Teoriile conspirației înfloresc după moartea suspectă a unor oficiali ruși
- Simona Stupar
- 27 martie 2017, 00:00
Cel mai recent incident în care a fost împușcat mortal un politician rus, în fața unui hotel din Ucraina, ridică la opt numărul unor actuali sau foști oficiali ruși, care au murit în ultimele cinci luni, de la alegerile prezidențiale din SUA, până acum.
Printre cei care au decedat în mod suspect se numără cinci diplomați ruși. Moartea unor dintre ei pare a avea cauze naturale, iar autoritățile au exclus vreun scenariu cu violență. În unele cazuri, însă, rămân semne de întrebare: fie pentru că au apărut detalii noi, fie pentru că nu s-au elucidat cauzele, sau pentru că decesele sunt încă anchetate de autorități.
Teoriile conspirației circulă deja pe internet, apărând speculații legate de faptul că moartea oficialilor ar avea de-a face, într-un fel sau altul, cu interferența Rusiei în alegerile din SUA. Nu există nicio dovadă, însă, pentru o astfel de legătură.
Andrei Karlov, 62 de ani
Ambasadorul rus în Turcia, Andrei Karlov, a fost asasinat la Ankara, în 20 decembrie 2016. A fost împușcat de aproape, de un bărbat, în timp ce ținea un discurs la vernisajul unei expoziții de artă. Criminalul, care era ofițer de poliție turc, a strigat „Nu uitați Siria!“, în timpul asasinatului. Diplomatul rus lucrase anterior în Coreea de Sud și de Nord între anii 1990 și 2000, fiind delegat apoi, în anul 2013, ca șef al misiunii țării sale la Ankara. Alianța islamistă Jaish al-Fatah, din care face parte Frontul al-Nusra, filiala siriană a rețelei Al-Qaida a revendicat asasinatul.
Denis Voronenkov, 45 de ani
Denis Voronenkov, 45 de ani, a fost împușcat mortal, joia trecută, în fața unui hotel din Kiev. El și soția sa au fost parlamentari în Duma de Stat din Rusia, dar au devenit critici ai regimului de la Kremlin și au părăsit țara, refugiindu-se în Ucraina, în octombrie 2016. Voronenkov a depus mărturie într-un proces de trădare împotriva fostului președinte ucrainean Viktor Ianukovici, perceput ca o marionetă a lui Putin. Actualul președinte, Petro Poroșenko, a numit uciderea lui Voronenkov „un act terorist al statului rus“.
Petr Polshikov, 56 de ani
În aceeași zi în care a fost împușcat letal ambasadorul Karlov, la Ankara, Petr Polshikov, 56 de ani, un experimentat diplomat rus, a fost împușcat în locuința sa, conform presei locale, care relata că soția bărbatului l-a găsit pe acesta cu o pernă pe cap. Două cartușe goale au fost descoperite de polițiști, dar și un pistol sub chiuveta din bucătărie. Polshikov a lucrat în Departamentul America Latină în MAE rus. Se pare că demisionase de acolo, dar nu se știe dacă lucra pentru altă agenție guvernamentală.
Vitali Ciurkin, 64 de ani
Vitali Ciurkin (64 de ani), ambasadorul Rusiei la ONU, a murit în 20 februarie 2017, în urma unui aparent infarct. Bărbatul se afla în biroul său, când a decedat, conform unei Misiunii Rusiei la ONU. Ciurkin urma să împlinească 65 de ani peste o zi. Era ambasadorul la Națiunile Unite începând din 2006, fiind un diplomat reputat, cu o vastă experiență în relațiile cu SUA și alte țări occidentale. Era doctor în istorie și absolvent al Institutului de Relații Internaționale din Moscova.
Oleg Erovinkin, 61 de ani
Oleg Erovinkin, care avea legături strânse cu serviciile de informații rusești, fusese general în FSB. A fost găsit mort în 26 decembrie 2016, în mașina sa, pe străzile Moscovei. Nu s-a dat publicității nicio cauză probabilă a morții. A fost director de Cabinet al lui Igor Sechin, președintele companiei petroliere de stat Rosneft și a avut o relație apropiată cu Vladimir Putin, încă din anii 1990. Se pare că a fost o sursă de informații în dosarul de 35 de pagini care detalia legăturile Rusiei cu apropiați ai lui Donald Trump.
Alexander Kadakin,67 de ani
Alexander Kadakin, ambasadorul rus în India, a murit în 26 ianuarie 2017. Ambasada rusă în New Delhi a anunțat că diplomatul a fost bolnav și nu este „nimic extraordinar“ legat de circumstanțele în care a survenit decesul. Kadakin lucra în India din 2009. Premierul indian, Narendra Modi, l-a descris ca pe „un mare prieten al Indiei“, care a făcut eforturi pentru a îmbunătăți relațiile între cele două țări. Diplomatul și-a început cariera, în 1972, ca secretar trei al Ambasadei în India și vorbea fluent limba hindi.
Andrei Malanin, 54 ani
Andrei Malanin, un diplomat de rang înalt din Ambasada Rusiei în Grecia, a fost găsit mort în 9 ianuarie 2017. A fost șeful secției consulare din Atena. Mai mulți colegi îngrijorați au sunat autoritățile după ce Malanin n-a fost la serviciu câteva zile. Polițiștii l-au găsit mort pe podeaua din dormitor. Primele informații sugerau că bărbatul ar fi murit brusc, din cauze naturale. Doi oficiali eleni au spus că nu este suspectată o altă cauză, dar ancheta continuă încă.
Serghei Krikov, 63 de ani
În ziua alegerilor din SUA, 8 noiembrie 2016, la o oră după deschiderea urnelor în New York, poliția a primit un apel în legătură cu un bărbat inconștient aflat în consulatul rus. Oamenii legii l-au găsit pe Serghei Krikov, 63 de ani, fără viață. Serviciile de urgență l-au declarat mort pe loc. Krivov, a fost responsabilul cu probleme de securitate în consulat. Oficialii din consulat au spus inițial că Krivov a căzut de pe acoperiș, apoi au declarat că a murit din cauza unui infarct.