TĂRICEANU: „Aştept cu interes momentul în care voi putea să studiez dosarul”

TĂRICEANU: „Aştept cu interes momentul în care voi putea să studiez dosarul”

Călin Popescu Tăriceanu a făcut primele declarații după discutarea în cadrul Biroului Permanent a solicitării DNA de urmărire penală a liderului ALDE.

''Domnul Claudiu Manda a venit să mă informeze cu deciziile care s-au luat. M-am sfătuit cu acesta să nu particip la ședința Biroului. Astăzi, Biroul nu a luat nicio decizie. Solicitarea DNA a fost trimisă către Comisia juridică și a stabilit un calendar în interiorul a 14 zile. Voi avea și eu acces să văd acuzațiile care mi se aduc. Dacă mi se va cere, va trebui să îmi expun și eu punctul de vedere. Aștept cu interes momentul în care voi putea să studiez dosarul. Sunt numai 17.000 de pagini.

Numai ca să dai o pagină și să o citești, imaginați-vă câte minute ar lua. Dacă procuratura a avut timp să pregătească 17 volume, eu, ca să îmi pregătesc apărarea, îmi dați și mie timp? Ca să citesc 17 volume, să discut cu avocatul, nu știu cât timp durează, dar am dreptul să îmi pregătesc apărarea.'', a declarat Călin Popescu Tăriceanu la Senatul României.

Biroul permanent al Senatului a repartizat, luni, Comisiei juridice solicitarea DNA şi dosarul care îl vizează pe preşedintele Camerei Superioare a Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu, pentru infracţiunea de luare de mită, a anunţat vicepreşedintele forului legislativ Claudiu Manda.

„A fost pusă în prima şedinţă a Biroului permanent această solicitare, adică astăzi (luni - n.r.). Adresa de înaintare, referatul şi documentele se află la Comisia juridică. Am repartizat-o (solicitarea - n.r.) către Comisia juridică. În conformitate cu prevederile regulamentului, cei de la Comisia juridică au timp maximum cinci zile să prezinte un calendar şi un raport preliminar în aşa fel încât să înţelegem şi noi când va fi audierea domnului senator şi când va întocmi un raport. (...) În acest moment suntem în această etapă - repartizată către Comisia juridică”, a declarat Manda, la finalul şedinţei conducerii Senatului.

Călin Popescu-Tăriceanu nu a participat la şedinţa de luni a Biroului permanent al Senatului.

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut săptămâna trecută încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru Tăriceanu. Procurorii susţin că acesta ar fi primit indirect, în perioada 2007 - 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă.

Dosarul, care are 73 volume, fiecare cuprinzând între 79 şi 349 de pagini, va putea studiat de Tăriceanu înainte de a fi audiat de către senatorii jurişti. Aceştia urmează să întocmească un raport ce va fi înaintat Biroului permanent pentru a fi repartizat pe ordinea de zi a plenului.