost discutata in cadrul unei intalniri a Colegiului (Colegiul comisarilor - n.red.) din 30 aprilie, unde a primit intreg sprijinul din partea Colegiului", a declarat Margaritis Schinas.

De asemenea, Margaritis Schinas a mai susţinut că nu există nicio legătură între MCV şi aderearea României la spaţiul Schengen

 

„Comisia nu face o astfel de legatura. Daca exista probleme care trebuie abordate in ceea ce priveste frontierele, acest lucru trebuie facut in cadrul procedurilor de aderare la Schengen.

Cu toate acestea, este clar ca progresele inregistrate in lupta impotriva coruptiei nu pot decat sa atenueze eventualele preocupari pe care le pot avea unii"’, a spus Margaritis

Scrisoarea a fost trimisă în cata de 10 mai preşedintelui Klaus Iohannis, premierului Viorica Dăncilă, preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

 

 

Despre scrisoare, Liviu Dragnea a afirmat că Iohannis a acceptat acest lucru pentru a ataca PSD şi pentru a-i ajuta în campania electorală.

 

„A ajuns la Camera Deputatilor astazi, am rugat pe colegii mei sa se uite, pe domnul Iordache si pe ceilalti colegi din Comisia Juridica. Am avut gura aurita, eu am spus zilele trecute ca am auzit ca principalul subiect discutat de Iohannis cu stapanii lui a fost sa scoata repede ceva iar impotriva Romaniei, ca asa il ajuta pe el in campania electorala".

În consens cu Dragnea este şi Liviu Pop, fost ministru al Educaţiei, care a spus că documentul „este o cardasie cu domnul Iohannis, i-a dictat domnul Iohannis ce sa scrie".

„Evident, ca aceasta cardasie nu face altceva decat sa aduca inca o data in prim plan aceasta dubla masura, in care nu se doreste ca adevarul sau principiile sa conteze, ci doar interesul pur electoral, disperarea domnului Iohannis pentru un al doilea mandat il duce in zona aceasta a penibilului, pana la urma, pe domnul Timmermans", a precizat senatorul PSD.

 

Ne puteți urmări și pe Google News