Cei doi s-au impus în faţa cuplului format din  Treat Huey (Filipine) şi Henri Kontinen (Finlanda), cu scorul de 6-4, 6-4, într-un meci care a durat aproximativ o oră. Tecău şi Rojer, principalii favoriţi ai competiţiei, vor juca în runda următoare împotriva perechii Lukasz Kubot (Polonia) şi Marcelo Melo (Brazilia). Prin calificarea în „sferturi”, Tecău şi Rojer şi-au asigurat 90 de puncte ATP şi un cec în valoare de 12.850 de euro. Competiţia de la Viena este dotată cu premii în valoare totală de peste două milioane de euro, iar turneul de dublu a fost câştigat în 2013 de perechea Florin Mergea şi Lukasz Rosol.