Tensiuni la Comrat: liste electorale cu morţi, ridicate, proteste şi poliţişti mobilizaţi pentru menţinerea ordinii

Tensiuni la Comrat: liste electorale cu morţi, ridicate, proteste şi poliţişti mobilizaţi pentru menţinerea ordinii

Procurorii anticorupţie şi mascaţii Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) au descins în seara de marţi, 16 mai, la sediul Comisiei Electorale Centrale (CEC) din autonomia găgăuză au ridicat procesele verbale de numărare a voturilor şi listele electorale înainte ca documentele să fie duse la Curtea de Apel Comrat pentru validarea mandatului de başcan al Găgăuziei, câştigat de candidata Partidului Şor, Evghenia Guţul.

Acţiunile oamenilor legeii au înscins spiritele la Comrat, zeci de poliţişti şi carabinieri fiind mobilizaţi pentru asigurarea ordinii.

Oameni morţi, incluşi în listele electorale

Procurorii au dispus ridicarea documentelor, invocând că există o bănuială rezonabilă privind includerea în listele alegătorilor a persoanelor decedate și aflate în afara țării și votarea din numele acestora.

Paridele pro-ruse, în apărarea candidatei Partidului Şor

În apărarea Evgheniei Guţul au venit partidele pro-ruse şi politicienii de la Comrat. La rândul său, Partidul Şor a îndemnat „poporul găgăuz să iasă în stradă ca să-şi apere votul”.

Ne puteți urmări și pe Google News

La sediul CEC-lui din Comrat s-au adunat zeci de oameni.

„Ceea ce se întâmplă în aceste momente la CEC din Găgăuzia, unde la comanda conducerii RM au trimis ofițerii CNA, e o decizie abuzivă. Aceștia confiscă listele cu alegători pentru a le împiedica Curtea de Apel Comrat să valideze alegerile”, a declarat dostul şef al statului, pro-rusul Igor Dodon.

Irina Vlah, başcanul aflat la sfârşit de mandat, a făcut apel către președinta Maia Sandu „oprească presiunile asupra Găgăuziei, iar deputaților din Adunarea Populară să ia o poziţie faţă de cele întâmplate. ofere un răspuns la încercările de a face presiuni asupra CEC. „O astfel de atitudine față de Găgăuzia și organele electorale ale autonomiei este inacceptabilă”, a declarat Vlah.

Deputaţii găgăuzi pledează pentru validarea alegerilor

Seara târziu, deputații din Găgăuzia au adoptat o declarație privind „susținerea deciziei CEC de a valida rezultatul scrutinului de duminică”. Votul a fost unanim.

Aceasta este a treia descindere a mascaţilor şi procurorilor CNA pe parcursul unei săptămâni, după ce a fost pornit un dosar penal pentru coruperea alegătorilor din Găgăuzia de către reprezentanţii Partidului Şor.

Candidata Partidului Șor, Evghenia Guțul, a câştigat cel de al doilea tur al alegerilor pentru funcția de bașcan al unităţii teritorial administrative Găgăuzia din Republica Moldova, depăşindu-l pe contracandidatul său, socialistul Grigori Uzun, cu patru la sută.

Potrivit datelor publicate de Comisia Electorală Centrală din regiune, Evghenia Guțul a obţinut 27.376 de voturi – 52,39%, devansându-l pe Grigori Uzun, care a fost votat de 24.913 de alegători, adică 47,61% din electorat. Diferența dintre cei doi este de 2.463 de voturi.