Volodimir Zelenski

Volodimir Zelenski (în ucraineană: Володимир Зеленський) este un politician, actor și fost comediant ucrainean, născut la 25 ianuarie 1978 în orașul Krivoi Rog (Krivîi Rih), Ucraina. Din anul 2019, el este Președintele Ucrainei, devenind una dintre cele mai vizibile și influente figuri politice ale lumii contemporane.

Carieră artistică și începuturi:

Înainte de a intra în politică, Zelenski a fost actor, scenarist și producător de televiziune, fondator al companiei de divertisment Kvartal 95. A devenit celebru în Ucraina și în spațiul post-sovietic datorită serialului satiric „Servitorul poporului” (Слуга народу), în care interpreta rolul unui profesor de istorie devenit, accidental, președinte al țării — un rol care avea să anticipeze destinul său real.

Cariera politică:

În 2018, Zelenski a anunțat oficial candidatura la președinție, în numele noului său partid politic, „Slujitorul Poporului”, inspirat chiar din serialul său. A câștigat alegerile din aprilie 2019 cu un scor covârșitor (peste 73% din voturi), promițând lupta împotriva corupției, reformarea statului și o mai mare apropiere de Uniunea Europeană.

Lider în timpul războiului:

Zelenski a devenit o figură globală după invazia Rusiei în Ucraina, începută pe 24 februarie 2022. Refuzul său de a părăsi capitala Kiev și mesajul său „Am nevoie de muniție, nu de o mașină de evacuare” au simbolizat rezistența și curajul poporului ucrainean.
Sub conducerea sa, Ucraina a primit sprijin militar, financiar și diplomatic masiv din partea SUA, Uniunii Europene și a altor state occidentale.

Reputație internațională:

Zelenski este perceput ca un lider al rezistenței democratice și un simbol al curajului civic în fața agresiunii externe. A fost desemnat „Personalitatea anului 2022” de revista TIME și a primit numeroase distincții internaționale pentru apărarea democrației.

Mai intră o ţară în război? A început agitaţia în regiune

Mai intră o ţară în război? A început agitaţia în regiune

Ministerul Apărării din Belarus a anunţat că forţele armate au început un amplu exerciţiu militar. Bine, dar Belarusul, intrând în război, va sprijini armata rusă? În comunicatul Ministerului Apărării din...

Războiul din Ucraina. Ziua 72. Rusia a continuat atacurile. Evacuarea civililor din Mariupol, anulată. ONU anunță criza alimentară

Războiul din Ucraina. Ziua 72. Rusia a continuat atacurile. Evacuarea civililor din Mariupol, anulată. ONU anunță criza alimentară

Pe măsură ce războiul Rusia-Ucraina intră în ziua 72, secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a îndemnat lumea să se unească și să pună capăt acestui război nedrept. Numind...

Vladimir Putin, pus în situația de a-şi cere scuze pentru o minciună „de neiertat”

Vladimir Putin, pus în situația de a-şi cere scuze pentru o minciună „de neiertat”

Premierul israelian Naftali Bennett a declarat, joi, că președintele rus Vladimir Putin și-a cerut scuze pentru comentariile ministrului său de Externe, care susținea că Adolf Hitler avea origini evreiești. Bennett,...

Oferta pe care a primit-o Zelenski înainte de invazie! Totul despre „predarea” lui Zelenski şi „capitularea” lui Putin

Oferta pe care a primit-o Zelenski înainte de invazie! Totul despre „predarea” lui Zelenski şi „capitularea” lui Putin

Convorbirile de pace cu Rusia sunt povestea despre cum, în 70 de zile de război pe scară largă, Ucraina a trecut de la disperare la realizarea propriei forțe și a...

Occidentul trebuie să înceteze furnizarea de arme Ucrainei, avertizează Putin

Occidentul trebuie să înceteze furnizarea de arme Ucrainei, avertizează Putin

Președintele rus a insinuat, marți, în timpul unui discuţii cu Emmanuel Macron, că oprirea transporturilor de arme către Ucraina ar putea pune capăt conflictului. Președintele rus Vladimir Putin a declarat...

Planul odios al lui Vladimir Putin! S-a aflat ce va face liderul de la Kremlin. ”Aceste crime vor primi răspunsuri adecvate!”

Planul odios al lui Vladimir Putin! S-a aflat ce va face liderul de la Kremlin. ”Aceste crime vor primi răspunsuri adecvate!”

Volodimir Zelenski a dezvăluit care va fi noua mișcare a rușilor şi a lui Vladimir Putin, dar le-a garantat ucrainenilor că nu se vor lăsa doborâți. Liderul de la Kiev...

Alexandru Macedon și submarinul din beton

Alexandru Macedon și submarinul din beton

Meseria armelor este una dintre cele mai vechi. De-a lungul mileniilor, din experiența sutelor de conflicte s-au acumulat tradiții și cutume care sunt studiate, azi, în Academiile Militare – cel...

Zelenski l-a primit pe liderul opoziției germane, după ce a refuzat să se întâlnească cu cancelarul și președintele

Zelenski l-a primit pe liderul opoziției germane, după ce a refuzat să se întâlnească cu cancelarul și președintele

Primul politician german care a vizitat marți Kievul a fost liderul opoziției conservatoare (CDU), Friedrich Merz, care vizitase orașul Irpin înainte de întâlnirea de o oră cu Zelenski. Acesta a...

Războiul din Ucraina - un duel între SUA și Federația Rusă

Războiul din Ucraina - un duel între SUA și Federația Rusă

Președintele Joe Biden și Congresul SUA au angajat Statele Unite într-o cruciadă morală menită să justifice un “proxi war” nelimitat în Ucraina, împotriva Rusiei. “Proxi war” este un conflict în...

Vladimir Putin este pregătit pentru data de 9 mai. Mii de noi recruți sunt pregătiți să lupte

Vladimir Putin este pregătit pentru data de 9 mai. Mii de noi recruți sunt pregătiți să lupte

Oficialii occidentali cred că președintele Vladimir Putin ar putea declara oficial război Ucrainei pe 9 mai, „Ziua Victoriei” a Rusiei, o mișcare care ar putea duce la trimiterea a mii...

Anunțul serii de la Kiev. Volodimir Zelenski, schimbări în plin război. România și alte opt state sunt vizate

Anunțul serii de la Kiev. Volodimir Zelenski, schimbări în plin război. România și alte opt state sunt vizate

Președintele Ucrainei a luat o decizie radicală în plin război. Potrivit site-ul oficial al șefului de stat, au fost numiți noi ambasadori în nouă țări. România face și ea parte...

Războiul din Ucraina. Zelenski, mesaj de ultimă oră pentru Putin. Liderul de la Kiev și-a făcut calculele: ”Avem trei obiective de îndeplinit”

Războiul din Ucraina. Zelenski, mesaj de ultimă oră pentru Putin. Liderul de la Kiev și-a făcut calculele: ”Avem trei obiective de îndeplinit”

Președintele Ucrainei a declarat că principalul obiectiv în război este integritatea teritorială și respingetrea trupelor ruse în afara granițelor țării. Volodimir Zelenski mai spune că până în acest moment negocierile...

Reacția dură a lui Volodimir Zelenski cu privire la neutralitatea Ucrainei. Donbasul și Crimeea nu aparțin Rusiei

Reacția dură a lui Volodimir Zelenski cu privire la neutralitatea Ucrainei. Donbasul și Crimeea nu aparțin Rusiei

Președintele Ucrainei a oferit un nou interviu, în cadrul căruia a vorbit despre neutralitatea cerută țării sale de către Rusia. Oficialul a precizat că Moscova insistă pe acest lucru, însă...

Declaraţia lui Zelenski şi echilibrul din regiune

Declaraţia lui Zelenski şi echilibrul din regiune

Misiunea Turciei de mediator în războiul dintre Rusia şi Ucraina devine din ce în mai dificilă. Această situaţie îşi are originea atât în cerinţele complicate ale Rusiei, cât şi în...

Rusia acuză Israelul că "susţine regimul neonazist de la Kiev"

Rusia acuză Israelul că "susţine regimul neonazist de la Kiev"

După ce șeful diplomației Kremlinului a preluat o teorie conspiraționistă privind presupusul "sânge evreiesc" al lui Adolf Hitler, Rusia a acuzat marți Israelul că "susține regimul neonazist de la Kiev"...

Domnul Lavrov în luptă cu ”Răul Absolut”

Domnul Lavrov în luptă cu ”Răul Absolut”

Recent, ministrul de Externe al Rusiei, domnul Lavrov, a acordat un interviu pentru emisiunea Zona Bianca, de la postul TV italian Rete 4. Dânsul a profitat de prilej pentru a-l...

Momente incredibile în Ucraina! Zelenski şi Boris Johnson au smuls ropote de aplauze. Ce s-a întâmplat în Rada Supremă. VIDEO-FOTO

Momente incredibile în Ucraina! Zelenski şi Boris Johnson au smuls ropote de aplauze. Ce s-a întâmplat în Rada Supremă. VIDEO-FOTO

Premierul britanic Boris Johnson le-a spus legislatorilor ucraineni că războiul din țara lor este o luptă între bine și rău și că au distrus mitul invincibilității lui Vladimir Putin. Johnson...

Război în Ucraina. Rusia confirmă asaltul asupra uzinei Azovstal. Patriarhul Gundyaev: Rusia nu a atacat niciodată. VIDEO/UPDATE

Război în Ucraina. Rusia confirmă asaltul asupra uzinei Azovstal. Patriarhul Gundyaev: Rusia nu a atacat niciodată. VIDEO/UPDATE

Războiul din Ucraina continuă. Premierul britanic Boris Johnson urmează să descrie rezistența Ucrainei la invazia rusă, în cadrul discursului ce va fi susținut în fața Parlamentului, ca fiind la „cea...

Arme în valoare de 33 miliarde de dolari: SUA se îndreaptă către un război mondial?

Arme în valoare de 33 miliarde de dolari: SUA se îndreaptă către un război mondial?

În Ucraina au loc evoluţii importante. Astăzi să ne întoarcem privirea într-acolo... Când am citit ştirea, m-am mirat... "Democratul" Biden a solicitat Congresului 33 de miliarde de dolari cu scopul...

Războiul din Ucraina. Ce se va schimba pentru Europa

Războiul din Ucraina. Ce se va schimba pentru Europa

Indiferent cum și când se va sfârşi, războiul din Ucraina a obligat Europa să se gândească la extindere, la instituții și la relațiile cu țările terțe în termeni de amenințări,...