Primul caz de infecție cu coronavirus a fost întregistrat, în Noua Zeelandă, pe 28 martie.

Pe 19 martie, insula a fost prima țară democratică din lume care și-a închis, pur și simplu, granițele. Niciun nerezident nu a mai putut intra în Noua Zeelandă.

Măsura a fost luată în ciuda faptului că economia neozeelandeză depinde, în mare măsură, de turism.

După încă două zile, pe 21 martie, planul de măsuri era gata, iar de pe 25 martie a fost declarată starea de urgență.

Locuitorii insulei au fost trimiși acasă pentru patru săptămâni. Impunerea carantinei totale nu a fost deloc ușoară, iar poliția a fost asaltată de reclamații privitoare la persoane care nu respectau izolarea.

Gestul care le-a întrecut pe toate a fost cel al ministrului Sănătății, care nu a respectat carantina și a fost, din această cauză, demis de premier.

Jacinda Arden își dovedise însă, cu un an în urmă, apucăturile autoritariste, atunci când a interzis vânzarea aremlor semiautomate la doar 72 de ore după atacul de la Christchurch.

Acum, premierul neozeelandez face live-uri pe Facebook pentru copii, despre iepurași și ouă de Paști.

Singura problemă, deși s-a înregistrat un singur deces, rămâne viitorul. Ce se va întâmpla când măsurile de izolare – care nu pot fi menținute la infinit – vor fi ridicate? Pentru că dacă acest lucru se întâmplă înainte de apariția unui vaccin, izbucnirea epidemiei mortale cu virusul chinezesc s-ar putea să fi fost doar amânată.