Timișorenii, scoși la pedalat de ”Verde pentru biciclete”, pe un traseu de 50 de km
- Georgeta Petrovici
- 8 septembrie 2017, 14:46
Timișorenii sunt invitați să iasă la pedalat week-end-ul acesta. O nouă tură ciclistă ”bănăţeană” va fi organizată sâmbătă de ONG-ul „Verde pentru biciclete”. Aceasta este cea de-a cincea tură din an.
Punctul de întâlnire al pasionaţilor de plimbări pe două roţi din Timișoara este stația de autobuz de la AEM, la ora 9,00. Bicicliştii vor porni în tură, începând cu ora 9,30 pe traseul: AEM – Urseni – Uliuc – Șag – Urseni – AEM. Lungimea traseului este de aproximativ 50 de kilometri, durata de parcurgere fiind de aproximativ cinci ore. În timpul turei, vor fi realizate popasuri de regrupare precum şi de realimentare cu apă şi mâncare, transmit organizatorii.tot ei spun că au gândit tura ca una cu un grad de dificultate mediu. Accesibilitatea este pentru biciclete mountainbike. Se recomandă participarea bicicliștilor cu antrenament, experiență și cu o stare de sănătate bună.