EVZ: Ce trebuie să știe românul de rând despre SIAS?

Teodor Stanca: Că Poliția Română are o structură special pregătită să rezolve cele mai dificile situații care ar putea să apară în domeniul ordinii și siguranței publice. Luările de ostatici, de exemplu, sau anihilarea clanurilor interlope. Luptătorii SIAS sunt pregătiţi pentru intervenţii cu grad maxim de risc și sprijină alte structuri ale Poliţiei Române în operaţiuni. Structura a fost creată în 1995, ca urmare a unui val de infracțiuni săvârșite la vremea respectivă, inclusiv prin folosirea armelor de foc. Între timp, de la 62 de polițiști, SIAS a ajuns la un efectiv de 129 în prezent, iar pe lângă linia de muncă inițială, cea de intervenţie la luări de ostatici și la infractori înarmați cu arme de foc, au mai apărut și intervenții lepirotehnice și CBRNE-ul (arme chimice, biologice, radiologice, nucleare și explozivi cu randament înalt –n.r.).



FOTO; Teodor Stanca



– Altfel spus, crescuse numărul infracțiunilor atât de mult încât devenise absolut necesară înființarea unei astfel de unități de elită?

Teodor Stanca – Atunci nu exista nicio structură care să răspundă infracțiunilor comise cu violență. Perioada de după anii '90 a fost grea. Foarte multă lume a intrat în țară și la fel de multă lume a plecat peste granițe, de unde s-a întors cu tot felul de năravuri. De exemplu, atunci a apărut fenomenul rakeților și al ucigașilor plătiți, care au comis o serie de asasinate între ei. S-a dovedit că înființarea SIAS a fost o măsură bună, pentru că riposta a fost pe măsură, iar, în timp, infracțiunile acestea cu violență s-au redus semnificativ.

– Ce înseamnă o zi de lucru pentru un luptător SIAS?

Teodor Stanca – Dacă nu este o zi în care se merge în misiune, și această activitate ar putea să înceapă pe la ora 1.00 sau 2.00 noaptea și să continue până târziu -, este o zi de antrenamente, care pot fi diverse: de la pregătire fizică în sala de forță, trageri cu armele pe care le avem în dotare, exerciții tactice și până la scafandrerie sau alpinism. Luptătorii SIAS sunt elita în acest domeniu pentru că se antrenează foarte mult, își tratează cu seriozitate munca și le place ceea ce fac. Pentru ei nu contează că este noapte, week-end, Paşte sau Crăciun, sună alarma şi în câteva minute trebuie să fie pregătiţi pentru intervenţie.

„Trupele primesc cele mai grele misiuni din Poliția Română. Dacă este nevoie, sunt implicați și în operațiuni antitero”

– Care au fost cele mai grele misiuni la care ați participat?

 Teodor Stanca – Cu siguranță cele de la început au fost și cele mai grele. Emoțiile sunt mari când ești la începutul unei activități și nu ai destule misiuni la activ. Între timp, perchezițiile au devenit acțiuni de rutină și aproape săptămânal avem misiuni de extrădare, de însoțire. Adevăratele misiuni sunt cele în care trebuie să reținem infractori periculoși, unii dintre ei urmăriți internațional.

– Vă amintiți câteva cazuri concrete?

  Teodor Stanca – De exemplu, prin '98, am avut în Brașov o situație cu un infractor venit din Belgia, care avea trei pistoalele-mitralieră Kalașnikov și câteva mii de cartușe asupra lui. A fost o misiune într-adevăr dificilă, foarte periculoasă și rezolvată cu succes. Vă închipuiți ce ar fi însemnat dacă individul apuca să pună mâna pe armament?!

– De activitatea SIAS se leagă și reținerea lui Constantin Cojocaru, supranumit „Passaris de România”, evadat din închisoarea de maximă securitate din Serbia și prins după ce a fost rănit prin împușcare de luptătorii SIAS. Dar i-ați luat pe sus și pe greii lumii interlope din țară, lideri ai unor clanuri precum Cordunenii, Duduienii, Caranii…

Teodor Stanca – Da, luptătorii SIAS au participat la anihilarea celor mai periculoase grupări infracţionale. Am mai avut o misiune la Borșa, unde am avut de-a face cu un tânăr mai răzvrătit care nu se prea înțelegea cu poliția. Avea pistol și a tras în forțele de ordine… am petrecut vreo două săptămâni prin zonă ca să reușim să-l prindem. Și când l-am prins era băgat sub pat, cu arma sub cap, complet dezbrăcat… de frica noastră nu a mai apucat să se îmbrace și a intrat sub pat și așa a rămas până l-am găsit noi. În ultima vreme n-am mai avut misiuni așa periculoase, ceva care întradevăr să spunem că merită atenția, ceea ce este un lucru bun. E drept, numărul misiunilor a crescut comparativ cu acum 20 de ani, de la 30-40 pe an, la 500 în prezent, dar a scăzut semnificativ numărul infracțiunilor comise cu violență.



– Ca o paranteză, mascații au devenit spaima infractorilor periculoși. La televizor vedem acțiuni în forță, în care luptătorii din trupele speciale sparg uși, intră cu forța în casele infractorilor. Cei certați cu legea vă cam știu de frică…

Teodor Stanca – Nu acționăm cu ură sau cu dorința de a face rău cuiva, nici măcar infractorilor, ci intervenim pentru liniștea cetățenilor. Da, mulți zic: „Vin mascații și ne iau la bătaie!”. Nu, luptătorii SIAS nu acționează cu ură. Nu iau pe nimeni la bătaie, așa… nejustificat. Și dacă sunt nevoiți să riposteze, vor riposta proporțional, nu exagerat. Și vor înceta imediat acțiunea, dacă persoana respectivă se supune somațiilor.

„România este o ţară sigură. Nu trebuie să ne temem de un eventual atac terorist”

– Ați mai spart și uși greșite?

Teodor Stanca – Noi mergem acolo unde ni se indică. S-au întâmplat, întradevăr, greșeli, câteva pentru că nu toate domiciliile sunt numerotate așa cum trebuie. Intri undeva într-o zonă unde nu vezi nici un număr la poartă și dacă… din greșeală, cel mare a făcut recunoașterea, l-a văzut pe individ, pe obiectiv într-o curte și poate că era întâmplător acolo… O fi crezut că acolo stă și a indicat greșit. Mai sunt cazuri în care se acționează la adresa corectă, din acte, dar persoana căutată nu mai stă acolo.

-Au fost situații când vreunul dintre luptători a cedat?

 Teodor Stanca – În misiune, nu. Dar am avut oameni care au plecat din SIAS. Să nu credeți că sunt bătuți în cuie și oricine vine rămâne pe viață aici. Sunt destui care au plecat după o perioadă scurtă de timp. Nu poți să rămâi dacă nu-ți place, nu ai aptitudini, dacă ești rebel, dacă nu faci echipă. Deasta spuneam că tebuie să fie oameni echilibrați. Sunt foarte mulți oameni deosebit de competenți, cu niște calități extraordinare, doar că nu sunt în stare să lucreze în echipă, iar aici este o muncă de echipă. Degeaba sunt ei buni la toate, dacă nu se integrează în echipa cu care trebuie să lucreze. Forţa acestui serviciu constă tocmai în munca de echipă.

– Este România o țară sigură, ocolită de terorism?

  Teodor Stanca – România este una dintre cele mai sigure țări. Nu trebuie să ne temem de un eventual atac terorist. Românii sunt pașnici, nu au atracție către infracțiunile acestea violente.

– Ce condiții trebuie să îndeplinească un aspirant la statutul de polițist SIAS?

Teodor Stanca – Să fie sănătos, fizic și psihic, o persoană echilibrată, pentru că nu ne trebuie extreme, să aibă o condiție fizică foarte bună, să fie un bun trăgător, să facă faţă situaţiilor neprevăzute și să aibă și o foarte bună motivare. Odată admis, un luptător SIAS participă la un regim continuu de exerciţii şi antrenamente. De fiecare dată când au loc selecţii, vin mulţi candidaţi, dar puţini sunt cei aleşi.

– Primiți și femei în SIAS?

Teodor Stanca – Nu căutăm în mod special, dar dacă va veni cineva și ne va bate la ușă că vrea să lucreze și va corespunde cerințelor, nu vom zice nu. Este totuși o muncă grea, nu se adresează femeilor. Nu simțim nevoia ca într-o misiune de intervenție să avem o colegă lângă noi.