Tăriceanu, dispus să o ierte pe Dăncilă. „Ce, suntem însuraţi ca să ne trădăm?”

Tăriceanu, dispus să o ierte pe Dăncilă. „Ce, suntem însuraţi ca să ne trădăm?”

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a afirmat, miercuri, că acceptă un dialog cu premierul Dăncilă numai în condiţiile în care renunţă la susţinerea lui Teodor Meleşcanu pentru şefia Senatului sau la eventuale negocieri cu membrii ALDE pentru a-i numi în Guvern.

„Dacă doamna Dăncilă vrea dialog, atunci vă spun cum se poate: punem limbile pendulului la 12.00. Ne întoarcem în situaţia anterioară, deci cum am fost la începutul sesiunii parlamentare, renunţă frumuşel la domnul Meleşcanu ca preşedinte al Senatului, renunţă la propunerile pe care le face unora, probabil, de a intra în Guvern din partea ALDE şi aşa mai departe. Şi atunci, sigur că putem să dialogăm. Dar nu să dialogăm în condiţiile în care aceste acte ostile se înteţesc", a arătat Tăriceanu într-o declaraţie acordată presei la Palatul Parlamentului.

De asemenea, Tăriceanu a mai spus că Dăncilă nu s-a ţinut de promisiunea făcută atunci când a fost anunţată că ALDE iese de la guvernare în care cele două părţi au convenit să menţină dialogul şi să se susţină la nivel parlamentar pe diverse proiecte.

„Aici nu se poate pune problema de trădare - netrădare. Că nu trădăm pe nimeni. Ce, suntem însuraţi ca să ne trădăm? Este o coaliţie politică, care s-a stabilit că funcţionează în anumiţi termeni. Când constatăm că nu ne mai înţelegem, ne despărţim civilizat şi ne vedem de drum în continuare. Ideea dialogului i-am subliniat-o doamnei Dăncilă când ne-am despărţit. I-am spus: 'Doamna Dăncilă, s-ar putea să luăm decizia să mergem fiecare pe drumul nostru, dar putem să dialogăm în continuare. S-ar putea ca dvs. să aveţi nevoie de ALDE în Parlament, s-ar putea ca noi să avem nevoie de PSD, pentru că avem şi noi proiecte pentru care avem nevoie de un număr de voturi. Rămânem deschişi'. 'Da, sigur că da, putem să dialogăm în continuare'. Ceea ce a urmat aţi observat: un război pe faţă împotriva ALDE prin încercarea de restructurare, de a lua oameni, de a-i pune preşedinţi de Senat, miniştri şi aşa mai departe", a spus el. În acest context, Tăriceanu susţine că premierul Viorica Dăncilă face „o gafă politică de proporţii" şi a exclus posibilitatea ca parlamentarii ALDE să susţină Guvernul în Parlament.

„Cum îşi imaginează că după toate aceste acţiuni agresive, ostile la adresa ALDE se mai poate gândi să obţină voturile noastre? Trebuia să se gândească înainte. (...) Chiar dacă o să ia doi-trei oameni de la ALDE să îi pună miniştri, tot nu are voturi suficiente pentru a veni să ceară votul de încredere în Parlament", a apreciat el, potrivit agerpres.ro