Tanczos Barna vrea amenzi de 40.000 de lei pentru comercianți și producători
- Andra Puiu
- 31 ianuarie 2023, 16:36
Tanczos Barna a anunțat noi obligații pentru toate supermarketurile, dar și pentru magazinele mai mici. Ministrul Mediului a transmis că cei care nu respectă noile reguli riscă să primească amenzi de până la 40.000 de lei.
Ce amenzi riscă producătorii și comercianții care nu se înscriu pe RetuRo
Garda Națională de Mediu va aplica amenzi cuprinse între 20.000 și 40.000 de lei în cazul producătorilor și comercianților care nu vor respecta cerința ministerului de a se înscrie pe platforma RetuRo. Barna a subliniat programul are drept scop reducerea poluării din râuri sau de pe terenurile agricole. Prin Sistemul de Garanție - Returnare toate sticlele, PET-urile și dozele vor fi reciclate și reutilizate.
Barna a mai adăugat că și cetățenii trebuie să urmeze trei pași simpli. „Vor plăti o garanție de 50 de BANI atunci când cumpără o băutură de la un comerciant. După golirea ambalajului, va trebui să îl returneze în orice magazin din România. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanției plătite inițial”, a mai scris ministrul pe Facebook.
Este important de precizat că Sistemul de Garanţie-Returnare va deveni funcţional în România începând cu data de 30 noiembrie 2023. Acest lucru înseamnă că, începând cu ultima zi a lunii noiembrie, la cumpărarea unei băuturi din categoriile apă, băuturi răcoritoare, bere, vin sau băuturi spirtoase de la un comerciant, consumatorii vor plăti o garanţie de 0,50 lei. Banii vor fi recuperați odată cu returnarea ambalajului.