Teroare pe străzile din Minsk. Poliția lui Lukashenko nu iartă pe nimeni!

Teroare pe străzile din Minsk. Poliția lui Lukashenko nu iartă pe nimeni!

Forțele de represiune ale lui Lukashenko au dezlănțuit teroarea în Belaris. Opozanții sunt vânați pe străzi.

Poliţia a arestat sâmbătă sute de protestatari la Minsk, la o manifestaţie împotriva preşedintelui Alexandr Lukaşenko, a relatat un martor agenţiei Reuters. Circa 2000 de manifestanţi au participat la un marş prin capitala Belarus, cerând demisia şefului statului.,

La demonstraţia de sâmbătă au fost prezente în special femei. După câteva îmbrânceli cu forţele de ordine, poliţia a barat traseul marşului şi a început să extragă pe rând câte o persoană din mulţime. Într-un loc, zeci de femei au fost înconjurate de bărbaţi în uniforme verzi şi cagule negre, în faţa unui mall; protestatarele strigau 'Doar laşii lovesc femei!'. O femeie a rămas aparent inconştientă la pământ, apoi a fost ridicată de o ambulanţă.

Printre arestate se află şi activista de opoziţie Nina Baghinskaia, în vârstă de 73 de ani, care a ajuns un simbol al mişcării de protest luna trecută, când le-a opus rezistenţă poliţiştilor înarmaţi.

Protestele din fosta republică sovietică continuă, după alegerile din 9 august câştigate oficial de Lukaşenko, dar contestate de opoziţie. Preşedintele a respins acuzaţiile de fraudă.

Șocant! Un vaccin anti COVID-19 ar putea declanșa o boală gravă! Producătorul evită discuția

Mișcarea Black Lives Matter pierde teren. Sondajele sunt clare!

Represiunea practicată de regimul Lukaşenko a determinat Uniunea Europeană să discută eventuale sancţiuni. Liderul belarus aflat la putere de 26 de ani susţine că manifestaţiile împotriva sa sunt sprijinite de puteri străine. El a reuşit luna aceasta să obţină un împrumut de 1,5 miliarde de dolari din partea Rusiei, aliata tradiţională a ţării sale, notează Agerpres.

Lidera protestatarilor din Belarus Maria Kolesnikova, arestată săptămâna trecută, a fost inculpată pentru periclitarea securităţii naţionale, relatează dpa, citând comitetul naţional de investigaţii. Ea riscă până la cinci ani de închisoare dacă va fi găsită vinovată de această acuzaţie, în conformitate cu legea din Belarus.

Kolesnikova s-a angajat în „apeluri la acţiuni menite să pericliteze securitatea naţională a Republicii Belarus”, a afirmat Comiteul de investigaţii într-un comunicat postat pe reţeaua Telegram.

„Ea rămâne în arest. O investigaţie este în desfăşurare”, se mai menţionează în comunicat.

Kolesnikova este o aliată apropiată a liderei opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, care a fugit în Lituania luna trecută, în toiul reprimării violente a protestelor opoziţiei.

Tihanovskaia s-a angajat într-un interviu publicat marţi seară să-i asigure siguranţa preşedintelui Aleksandr Lukaşenko dacă acesta va demisiona şi se va retrage paşnic.

Proteste zilnice au avut loc în Belarus de la alegerile prezidenţiale de pe 9 august. În weekendul trecut, cel puţin 100.000 de persoane s-au adunat pentru un marş de protest la Minsk.

Opozanta belarusă Maria Kolesnikova a fost arestată în urmă cu o săptămână, pe când încerca să părăsească ţara, în timp ce alţi doi camarazi ai acesteia au reuşit să traverseze graniţa, au transmis televiziunea de stat din Belarus şi agenţia de presă oficială Belta, citate de EFE, Reuters şi Interfax.