Gigi Becali i-a băgat ieri în şedinţă pe jucătorii Stelei.
„I-am spus în faţă lui Dică faptul că mă iau de el fiindcă e jucător de valoare. Dacă nu merge el, nu merge echipa. La fel i-am zis şi lui Goian, nu merge el, nu merge apărarea. De Bănel n-am de ce să mă iau, fiindcă e jucător de muncă“, a declarat latifundiarul la finalul întâlnirii cu fotbaliştii. Adi Ilie şi Marius Lăcătuş fuseseră băgaţi în şedinţă de patron încă de marţi, iar antrenorul a primit un avertisment clar: dacă nu duce echipa pe locul doi va fi dat afară din vară.
Oficialii stelişti au îngropat răzmeriţa din interior şi au declanşat alt război, cu rivalii de la CFR Cluj.
„La meciul cu CFR mi-e frică de tuşieri. Mă frământă faptul că Iuliu Mureşan s-a întâlnit astăzi (n.r. - ieri) cu Nicolae Badea. Nu ştiu ce-or fi discutat, dar mi-e teamă de tuşieri“, a reclamat Becali, lăsând să se înţeleagă că şi rivalii de la Dinamo, care luptă tot pentru locul doi, au interesul să câştige clujenii în Ghencea şi i-ar putea ajuta pe aceştia să-şi îndeplinească obiectivul. „Jucătorilor clujeni li s-a transmis să-i provoace, să-i lovească şi să-i înjure pe ai noştri. Antrenorul lor e un tip agresiv, iar Mureşan se pricepe la astfel de diversiuni“, a reclamat Valeriu Argăseală. „Sunt invenţii“, s-a apărat Mureşan, iar Ioan Andone l-a avertizat pe Fabbiani că-l va da afară din lot dacă se va bate cu stelistul „Pepe“ Moreno.