Una dintre cele mai avansate telecomenzi universale din lume - Beo5 - a fost realizată pe baza unei soluţii oferite de compania românească IP Devel.
Parte a companiei suedeze ENEA, IP Devel a dezvoltat şi implementat soluţia multimedia pentru telecomanda Beo5 la cererea companiei care produce telecomanda, Bang&Olufsen. Dispozitivul, care costă circa 600 de dolari, este folosit de unii dintre cei mai bogaţi oameni de pe planetă.
Beo5 poate fi personalizată pentru fiecare client în parte, putând oferi controlul întregului sistem de acasă, de la sistemul audio-video şi până la lumină, draperii sau ferestre. Noul model urmează să înlocuiască versiunea precedentă a telecomenzii, lansată cu 10 ani în urmă. Telecomanda poate fi adaptată oricărei combinaţii de produse pe care utilizatorii o au în casă.
„Numai în România, de la începutul anului şi până acum am vândut peste 150 de telecomenzi Beo5“, au declarat reprezentanţii Bang&Olufsen România.