Volodimir Zelenski

Volodimir Zelenski (în ucraineană: Володимир Зеленський) este un politician, actor și fost comediant ucrainean, născut la 25 ianuarie 1978 în orașul Krivoi Rog (Krivîi Rih), Ucraina. Din anul 2019, el este Președintele Ucrainei, devenind una dintre cele mai vizibile și influente figuri politice ale lumii contemporane.

Carieră artistică și începuturi:

Înainte de a intra în politică, Zelenski a fost actor, scenarist și producător de televiziune, fondator al companiei de divertisment Kvartal 95. A devenit celebru în Ucraina și în spațiul post-sovietic datorită serialului satiric „Servitorul poporului” (Слуга народу), în care interpreta rolul unui profesor de istorie devenit, accidental, președinte al țării — un rol care avea să anticipeze destinul său real.

Cariera politică:

În 2018, Zelenski a anunțat oficial candidatura la președinție, în numele noului său partid politic, „Slujitorul Poporului”, inspirat chiar din serialul său. A câștigat alegerile din aprilie 2019 cu un scor covârșitor (peste 73% din voturi), promițând lupta împotriva corupției, reformarea statului și o mai mare apropiere de Uniunea Europeană.

Lider în timpul războiului:

Zelenski a devenit o figură globală după invazia Rusiei în Ucraina, începută pe 24 februarie 2022. Refuzul său de a părăsi capitala Kiev și mesajul său „Am nevoie de muniție, nu de o mașină de evacuare” au simbolizat rezistența și curajul poporului ucrainean.
Sub conducerea sa, Ucraina a primit sprijin militar, financiar și diplomatic masiv din partea SUA, Uniunii Europene și a altor state occidentale.

Reputație internațională:

Zelenski este perceput ca un lider al rezistenței democratice și un simbol al curajului civic în fața agresiunii externe. A fost desemnat „Personalitatea anului 2022” de revista TIME și a primit numeroase distincții internaționale pentru apărarea democrației.

Război în Ucraina, ziua 652. Joe Biden cere urgentarea planului de finanțare pentru Kiev

Război în Ucraina, ziua 652. Joe Biden cere urgentarea planului de finanțare pentru Kiev

Șeful statului american este de părere că ajutorul financiar ar trebui să ajungă rapid în Ucraina. În același timp, membrii Congresului american nu reușesc să se pună de acord vizavi...

Război în Ucraina, ziua 651. Atacuri cu drone ucrainene asupra instalațiilor militare ruse din Crimeea

Război în Ucraina, ziua 651. Atacuri cu drone ucrainene asupra instalațiilor militare ruse din Crimeea

Marți, forțele ucrainene au efectuat atacuri cu drone asupra mai multor instalații militare rusești din peninsula ocupată Crimeea, conform unor surse anonime din cadrul forțelor de ordine. Război în Ucraina,...

Descinderi la trei rețele care ajutau ucrainenii să fugă de înrolare

Descinderi la trei rețele care ajutau ucrainenii să fugă de înrolare

În lipsă de bani veniți din Occident, Ucraina ia măsuri pentru a reuși să aibă avantaje în fața inamicului rus. În acest sens, SBU a descins la alte trei rețele...

Război în Ucraina, ziua 650. Casa Albă nu mai are bani și solicită fonduri suplimentare pentru Kiev

Război în Ucraina, ziua 650. Casa Albă nu mai are bani și solicită fonduri suplimentare pentru Kiev

Guvernul american îndeamnă Congresul să aprobe finanțarea suplimentară pentru Ucraina în fața invaziei rusești. Pentru Ucraina, Casa Albă susține că „nu mai are bani și aproape că nu mai are...

Zelenski, criticat de primarul Kievului. Kliciko îl acuză că și-a mințit poporul și partenerii

Zelenski, criticat de primarul Kievului. Kliciko îl acuză că și-a mințit poporul și partenerii

Volodimir Zelenski a fost criticat recent de primarul Kievului, Vitali Kliciko. Mesajul celui din urmă a fost intens distribuit în Ucraina și Rusia. Vitali Kliciko i-a adus mai multe critici...

Război în Ucraina, ziua 646. Zelenski cere schimbări în sistemul de mobilizare militară

Război în Ucraina, ziua 646. Zelenski cere schimbări în sistemul de mobilizare militară

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că sunt necesare schimbări în sistemul de mobilizare militară din Ucraina. Serghei Şoigu susține că armata rusă avansează „în toate direcţiile'' în Ucraina. Război...

Războiul din Ucraina, ziua 645. Este puțin probabil ca Kievul să-i alunge pe ruși în 2024

Războiul din Ucraina, ziua 645. Este puțin probabil ca Kievul să-i alunge pe ruși în 2024

''Este important ca respectarea dreptului umanitar să se aplice în cazul tuturor conflictelor''. Se discută despre drepturile omului în conflictul din Israel, însă devăratul obiectiv al întâlnirii de două zile...

Zelenski,„visătorul” Europei. Care sunt cei mai puternici lideri europeni

Zelenski,„visătorul” Europei. Care sunt cei mai puternici lideri europeni

Au fost desemnați cei mai influenți lideri europenei. Clasamentul include 28 de nume cunoscute în viața politică din Europa. Locul fruntaș în topul celor mai influenți lideri europeni este ocupat...

Război în Ucraina, ziua 641. Zelenski cere apărare antiaeriană pentru a-și proteja exporturile de cereale

Război în Ucraina, ziua 641. Zelenski cere apărare antiaeriană pentru a-și proteja exporturile de cereale

Volodimir Zelenski a insistat că pentru a-și relua exporturile de cereale, Ucraina are nevoie de o puternică apărare antiaeriană, de care în prezent nu dispune. Război în Ucraina, ziua 641....

Volodimir Zelenski cere ajutor. Ucraina are deficit de apărare aeriană

Volodimir Zelenski cere ajutor. Ucraina are deficit de apărare aeriană

Volodimir Zelenski a declarat la la summitul „Cereale din Ucraina” că tara sa are nevoie de apărare aeriană pentru a proteja exporturile de cereale. Volodimir Zelenski a declarat la la...

Marcel Ciolacu, intervenție la summit-ul de la Kiev. Un nou rol asumat de România

Marcel Ciolacu, intervenție la summit-ul de la Kiev. Un nou rol asumat de România

Marcel Ciolacu a avut, sâmbătă, o intervenție la summit-ul internaţional de la Kiev privind securitatea alimentară mondială. România are un rol esențial pentru securitatea alimentară mondială.  Marcel Ciolacu a avut o...

Război în Ucraina, ziua 640. Pierderi uriaşe la Avdiivka, noi sancțiuni și explozii în Rusia

Război în Ucraina, ziua 640. Pierderi uriaşe la Avdiivka, noi sancțiuni și explozii în Rusia

a 21 de luni de când Vladimir Putin a ordonat invadarea Ucrainei, președintele Volodimir Zelenski a anunțat noi sancțiuni împotriva a sute de entități rusești și persoane implicate directe sau...

Zelenski, împins la negocieri cu Putin. Planul secret al liderilor din Germania şi SUA

Zelenski, împins la negocieri cu Putin. Planul secret al liderilor din Germania şi SUA

Liderii din Germania și Statele Unite ar fi discutat în culise un plan pentru a-l convinge pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski să meargă la negocieri cu Putin pentru a pune...

Replica lui Volodimir Zelenski, care l-a şocat pe Putin. A recunoscut că l-ar ucide pe liderul rus

Replica lui Volodimir Zelenski, care l-a şocat pe Putin. A recunoscut că l-ar ucide pe liderul rus

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a oferit un răspuns ferm atunci când a fost întrebat dacă țara sa are dreptul de a-l ucide pe Vladimir Putin. Răspunsul vine după ce preşedintele...

Război în Ucraina, ziua 639. Risc de nor negru, pene de curent și apelul lui Scholz

Război în Ucraina, ziua 639. Risc de nor negru, pene de curent și apelul lui Scholz

Țările din Europa sunt extrem de îngrijorate de o posibilă escaladare a războiului declanșat de Vladimir Putin din Ucraina, spre Vest. Acum, președintele rus mai face o mișcare neprevăzută periculoasă,...

Semnal de alarmă de la Zelenski: După Gaza, Putin plănuiește o „explozie” în Balcani

Semnal de alarmă de la Zelenski: După Gaza, Putin plănuiește o „explozie” în Balcani

Putin vrea să stârnească un conflict în Balcani pentru a distrage atenția de la războiul din Ucraina, susține Zelenski. Președintele ucrainean Volodimir trage un semnal de alarmă cu privire la...

Război în Ucraina, ziua 638. Rusia vrea discuții de pace, iar trupele ucrainene se confruntă cu dificultăţi

Război în Ucraina, ziua 638. Rusia vrea discuții de pace, iar trupele ucrainene se confruntă cu dificultăţi

Trupele ucrainene se confruntă cu operaţiuni defensive „dificile" în unele părţi ale frontului de est. Pe de altă parte, Vladimir Puțin a declarat la Summitul G-20 că Rusia vrea discuţii...

Maia Sandu îl avertizează pe Charles Michel: „Vladimir Putin va avea drept de veto în Republica Moldova”

Maia Sandu îl avertizează pe Charles Michel: „Vladimir Putin va avea drept de veto în Republica Moldova”

Aflată în vizită oficială la Kiev, Maia Sandu l-a avertizat pe preşedintele Consiliului European ce se va întâmpla dacă Republica Moldova nu va deveni membru al Uniunii Europene. Maia Sandu...

Volodimir Zelenski, vizat de cel puțin cinci tentative de asasinat ordonate de Putin

Volodimir Zelenski, vizat de cel puțin cinci tentative de asasinat ordonate de Putin

Volodimir Zelenski a privit cu nepăsare eforturile repetate ale Rusiei de a încerca să-l asasineze, comparându-le cu nimic altceva decât cu o perioadă de Covid. Președintele ucrainean a afirmat că...

Putin, ridiculizat de Zelenski. Ce spune preşedintele ucrainean despre multiplele tentative de asasinare

Putin, ridiculizat de Zelenski. Ce spune preşedintele ucrainean despre multiplele tentative de asasinare

Volodimir Zelenski îl ia în râs pe Putin atunci când vorbeşte despre tentativele ruşilor de a-l elimina. Liderul ucrainean susţine că de fiecare dată ăi este tot mai uşor să...