Tatăl lui Relu Fenechiu a murit. Anunțul a fost făcut chiar de fostul ministru

Tatăl lui Relu Fenechiu a murit. Anunțul a fost făcut chiar de fostul ministru Sursa foto: EVZ

Familia lui Relu Fenechiu trece prin momente grele, în urma trecerii în neființă a tatălui fostului ministru al Transporturilor. Potrivit mesajului transmis de acesta, tatăl său a fost un om harnic, muncitor, care și-a dedicat întreaga viață pentru a-și susține familia.

Fostul ministru al Transporturilor a mai mărturisit că în ciuda provocărilor prin care tatăl său a trecut în ultima perioadă, acesta încerca să nu îi arate familiei sale suferința pe care o resimte.

Relu Fenechiu și-a pierdut tatăl

Cu sufletele împovărate de tristețe vă împărtășim vestea că iubitul nostru tatăl Aurel Fenechiu, a plecat să se odihnească în pace pe data de 12 aprilie 2024. Toată viața a muncit din greu să ne asigure nouă, familiei sale, tot ce am avut nevoie și să ne simțit ocrotiți și iubiți.

Chiar și în fața marilor provocări de sănătate din ultimii ani, își ascundea suferința, glumea și emana în jurul său bună dispoziție”, e o parte a mesajului transmis de fostul ministru.

Ne puteți urmări și pe Google News

Relu Fenechiu a mai scris că tatăl său i-a învățat să aibă grijă unii de alții, iar un ultim dar rămas de la el e grija pentru mama lor.

Potrivit mesajului, pentru toate sacrificiile pe care le-a făcut, tatăl lui va avea mereu un loc special în sufletul celor din familie.

Doliu

Sursa foto: Dreamstime.com

Dosarul fostului ministru PNL, clasat după zece ani de anchetă

La începutul lunii aprilie, procurorii DNA au închis un dosar în care era implicat Relu Fenechiu, fost ministru al Transporturilor din partea PNL în Guvernul Ponta și fost lider al PNL Iași.

Fenechiu fusese acuzat în 2016 că ar fi primit o mită în valoare de 4,3 milioane de euro pentru a interveni în acordarea unui contract referitor la echiparea laboratoarelor informatice din școli.

Relu Fenechiu

Sursa foto: EVZ

Clasarea a fost dată pe 23 ianuarie 2024 și este semnată de procurorul George Adrian Matei, potrivit unui document consultat de G4media.ro.