Un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a precizat ulterior, că șeful statului rus, Vladimir Putin, nu a făcut un apel pentru crearea unui nou stat în zonă, adăugând că regiunea ar trebui să rămână parte a Ucrainei și a numit criza ca „un conflict intern”.
Negocieri privind organizarea politică  
„Ar trebui să înceapă imediat discuții substanțiale, în legătură cu probleme privind organizarea politică a societății și statutul sud-estului Ucrainei, pentru a proteja interesele legitime ale celor care trăiesc aici”, a spus Putin, citat de agenția de presă rusă Itar Tass.
Peskov le-a răspuns jurnaliștilor, care au cerut clarificări pe această temă, în orașul Celiabinsk: „Nu există un conflict între Rusia și Ucraina, este un conflict intern ucrainean”.
Întrebat dacă Novorusia, numele pe care rebelii îl folosesc pentru regiunea respectivă, cu populație majoritar rusă din Ucraina, ar trebui să rămână parte a Ucrainei, Peskov a răspuns: „Bineînțeles”.
„Doar Ucraina poate ajunge la un acord cu Novorusia, luând în considerare interesele celor care trăiesc acolo, și aceasta este singura soluție pentru a se ajunge la un acord politic”, a spus Peskov.
Kievul și aliații săi occidentali au impus sancțiuni Rusiei, din cauza rolului jucat în conflictul din Ucraina, în ultimele luni, o nouă ofensivă în zona separatistă fiind susținută de vehicule blindate și 1.000 de militari ruși.
În legătură cu aceste acuzații, Putin a declarat la postul de televiziune Canal 1: „Trebuie să reținem faptul că Rusia nu poate sta deoparte când oamenii sunt executați inclusiv de la mică distanță”. El nu a recunoscut inter­venția directă a Rusiei în conflict. Putin a negat, de mai multe ori, că trupele ruse sunt implicate și a acuzat Kievul că folosește forța excesivă împotriva vorbitorilor de limba rusă.
Poroșenko,
partener de dialog
Întrebat dacă poate prezice finalul crizei ucrainene, Putin a spus: „Nu, depinde în mare parte de voința politică a autorităților ucrainene”.
El a menționat că întâlnirea cu președintele ucrainean, Petro Poroșenko, de la Minsk, a fost „bună” și l-a numit pe acesta „partener cu care dialogul este posibil”.
Sâmbătă, Poroșenko a spus că speră să se ajungă la o soluție politică, dar a avertizat că Ucraina este în pragul unui război în toată regula.
Pe de altă parte, conflictul continuă în sud-estul Ucrainei. Ucraina i-a predat Rusiei 10 parașutiști ruși, iar Rusia i-a predat Ucrainei 63 de soldați ucraineni, care intraseră pe teritoriul rus săptămâna trecută. Potrivit generalului rus Aleksei Ragozin, paraşutiştii ruşi au fost predaţi după negocieri  „foarte dificile”.
Ucraina a anunţat, săptămâna trecută, că a capturat 10 paraşutişti ruşi şi i-a prezentat presei ca pe o dovadă că militari ruși luptă alături de separatiștii proruși în estul Ucrainei.
Rusia a susținut, însă, că paraşutiştii au trecut „din întâmplare” de un sector nemarcat al frontierei sale cu Ucraina.

UE, „gata” să sancționeze Rusia
UE este „gata” să adopte noi sancțiuni împotriva Rusiei, din cauza agravării situației din Ucraina, a declarat președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, iar Comisia Europeană le va pregăti „într-o săptămână”. Liderii europeni n-au reușit să se pună de acord asupra sancțiunilor, dar declarația finală a summitului a sunat optimist: „Consiliul European este gata să ia noi măsuri în lumina escaladării din Ucraina”. „Toată lumea este conștientă că trebuie să acționăm rapid”, a subliniat Van Rompuy. Consultările între cei 28 de membri încep luni (azi -n.r.). Cancelarul german Angela Merkel a precizat că aceste sancțiuni economice vor afecta sectoarele energiei și financiar.