Tarom: Planuri, zboruri perturbate și despăgubiri

Tarom: Planuri, zboruri perturbate și despăgubiriTAROM. Sursa foto: Arhiva EVZ

Știați că puteți obține o despăgubire financiară de până la 600 de euro de la Tarom pentru un zbor perturbat? Aflați cum!

Ce poate fi mai frustrant decât un zbor întârziat sau anulat de companiile aeriene fără justificare sau comunicare? Mii de pasageri români s-au confruntat cu zboruri perturbate de companiile aeriene în 2023, însă ce preconizează anul 2024 pentru următoarele călătorii?

După situația zborurilor din 2023 a fost bogată în greve, zboruri anulate și întârzieri de peste 5 ore, primul trimestru al anului 2024 nu anunță îmbunătățiri. Luna ianuarie 2024 a fost întâmpinată de anulări la Aeroportul Timișoara, urmate de alte zboruri anulate din cauza grevelor din Franța și Germania. Prin prisma acestor situații, compania aeriană de stat, Tarom a fost obligată atât de circumstanțe, cât și prin propria putere decizională, să întârzie și să anuleze un număr considerabil de zboruri.

Planurile Tarom pentru 2024

Conform planului de restructurare publicat de Ministerul Transporturilor, compania Tarom ar putea, în sfârșit, să ajungă din nou profitabilă în 2024. Cel mai rău caz preconizat ar fi ca anul 2027 și, respectiv 2029 să fie perioadele în care rutele ar deveni profitabile, precum și fluxurile de numerar să fie pozitive.

Deși aceste informații par pozitive, compania Tarom plănuiește să vândă una dintre cele mai rentabile rute (Londra Heathrow) altor companii aeriene, acest lucru poate avea un impact asupra pasagerilor și călătorilor.

Ce facem când avem un zbor anulat Tarom?

În general, dacă compania de stat Tarom anulează un zbor cu mai mult de 14 zile de la data zborului, vi se oferă posibilitatea să primiți o rambursare sau să schimbați data de zbor. Însă, cum acest lucru se întâmplă rareori, cum puteți obține o despăgubire pentru un zbor anulat Tarom?

Regulamentul CE 261/2004 este un plan legislativ care vizează drepturile pasagerilor aerieni. Acesta confirmă că, în calitate de pasager, aveți dreptul să solicitați despăgubiri de până la 600 de euro de la Tarom în cazul în care zborul dvs. a fost anulat, iar compania este direct responsabilă de aceasta.

Pe lângă despăgubirea financiară pe care o puteți solicita, Tarom are obligați să vă ramburseze suma biletului de avion pe segmentul de zbor neutilizat în termen de 7 zile lucrătoare de la data solicitării prin metoda de plată aleasă de dvs.

Valoarea compensației la care aveți dreptul pentru un zbor anulat este calculată în funcție de distanța dintre aeroportul de plecare și aeroportul de sosire. Astfel, iată la ce despăgubire Tarom vă puteți aștepta pentru un zbor anulat:

✓ Zboruri sub 1.500 km: 250 € ✓ Zboruri între 1.500 și 3.000 km - 400 € ✓ Zboruri peste 3.000 km - 600 €

Nu uitați că pentru a obține o compensație Tarom trebuie să trimiteți o solicitare de despăgubire.

Ce facem când avem un zbor întârziat Tarom?

Sursa foto: By Christian Volpati - http://www.airlinefan.com/airline-photos/6944038/Tarom/Airbus/A318/YR-ASD/, GFDL 1.2, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=22675836

Putem spune cu încredere că zborurile întârziate ocupă un loc de frunte în cadrul celor mai frecvente perturbări de zboruri. Precum în cazul anulărilor, zborurile întârziate Tarom sunt și acestea acoperite de Directiva 261. Astfel, cetățenii români care au avut un zbor întârziat național sau internațional, pot solicita o despăgubire financiară.

Potrivit AirAdvisor, compensația pentru o întârziere zbor Tarom poate fi de până la 600 de euro atunci când întârzierea depășește 3 ore. Chiar dacă Tarom vă oferă un zbor alternativ, acest lucru nu schimbă faptul că puteți cere o compensație.

Suma la care aveți dreptul pentru un zbor întârziat Tarom este calculată luând în considerare atât distanța dintre punctul de plecare și punctul de sosire, cât și durata întârzierii.

Procesul obținerii unei despăgubiri Tarom

Există câțiva pași pe care trebuie să-i urmați pentru a putea obține o despăgubire Tarom cu ușurință:

1. Păstrați cartea de îmbarcare și biletul de avion Tarom. 2. Păstrați comunicările companiei aeriene cu privire la zborul perturbat, fie că vorbim de e-mailuri sau SMS-uri. 3. Aflați motivul perturbării: acest pas ajută la determinarea eligibilității zborului dvs. pentru a obține o despăgubire. 4. Nu semnați documente în aeroport înainte de a le citi cu atenție. Uneori, angajații Tarom v-ar putea oferi diferite vouchere în schimbul renunțării la despăgubire sau rambursare. 5. Trimiteți o cerere de despăgubire cât mai repede posibil pentru a vă spori șansele.

Alte situații în care puteți fi despăgubiți

Pe lângă zborurile anulate și întârziate Tarom, puteți obține o despăgubire și pentru zborurile cu escală sau zborurile de legătură pierdute. Astfel, dacă din cauza unui zbor anulat sau întârziat Tarom, ați rata al doilea zbor pentru a ajunge la destinația finală a călătoriei, atunci puteți solicita o compensație și rambursarea segmentului de zbor pe care nu l-ați folosit.

În aceste circumstanțe, compania de stat Tarom vă poate oferi un zbor alternativ sau un zbor de întoarcere către punctul inițial de plecare.

Concluzie

În următorii ani, compania Tarom prevede un plan de restructurare care va ajuta la o mai bună funcționare a zborurilor. Deși această inițiativă este un punct pozitiv, perturbările precum zborurile anulate și întârziate, sunt o realitate pe care pasagerii vor fi nevoiți să o gestioneze.

Asigurați-vă că porniți la drum cu toate informațiile de care aveți nevoie pentru a vă proteja drepturile și pentru a nu rata despăgubirile de până la 600 EUR.

Ne puteți urmări și pe Google News