Actriţa premiată cu Oscar pentru rolul din filmul „Michael Clayton” povesteşte pentru EVZ despre viaţa la ţară în munţii Scoţiei şi despre cum poţi să eviţi „etichetele”.

Când am întâlnit-o la Veneţia, Tilda Swinton (49 de ani) purta un colier care părea să cântărească cel puţin două kilograme, o inimă aurie străbătută de o săgeată uriaşă, care putea atârna foarte bine şi pe un perete.

O bijuterie care pendula între kitsch şi bizarerie, în funcţie de privitorul care ridica uimit sprâncenele privind-o. „Frumos colier”, a îndrăznit cineva să remarce, puţin stânjenit de ipocrizia pe care o comitea. După toate aparenţele, Swinton l-ar fi purtat şi dacă o întreagă lume ar fi decretat-o cea mai urâtă bijuterie din lume.

Se apropie de estul Europei

Actriţa premiată cu Oscar pentru rolul din „Michael Clayton” refuză mainstream-ul şi, de fiecare dată când e luată de vârtejul industriei de la Hollywood, se extrage din el delicat, retrăgându-se în Europa şi în proiecte mici.

La Festivalul de la Veneţia venise cu unul dintre astfel de filme cu buget mic, pus la cale cu un prieten, Luca Guadagnino -„Io Sono l’Amore”, povestea unei rusoaice intrate într-o familie de aristocraţi italieni. Era gura de aer obligatorie după „Cronicile din Narnia”, unde a avut rolul Vrăjitoarei Albe, „Burn after Reading”, în care a apărut alături de George Clooney şi Brad Pitt, sau „Strania poveste a lui Benjamin Button”.

Tilda Swinton se apropie acum de estul Europei, cu un film despre straniul personaj Elisabeta Bathory, contesa despre care se spune că se îmbăia în sângele fecioarelor, cu iluzia că-şi va păstra tinereţea. Se zvoneşte că va avea rolul principal, iar la scenariu va contribui Elfriede Jelinek, autoarea premiată cu Nobel.

„Am o viaţă, nu am o carieră”

„Mă stânjeneşte faptul că sunt percepută ca un star de cinema”, avea să dea Tilda Swinton o declaraţie care sună paradoxal sau chiar ipocrit pentru cei care se hrănesc cu visul american. Însă actriţa nu-şi abordează meseria după tiparul clasic.

„Sincer, am o viaţă, nu am o carieră, viaţa mea personală şi munca sunt foarte legate. Singurul lucru care întrerupe această armonie sunt călătoriile, tăieturile, dacă vrei să le spui aşa, din filmul vieţii mele. Exceptând invitaţiile la petreceri în State - şi cu asta am cam terminat de la o vreme, pentru că am petrecerile mele de dat în Europa - şi filmări, nu plec de acasă”, povesteşte actriţa pentru EVZ.

Ménage à trois

Swinton are talentul de a se menţine pe muchie, în aerul rarefiat al nonconformismului, acolo unde puţini rezistă.

Trăieşte în Nairn, Scoţia, într-o zonă restrasă şi rece - opţiunea ei, dublată de figura androgină şi o privire rece care i-a adus un supranume ce s-a suprapus chiar peste un rol, Regina de Gheaţă -, împreună cu cei doi copii ai săi şi cu soţul, pictorul John Byrne. „Oricine trăieşte în Scoţia, la ţară, e un privilegiat. E genul de viaţă pe care o recomand oricui. Şi nu plec foarte des de acolo, prefer să stau retrasă cu ai mei”, spune actriţa.

Ceea ce ar părea de neacceptat în lumea „obişnuită” este un mod de viaţă testat cu succes de Swinton. De şase ani, actriţa are un amant oficial, mult mai tâ năr - pictorul german Sandro Kopp, care o însoţeşte în voiaje. Evită să comenteze situaţia, dar se opreşte asupra părţii banale a poveştii: „Cred că povestea cu diferenţa de vârstă e exagerată. Oamenii caută mereu explicaţii despre motivul pentru care sunt împreună”.