Daily Mail relatează cazul unui californian, care a spus că telefonul său Samsung Galaxy A20e a început să scoată scântei și apoi a luat foc.

În sprijinul afirmaţiilor sale, Kenji Yanase a distribuit un videoclip cu modelul ars, iar primele imagini au readus în prim-plan problemele din 2016, când vârful de gamă Note 7 a fost rechemat de sud-coreeni din cauza pericolului de a exploda.

„Ecranul a murit, așa că i-am deschis spatele și am început să mă uit în telefon. Bateria a început să scoată scântei şi flăcări”, precizat americanul.

Referitor la acest episod, reprezentanţii companiei Samsung garantează pentru calitatea și siguranța telefoanelor din seria Galaxy A distribuite în Statele Unite.

„L-am contactat pe dl. Yanase pentru a prelua dispozitivul și pentru a înțelege ce s-a întâmplat”, au comunicat sud-coreenii, după incident.

În România, Samsung Galaxy A20e se comercializează pentru aproximativ 650 de lei, un preț accesibil pentru un produs Samsung.

Altfel, amintim că la 20 mai, sud-coreenii au introdus pe piaţă un nou tip de ambalaje care permit utilizatorilor să transforme cutiile de carton în piese de mobilier mici şi versatile.

Potrivit unui comunicat de presă al companiei Samsung, transmis joi AGERPRES, este vorba despre cutiile în care sunt împachetate noile modele de televizoare de tip lifestyle ale companiei, precum The Frame, The Serif şi Sero,

Astfel, odată cu promovarea noului concept eco packaging, cartonul gros ondulat din care este alcătuit ambalajul poate fi folosit pentru a construi mese de dimensiuni mici şi rafturi, iar instrucţiunile de asamblare pot fi accesate prin scanarea codurilor QR de pe exteriorul cutiei.

„Putem găsi o modalitate de a transforma ambalajele TV în ceva util, în loc să le aruncăm?

Astăzi, din ce în ce mai mulţi utilizatori sunt interesaţi să protejeze mediul. Prin intermediul ambalajelor ecologice, aceştia contribuie la protejarea mediului înconjurător cumpărând bunuri în mod obişnuit.

Aceasta a fost ideea de la care am pornit. Pentru o asamblare mai uşoară, am decis să tipărim cinci puncte care să servească drept unitate de măsură.

Acest lucru face ca asamblarea propriului mobilier din material reciclat să fie mult mai intuitivă şi, în plus, face ca mobilierul să arate bine odată ce este construit”, a declarat Daehee Yoon, designer la Samsung Electronics Business Display.