Trei jucatori pitesteni au informat conducerea ca au fost contactati de intermediari care le-au cerut sa tranteasca meciul cu CFR Cluj!
Echipa de fotbal CFR Cluj a incheiat la egalitate, 0-0, in deplasare cu FC Arges, trupa italianului Cristiano Bergodi pierzand astfel doua puncte mari in lupta pentru un loc de Liga Campionilor.
Este al doilea rezultat negativ al ardelenilor, dupa infrangerea suferita in runda precedenta, acasa, in fata Stelei. Ca si retrogradata in liga secunda, FC Arges a jucat atat pentru indeplinirea baremului de puncte, cat si pentru banii promisi de patronul Stelei, Gigi Becali. Meciul a fost invaluit in fumul gros al acuzatiilor de blat.
Gigi Becali, cu geamantanul de bani la Pitesti
Latifundiarul din Pipera a fost vazut ieri-dimineata prin Pitesti, vizita sa avand drept scop transportul celor 100.000 de euro promisi fotbalistilor argeseni in cazul in care acestia vor face cel putin un egal cu CFR Cluj! Garantul tranzactiei a fost, se pare, fostul pitestean Nicolae Dica, prezent ieri la meci. „Am venit sa sustin Argesul”, a motivat golgheterul.
„Seicul”, omul de legatura
Partida din Trivale a fost precedata de un alt mare scandal, dupa ce trei fotbalisti ai gazdelor, Chita, Stan si Tanasa, s-au dus la patronul Cornel Penescu si i-au spus ca au fost contactati de un intermediar care le-a cerut sa nu-si apere corect sansele in partida cu CFR! Fostul conducator al Argesului, Viorel Ilinca (in prezent la Unirea Urziceni), le-ar fi promis cate 15.000 de euro celor trei, bani veniti de la oficialii clujeni.
Patru clujeni, acuzati ca au blatuit cu Steaua!
Meciul pierdut in fata Stelei a aruncat in aer atmosfera si in sanul gruparii CFR Cluj. Dupa o analiza video a partidei cu „ros-albastrii”, patronul Arpad Pazskany a decis ca patru dintre jucatorii sai, Minteuan, Coroian, Anca si Jula, sa fie scosi din lot, considerand ca acestia nu si-au aparat corect sansele contra Stelei!
La meciul de ieri a asistat si fostul mare fotbalist Nicolae Dobrin. Vizibil slabit dupa operatia suferita in urma cu doua luni, „Gascanul” a avut nevoie la finalul partidei de ingrijiri medicale.
Partida cu CFR Cluj a marcat revenirea lui Constantin Carstea pe banca tehnica a Argesului, care l-a inlocuit saptamana trecuta pe Dorinel Munteanu. Reinstalarea lui Carstea nu a fost pe placul fanilor pitesteni care l-au huiduit la scena deschisa pe cel poreclit CFR.
LIGA I
FC ARGES - CFR CLUJ 0-0 FC ARGES: Hotoboc 6 - M. Stan 6, Chita 5, Iordache 6, Poenaru 5 - Prepelita 5 (79, Ad. Ionescu), Cruceru 5 (76, Tanase), Tames 5, Schumacher 5 - Tanasa 4, Baltoi 4 (46, Nastasie 4). Antrenor: Constantin Carstea
CFR: Stancioiu 6 - Tony 5, Cadu 5, Galiassi 5, Panin 5 - Manuel Jose 5, Dani 5, Fl. Dan 4 (80, Vitinha) - Semedo 4, Didi 4, Surdu 4 (60, Deac 5). Antrenor: Cristiano Bergodi
> Stadion: „Nicolae Dobrin”; Spectatori: 2.000; Arbitri: Al. Tudor 6 - I. Popa 6, S. Stoianof 6