În ultima parte a interviului acordat de Ioan Talpeș, șef al SIE în perioada 1992-1997, acesta vorbește despre momentul în care au fost predate listele cu agenții sub acoperire, precum și motivele pentru care s-a făcut acest lucru. Talpeș dezvăluie și operațiuni secrete despre furtul de tehnologie din Occident, dar ne destăinuie și ce convorbire a avut cu Emil Constantinescu, cu puțin timp înainteca acesta să devină Președintele României.

- Dan Andronic: Iar facem o paranteză prea mare, chiar dacă este interesantă. Aș vrea să nu pierdem firul din 1991, mai ales că spuneți că predarea „fantomelor” în 1994 este strâns legată de acest moment. Rezum: la Cotroceni are loc o întâlnire pe tema aderării la NATO și UE, Ion Iliescu vă dă mandat să discutați cu americanii, iar dumneavoastră începeți tatonările. Noul ambasador John R. Davies jr, pare surprins inițial de intenția României. Ce a urmat?

- Ioan Talpeș: Ambasadorul John R. Davies jr. mi-a spus că va face tot posibilul să ne faciliteze un contact mai deschis la nivelul administrației americane de la Washington. N-a mers atât de bine cât îmi doream. Am început să avem întâlniri, chiar săptămânale, cu diverși responsabili. Se deschiseseră, dar nimic mai mult. Cred că-l impresionasem pe ambasadorul SUA atunci când i-am spus încă de la prima întâlnire că mă bucur că a venit la București pentru că asta înseamnă că România mai are o șansă.

- De ce?

- Și el m-a întrebat același lucru. Eu știam ce făcuse în misiunea diplomatică anterioară, din Polonia, unde fusese omul care participase activ la tot ceea ce însemnase schimbare la Varșovia, în sensul occidentalizării (n.n. John R Davies jr fusese ambasadorul SUA în Polonia în perioada 1988-1990).

- Da, dar totuși Polonia avea un cu totul alt istoric decât România. A avut un lider, Lech Walesa, care era diferit de Ion Iliescu, condusese cea mai mare mișcare de protest, Solidarnosc.

- Știți că s-a dovedit ulterior că acesta a avut anumite relații cu serviciile secrete…

- Da, dar a fost un președinte benefic pentru Polonia. Este ca și când v-aș spune de relația lui Ion Iliescu cu KGB, iar dumneavoastră mi-ați spune că așa este, dar că a fost un președinte bun.

- Eu sunt convins că domnul Ion Iliescu nu a fost pe filieră KGB.

- Dar pe ce filieră a fost?

- Nu, nu, pe nici o filieră. Domnul Ion Iliescu este un personaj care își asumă, nu fuge de responsabilitate.

- Mi se pare că îi dați prea mult credit fostului președinte al României. Nu este o reacție de loialitate dusă la extrem?

- Eu am toate motivele să-i fiu loial domnului Ion Iliescu pentru ceea ce a făcut pentru România. În rest, noi doi nu avem o relație personală. Cred că și-a dat seama că sunt un adevărat patriot și din acest motiv este singurul care m-a susținut în toate demersurile pe care leam făcut. Nu înseamnă că ceilalți aveau alte opțiuni, nu-i acuz, dar își făceau jocurile lor. Domnul Ion Iliescu, nu!

- Deci aveți o reacție simbiotică.

- Credem în aceleași lucruri, cu o mică diferență! Pe care i-am spus-o în față. Pe domnul Ion Iliescu nu-l poți scoate din ceea ce se cheamă datoria lui față de Partid. Odată, i-am spus care-i diferența dintre noi doi: domnule Președinte, ceea ce cred eu despre Țară, dumneavoastră credeți despre Partid! La care mi-a spus: să te văd pe tine cum ții o țară, dacă nu ai un partid puternic.

- Iar eu v-aș spune: să vă văd cum vă descurcați fără un Iliescu puternic! Deci tot la Partid ajungem…

- Domnul Ion Iliescu, spre deosebire de mine, este un personaj care operează mai subtil, care nu declanșează mai multe dispute în același timp. Este maestru în treaba asta. Am avut odată o controversă aprinsă pe teme politice, eu susțineam că trebuie să facă cu totul altfel decât îi spuneau ceilalți. Ne-am contrazis destul de tare, m-a dat afară din birou. Pe drumul spre întâlnirea cu oamenii politici trebuia să treacă pe lângă biroul meu. I-am ieșit în întâmpinare și i-am spus: nu știu cât de inteligent credeți dumneavoastră că sunt, dar vreau să vă spun că sunt mult mai inteligent decât vă închipuiți. Faceți cum vă spun eu și va fi bine. S-a oprit, a zâmbit și mi-a zis: dar tu ce părere ai despre Președintele tău?

- Și dumneavoastră modest, dar și Ion Iliescu era modest…Haideți înapoi la NATO, România, predarea „fantomelor”. Pe parcursul discuțiilor noastre v-ați argumentat gestul spunând că făcea parte dintr-un angrenaj, că nu trebuie judecat izolat.

- Absolut. Acest moment al „fantomelor” este, așa cum ați sesizat corect, doar un moment în cadrul politicilor României. Ei ajunseseră să facă credibilă noua politică a României, sau nu. Și acesta a fost un moment inițiatic.

- Înțeleg, dar atunci de ce vă atacă chiar oamenii care au stat în jurul lui Ion Iliescu? Șerban Nicolae, Eugen Mihăescu…

- De papagali.

- Toți erau papagali, numai dumneavoastră nu. Președintele Emil Constantinescu avea în jur papagali, Președintele Ion Iliescu avea în jur papagali…

- Președintele Ion Iliescu avea în jur niște oameni buni, dar ăștia care atacă sunt niște papagali. Habar n-au ce a făcut Ion Iliescu, nici de ce a făcut. Președintele Ion Iliescu este un diplomat fabulos, nu a acționat așa cum am acționat eu, care mi-am creat o grămadă de dușmani. Dar cineva trebuia să o facă.

- Vorbim de oameni extrem de apropiați de Ion Iliescu, chiar și de unii membri ai administrației americane. Am publicat un pasaj din cartea lui Eugen Mihăescu care relatează un dialog pe care l-a avut cu Strobe Talbot și care nu vă este favorabil deloc.

- Este una din cele mai mari minciuni ale lui Eugen Mihăescu. Personajul acesta m-a urât în substanța lui, pentru că domnul Ion Iliescu nu l-a băgat în seamă cu adevărat niciodată. Și credea că eu sunt cauza. Numai că v-am explicat că Ion Iliescu era un diplomat formidabil. Știa că este bine să-l asculte pe Eugen Mihăescu pentru că transmitea niște mesaje din anumite medii.

- La ce vă referiți, pentru că aveți din nou acel aer misterios.

- Orice era posibil în jurul lui Eugen Mihăescu, dar asta nu înseamnă că el era spion. Pot să bănuiesc însă că era agent de influență și a făcut parte și dintr-un mare joc de influență al celor două lumi care și-au dat mâna în 1989. A făcut parte din jocul de apropiere firească dintre Moscova și Washington, nu dintre București și Washington.

- Eugen Mihăescu era un personaj cunoscut, era unul din cei mai apreciați graficieni din Statele Unite, făcea coperți la Time, la New Yorker, New York Times…

- Haideți să fim serioși! De ce nu a mai publicat și după 1989? Mihăescu trebuia să fie scos în față, făcea parte dintr-un posibil proiect. Eu vă întreb pe dumneavoastră de ce nu a mai fost ce a fost înainte de 1989. El m-a urât pentru că eu am intervenit atunci când i-a cerut domnului Ion Iliescu să fie numit ambasador la Moscova, în al doilea mandat. Și chestia asta nu mi-o poate ierta. Pentru că domnul Ion Iliescu avea obiceiul de a spune: Mi-a zis Talpeș! (n.n. că nu e bine să te duci la Moscova). Într-adevăr, eu i-am spus pentru că aveam niște informații, niște chestii d-astea. Mai ales că noi atunci ne aflam în niște negocieri foarte serioase cu Rusia.

 - De ce dacă noi eram atât de dornici să intrăm în NATO, iar pentru aceasta trebuia să avem tratate de bună vecinătate cu Ucraina, Rusia, Ungaria, de ce în 1996, atunci când a venit ministrul de externe al Federației Ruse, Evgheni Primakov, l-ați cazat la Lido, după care l-ați anunțat că nu se mai semnează tratatul de bună vecinătate? A fost un gest greu de calificat și care a lăsat urmări adânci.

- Vreau să vă liniștesc că eu am fost cel care s-a dus la Moscova, în 1996 și l-a convins pe Evgheni Primakov să-l lămurească pe Boris Elțîn că el trebuie să vină la București în loc să se ducă la Vladivostok unde se semna Tratatul dintre Federația Rusă și China. Și Primakov vine la București.

- Și de ce nu ați semnat tratatul cu Rusia în 1996?

- Asta trebuie să-i întrebați pe alții că mie nu au putut să-mi spună ceva coerent. Domnul Ion Iliescu mi-a spus: du-te și înțelege-te cu ei. Era vorba de Teodor Meleșcanu, ministru de externe și Nicolae Văcăroiu, prim-ministru. Dar nu cred că Nicolae Văcăroiu a avut vreun cuvânt de spus. Dacă ar fi să mă gândesc că apoi a apărut un partid (n.n. Alianța Pentru România) și dacă ar fi să ne uităm cine a susținut acest partid (n.n. cu Teodor Meleșcanu președinte) și pe ce filieră, putem avea un răspuns.

- Iar îmi spuneți că sunt servicii străine implicate în acest eveniment?

- Nu mai vreau să discut asta. Pentru că aș da posibilitatea unor reacții și cred că nu e momentul acum. Pot să vă precizez un singur lucru. Mă aflam în Suceava și primeam asigurări că totul este în regulă. De la domnul Ion Iliescu, de la domnul Meleșcanu, primeam asigurări că a doua zi se va semna. Mergând cu mașina am auzit că nu se mai semnează. Atunci am înțeles că nu mai jucăm nimic.

Fostul șef SIE, dezvăluiri despre relațiile cu președinții Ion Iliescu și Emil Constantinescu

- Dan Andronic: Credeți că Ion Iliescu a fost trădat în alegerile din 1996?

- Ioan Talpeș: Ion Iliescu și-a dat seama că nu putea decât să înrăutățească lucrurile, că era o stare de spirit din care nu mai puteam ieși.

- Înțeleg că nu numai Virgil Măgureanu, șeful SRI, a votat atunci schimbarea.

- După aflarea rezultatelor, domnul Ion Iliescu ne-a chemat la el, pe cei din instituțiile de forță, cei care eram parte din CSAT, ca să ne mulțumească. Ce am auzit eu atunci din partea colegilor mei, că dacă i-ar fi ascultat, că dacă făcea așa și pe dincolo, nu pierdea.

- Inclusiv Virgil Măgureanu?

- Da, și i-o pot spune oricând în față. Oricum atunci l-am văzut pe domnul Ion Iliescu cum i-a căzut fața. Și-a dat seama că aceștia nu înțeleseseră nimic. Nu pentru ceea ce spuneau, ci pentru că a înțeles că toți negociaseră câte ceva (n.n. cu noua putere). Eu am fost ultimul care a vorbit și i-am spus că niciodată nu m-a oprit să fac ceva, ci doar mi-a cerut să demonstrez că este în interesul României. N-au trecut trei zile și am fost convocat de Emil Constantinescu.

- Nu era încă instalat ca președinte…

- Nu. M-a chemat ca să-mi spună că vrea să colaborăm. I-am spus să mai așteptăm, urma să plece în Portugalia, dădusem dispoziție să primească toate informațiile necesare, iar după ce s-a întors a venit la mine la SIE, cu domnul Dorin Marian. Mi-a spus că l-am tratat cu total dispreț, că niciodată nu am vrut să vorbesc cu el. Eu i-am spus că așa am considerat că e corect, pentru că eram directorul unui serviciu de informații care era în slujba țării, care nu făcea politică. Și că de-abia aștept să scap de șefia lui. Atunci, Emil Constantinescu mi-a zis că sunt cel susținut de toți, așa că îmi propune să rămân. I-am spus că nu pot rămâne, că am fost numit de Ion Iliescu, că am demisia scrisă.

- Ciudat. Păi spuneți că vă aflați în fruntea unui serviciu de informații care nu făcea politică, dar dumneavoastră făceați politică.

- Cum făceam politică?

- Legându-vă mandatul de cel al lui Ion Iliescu.

- Stați puțin. Atunci i-am zis domnului Emil Constantinescu că sunt de acord să rămân dacă îl sună pe domnul Ion Iliescu și îl întreabă dacă are ceva împotrivă ca eu să rămân la SIE. I-a dat telefon domnului Ion Iliescu și au vorbit și așa a rămas.

- Pentru șase luni

- După ce mi-am mai dat de trei ori demisia.

- De trei ori? Interesant, nu s-a știut. De ce de trei ori?

- Nu stăm să facem istoria lor, dar a fost interesant. În ianuarie 1997, mă cheamă președintele Emil Constantinescu și îmi citește o listă cu grozăviile pe care le făcusem eu în fruntea SIE. Că am furat, că am trădat…Avea o listă întreagă furnizată de niște generali vânjoși din SIE, Silinescu, Ciobanu și încă unul, îmi scapă numele.

- Stați puțin, vorbiți de unul din adjuncți directorului SIE, generalul Constantin Silinescu, generalul Dumitru Ciobanu, șeful Contraspionajului SIE, deci persoane cu greutate. Era și operațiunea din Moldova (n.n. o operațiune care în „folclorul” serviciului de informații este considerată una din manevrele clasice de deturnarea fondurilor operative)?

- Era și aia, numai că se știe exact ce am făcut eu în Moldova. Și vreau să vă mai spun că n-am făcut-o pe banii SIE. Mai mult, până și Vladimir Putin auzise de operațiunea din Moldova, mi-a spus într-o discuție. Revenind, eu i-am spus președintelui Constantinescu că înțeleg ce se întâmplă, că domnul Cătălin Harnagea vrea funcția mea și că nu am nimic împotrivă să plec. Mai ales că nu vroiam să rămân.

- Aici pot fi mai multe explicații, dar cea de-a doua demisie când v-ați dat-o?

- Atunci. Eu i-am spus președintelui Emil Constantinescu că mă autosuspend o lună și numiți o comisie care să cerceteze lucrurile astea. Și m-am autosuspendat prin ordin de front. Public nu s-a aflat nimic. S-a făcut o comisie internă ordonată de Președinte, iar raportul final a fost în favoarea mea. Știți care a fost una din marile nenorociri ale Securității dinainte de 1989? Se obișnuiseră că era de ajuns să faci plângerea și se lua imediat o măsură. Nu se cerceta. Am stat suspendat mai puțin de-o lună.

- Cum v-ați revăzut cu președintele Emil Constantinescu?

- M-a chemat și mi-a spus cine sunt autorii raportului.

- Nu vă spusese până atunci.

- Nu, dar acum se convinsese că n-aveau dreptate. I-am spus că eu nu mai pot rămâne directorul SIE dacă cei doi rămân în serviciu. Generalul Dumitru Ciobanu a plecat, dar generalul Constantin Silinescu nu a plecat, deși mie mi s-a spus că a plecat. M-au mințit…

- Trecem peste partea sordidă a politicii. Domnule Ioan Talpeș, de ce credeți că a intrat România în NATO în martie 2004, în mandatul lui Ion Iliescu, și nu a intrat în timpul președintelui Emil Constantinescu?

- Vă garantez eu că s-a intrat în NATO datorită președintelui Ion Iliescu.

- Aceasta este o declarație care va stârni multă neîncredere și chiar zâmbete.

- Zâmbete la proști. Așa a fost!

- Proști-deștepți, oamenii au dreptul să reacționeze. Să înțeleg că-i negați meritele președintelui Emil Constantinescu. Păi numai dacă ne gândim la atitudinea României în conflictul din Iugoslavia…

- Serios? Uitați-vă cum arăta România în anul 2000. Președintele Emil Constantinescu a încercat… Dar acum vă pot spune că atunci când Parlamentul a trebuit să ia aceea decizie, Ambasada SUA a venit la mine (n.n. 22 aprilie 1999, Parlamentul a aprobat survolul avioanelor NATO care participau la conflictul din Iugoslavia). Ambasadorul SUA de la acea dată a venit și mi-a spus că a primit misiune de la Washington să discute cu mine cum să facem ca PDSR (n.n. ulterior PSD) să nu se opună acestei decizii. Atunci i-am spus că nu eu sunt cel care decide, ci sunt doar un consilier personal al domnului Ion Iliescu (n.n. președintele PDSR la acel moment) și că trebuie să vorbească direct cu acesta. Am dat un telefon și am stabilit o întâlnire pentru a doua zi.

- Era atât de urgent?

- Normal. A doua zi, la ora 7 dimineața, ne-am întâlnit cu domnul Ion Iliescu. Acesta l-a ascultat pe ambasadorul SUA și a zis că trebuie să vorbim și cu Adrian Năstase. Ne-am dus la el și Năstase a început să spună ce cred că avea tot dreptul să le spună. Că până atunci comportamentul reprezentanților SUA a fost foarte dur la adresa partidului, că nu înțelege de ce s-a comportat așa, și așa mai departe…

- Rezultatul întâlnirii?

- Domnul Ion Iliescu și domnul Adrian Năstase au comunicat ambasadorului SUA că PDSR nu se va opune, ci doar se va abține de la vot. O soluție care mulțumea pe toată lumea. Deci, cei doi au făcut o chestie care trebuia să le atragă atenția. Cu alte cuvinte, voi veniți doar când aveți nevoie de noi?

- Nu astea sunt regulile?

- Era prima dată când se inversaseră rolurile.

- Revenind la intrarea în NATO, eu îmi aduc foarte bine aminte eforturile care s-au făcut pentru acest lucru în 1999, campania Pro-NATO, eforturile diplomatice, deci mi se pare ușor exagerat să nu-i recunoașteți meritele președintelui Emil Constantinescu.

- Nu am nimic împotriva acestei abordări și v-am spus că președintele Emil Constantinescu a încercat, dar tot ceea ce s-a jucat pe parcursul acelei perioade nu a condus la ideea, cel puțin în Statele Unite ale Americii, că România merită să intre în NATO. Dar haideți să ne întoarcem la „fantome”. În momentul în care domnul Emil Constantinescu a terminat mandatul, România nu se mai afla pe lista de extindere. După aceea s-a reluat întreg efortul. V-am spus că am intrat în NATO nu datorită domnului Emil Constantinescu, sunt sigur că el a vrut, dar n-a putut.

Lovitură mare pentru România din partea FBI: parbrizele Dacia!

- Dan Andronic: Vroiați să spuneți ceva legat de Brigada „U”, de “fantome”…

- Ioan Talpeș: Da. Recitiți interviul dat de domnul Cornel Biriș la “Periscop”, vedeți cât de fericiți au fost sub domnul Cătălin Harnagea care venise în locul meu. Acesta le-a oferit totul, inclusiv salarii, a fost la ședințele „fantomelor”, discuta despre planurile de lucru și le aproba. Eu niciodată nu am fost acolo, pentru că mă gândeam că sunt pasager pe acolo și nu vreau să știu nicio „fantomă”. Pentru că îmi deveneau devotați mie, nu Serviciului. Chiar și atunci când am dus lista, am dus-o cu numele folosite ca identități false.

- Identitățile sub care operau în SUA, tip John Smith, inginer sau om de afaceri, deci nu numele real din țară, tip Petre Popescu.

- Da. Dar și aici trebuie făcută o precizare. Cu americanii am avut două probleme de rezolvat. Una era a fantomelor, alta a furtului de tehnologie. Toate succesele socialismului multilateral dezvoltat se bazau pe furt de tehnologie. Așa că la SIE am ordonat constituirea unei comisii speciale care să stabiliească care sunt tehnologiile aduse de la americani.

- Erau multe, că doar aveam o industrie serioasă în materie de utilaj petrolier, construcții de mașini, petrochimie, etc?

- Mi-a fost rușine să o spun până acum, dar o fac pentru că sunt provocat. Toate lucrurile importante fuseseră predate americanilor înaintea mea de către cei care participaseră la aceste operațiuni.

- Cum adică? Asta sună a trădare…

- Există raportul la Serviciul de Informații Externe. Au vrut să se dovedească utili, să cumpere bunăvoința americanilor. Oricum când m-am dus cu dosarele, pe care domnul Cornel Biriș spune că le-a văzut la mine pe birou, cu dosarele cu furturile de tehnologie, nu erau dosarele „fantomelor”, mi-am dat seama că intrasem într-un joc.

- Remarc faptul că, în continuare, îmi spuneți că era un joc de verificare a sincerității.

- Absolut. Știți care a fost discursul meu din 1994 când m-am întâlnit cu șeful FBI? I-am spus că majoritatea tehnologiei pe care se spune că am furat-o din SUA nu mai funcționează. Uitați, v-am adus o situație exactă. Într-un singur loc ne-ați da o lovitură mare, dacă ne-ați cere să ne oprim. Procesul tehnologic de fabricare a parbrizelor pentru Dacie! Avem și noi o amărâtă de mașină, nu o putem face fără parbrize. Atunci l-am văzut zâmbind și a spus că nu-i o problemă majoră. Nici nu vă închipuiți câte lucruri a trebuit să curăț eu în perioada aia.

 - V-ați cam aprins.

- Da, pentru că eu știu că se ține cont. Se ține cont de cât de imbecili am rămas.

Predarea rețelelor cu agenți acoperiți din Germania, Franța, SUA

- Dan Andronic: Revenind la Brigada „U”, vreau să discutăm puțin situația din Germania. Mi-ați spus că dumneavoastră nu ați predat nimic, dar din informațiile mele la momentul plecării din SIE aveați o înțelegere cu BND (n.n. Serviciul de informații german), predarea listelor făcându-se după ce nu ați mai fost directorul SIE.

- Ioan Talpeș: Eu nu am predat nimic! Mai mult, BND-ul a spus la un moment dat că nu-i mai trebuie nimic de la noi.

- Dar nu contraziceți ceea ce spun.

- Nu. Dar BND-ul era convins că eu sunt jucat. Adică degeaba ordon, căci nu se va face nimic din ceea ce voi cere să se facă. Aveau informații mai bune decât americanii. Vă dau un singur exemplu. Pe domnul Vasile Angelescu (n.n. primul comandant al Brigăzii U după 1989) l-am considerat a fi un profesionist. Eu le-am spus de la bun început să nu-mi ceară sfaturi cum să facă spionaj, că nu mă pricep. Dar le-am spus că eu știu foarte bine care este situația României și execut niște ordine (n.n. ale președintelui Ion Iliescu). Noi nu suntem un Serviciu în afara servirii Țării. Dacă asta trebuie să facem, asta facem.

- Statele Unite ale Americii, Germania, dar cu Franța cum a mers? Pentru că și acolo aveam “fantome”.

- Din Franța îmi veneau semnale de la DST (n.n. serviciul de informații francez), unde l-am cunoscut pe domnul Philippe Parant (n.n. director DST 1993-1997), fiul unui fost aghiotant al lui de Gaulle și care era tanchist. Eu publicasem niște studii despre mecanizarea armatei române în primul război mondial, cu modele franțuzești, așa că ne-am descoperit o pasiune comună. Ca urmare acest om, de care m-am apropiat, ne-a susținut într-un mod incredibil. Trebuia să semnăm și cu ei.

- Deci am predat și rețeaua de „fantome” din Franța.

- Nu le-am predat, puteam să le retragem sau să le relocăm. În sfârșit, mi se raportează de către domnul Vasile Angelescu că nu mai avem „fantome” în Franța. Mă duc în Franța, domnul Philippe Parant mă invită la un restaurant special, unde se serveau numai scoici, mă duc acolo, împreună cu un adjunct și ofițerul de legătură, și îi spun că nu mai avem „fantome” în Franța. Îmi aduc și acum aminte cum l-a apucat un râs homeric, era un tip înalt, peste 1,90 m, și ce credeți că face…

- Cheamă chelnerul care aduce lista cu „fantome”, ca să fac o glumă proastă.

- Mai rău. Îmi arată un raport cu o stație radio clandestină care făcea parte dintr-o structură de intervenție. Care funcționa. Operată de unul din oamenii noștri. Cu toate detaliile privind identitatea și așa mai departe.

- Ce a urmat?

- Vreau să înțelegeți că era foarte grav. La acel moment ne puteam baza doar pe Franța și Germania ca aliați pentru aderarea la NATO. Acasă, i-am spus domnului Ion Iliescu, după care l-am chemat pe Vasile Angelescu și l-am întrebat ce știe despre povestea asta. S-a uitat la mine și mi-a zis: domnule general, eu nu înțeleg politica asta, a dumneavoastră! I-am răspuns: excelent, dă-ți demisia. Și și-a dat demisia. Așa a plecat din fruntea Brigăzii U.

- Cei din Franța își făceau misiunea, mai ales că nimeni nu le-a dat ordin să se oprească.

- E mult mai complicat. Păi, credeți că semnalele radio erau pentru noi? Când putea ajunge armata română în Franța? Pentru cine emiteau…

- Pentru serviciile de informații rusești.

- Acesta era sistemul în care opera. Făcea parte dintr-o altă rețea. Gândiți-vă cum ne priveau francezii. Puteau să nu ne spună și să anunțe celelalte state NATO că România nu-și respectă angajamentele. Ce ar fi însemnat pentru noi așa ceva…

- Când mi-ați spus în interviul anterior că l-ați bănuit pe Vasile Angelescu de legături cu serviciile de informații sovietice, ulterior rusești…

- Acesta a fost unul din argumente.

- Regretați vreun moment ceea ce ați făcut?

- Nici un moment!

- Ați proceda în același mod?

- La fel. Ba chiar mult mai rapid și mai dur. Nu pot să cred că există pentru un ofițer o altă datorie decât cea față de țară.

- Deci nu acceptați acuzațiile de trădare.

- Haideți să fim serioși. Oamenii ăștia nu respectau ordinele primite și eu eram trădător? Pe cine am trădat? Eu i-am anunțat să se întoarcă, eu le-am oferit aceleași condiții. Am înțeles că a existat o mafie a lumii informative care nu a mai judecat în interesul țării, ci a vrut ca țară să fie în interesul lor!

- Aveți un ultim mesaj?

- Sunt mult mai pregătit decât își închipuie unii. Dacă ei nu au sesizat asta din ceea ce am spus până acum, să nu-și închipuie că nu mai am rezervele mele de reacție. Dar la final, aș vrea să mulțumesc domnului colonel de justiție Aurel Chiper pentru faptul că m-a convins „acum 48 de ani” că voi avea o șansă.