Miza. Războiul din vecini nu mai e ce-a fost. În primăvară, frontul avea 600 km și erau vizate orașe mari: Kiev și Harkov. Acum luptele se dau pe un front de 60 km, miza momentului fiind cucerirea unui orășel de mărimea Buzăului: Severodoneţk. Care este distrus în proporție de 90%.

Iar pentru această miză, aparent modestă, Armata rusă angajează ultimele sale resurse: tancurile T-62M. Pentru experții militari, aducerea lor pe linia frontului a constituit o surpriză: aceste piese de muzeu, fabricate acum mai bine de 50 de ani, mai sunt folosite doar de Eritreea, Etiopia, Angola sau Yemen. În principiu, Armata rusă le casase în 2013. Iar acum militarii ruși, în lipsă de altceva, au împrumutat de la FSB-KGB un regiment de tancuri, cu echipaje cu tot.

A, vă miră faptul că agenția de securitate internă a Rusiei are în dotare tancuri? Păi are și transportoare blindate, mitraliere și chiar artilerie obuzieră. Tradiție din epoca sovietică: venind în întâmpinarea ”iubirii” poporului, liderii comuniști erau oricând pregătiți să facă uz de tancuri și artilerie pentru a rade localitățile răsculate. Acum FSB-KGB rade orașele și satele Ucrainei.

Și resursa umană este la fel de cârpită. Grupările tactice care încearcă să pătrundă, dinspre Nord, în Severodoneţk sunt alcătuite din resturile brigăzilor 35 și 74 din cadrul Armatei IV – cele care, acum o săptămână, au pierdut majoritatea echipamentului și personalului în urma încercării zadarnice de a forța râul Doneţ, sub tirul artileriei ucrainene. În mod normal trebuiau retrase, iar nu angajate în lupte de stradă. Dar, cu totul, atacatorii dispun în zonă de numai 10.000 de militari: o densitate de două ori mai mică decât în luptele din martie. Nu pot renunța la niciun om, chiar dacă știu că vor avea pierderi grele: spitalelor din Crimeea li s-a ordonat să externeze pacienții civili pentru a elibera paturi, în vederea răniților ce vor veni de pe front.

Victoria de operetă

Dar ce-l împinge pe generalul A.V. Dvornikov să inițieze astfel de operațiuni riscante? Păi miza politică, desigur. Severodoneţk este un morman de ruine, dar din 2014 e capitala provinciei ucrainene Luhansk – sau mai precis a ceea ce a rămas din ea, după secesiunea părții de răsărit, etnic rusă. La 24 iunie 2022, aniversarea a 77 de ani de la Parada Victoriei asupra nazismului, Vladimir Vladimirovici Putin ar putea anunța cu mândrie că a ”eliberat” întreaga așa-zisă Republică Populară Luhansk, a cărei pretinsă statalitate a fost folosită de Kremlin drept pretext pentru ”operațiunea” din Ucraina. Și că a ”demilitarizat” statul vecin, prin preluarea controlului asupra întreprinderii AZOT din Severodoneţk – una dintre cele mai mari uzine producătoare de îngrășăminte din Europa, dar care produce și explozivi.

O victorie la Severodoneţk și ”eliberarea” Provinciei Luhansk - ar fi, pentru Rusia, o ieșire ”elegantă” dintr-o situație foarte stânjenitoare. Fiindcă acest război nedeclarat începe să coste mult prea mult! Zilele trecute, ministrul rus al Finanțelor, Anton Siluanov, declara că Rusia a fost nevoită să aloce stimulente în valoare de 8.000 de miliarde de ruble (120 de miliarde de dolari) pentru susținerea economiei, afectate de embargou. Cu efecte modeste: mai deunăzi, peste 5000 de angajați ai producătorului rus de camioane KAMAZ au fost trimiși în șomaj parțial, din cauza penuriei de componente, apărută în urma sancțiunilor occidentale impuse Moscovei.

În acest context, medii avizate apreciază că, la acest moment, conducerea Rusiei are praguri "minime" și "maxime" pentru a declara că "operațiunea militară specială" a fost finalizată cu succes. Iar pragul minim necesar pentru a declara o așa-zisă victorie e „capturarea completă a regiunilor Donețk și Luhansk”, apoi organizarea unui pretins ”referendum” și alipirea lor la Rusia.

Logistica, bat-o vina!

Nu va fi ușoară cucerirea orașului Severodoneţk. Atacul va trebui finalizat rapid: tancurile ”de muzeu” împrumutate de la FSB-KGB au o resursă limitată, iar în vederea asediului, năvălitorii au deocamdată numai 13 vagoane cu muniție, în gara Svatove. Necesarul pentru cel mult o săptămână de asediu. Iar aducerea de noi efective, muniții și provizii va fi destul de dificilă: deși controlează linia ferată spre Melitopol și Crimeea, armata rusă duce lipsă de material rulant, fiindcă partea ucraineană a reușit să-și retragă la timp locomotivele și vagoanele.

Mai e și amenințarea Armatei Teritoriale ucrainene. Știind că magistrala feroviară spre Melitopol este foarte vulnerabilă la sabotaje, generalul Dvornikov a apelat la soluții din secolul trecut: a împrumutat de la FSB-KGB un tren blindat, pentru a proteja liniile. Iar la 18 mai, acest tren blindat a fost distrus chiar în gara Melitopol, de către ”Trupele teritoriale ucrainene” pe care ar fi trebuit să le combată. Trupele teritoriale, Територіальна армія - nu partizanii, gherilele sau răsculații, ci brațul înarmat al Republicii, aflat sub controlul autorităților constituționale ale Ucrainei.

Statul Secret al lui Zelenski

Intrarea în acțiune a Armatei Teritoriale ucrainene în teritoriile ocupate trimite la alte două concepte: continuitatea constituțională legitimă și Statul Secret. Pentru a le înțelege, să aruncăm o privire asupra unui incident recent: pățania lui Andriy Șevciuk, primarul colaboraționist instalat de ocupanții ruși în orașul Enerhodar, din nord-vestul regiunii Zaporojie.

Acum câteva zile, cineva a sunat la ușa renegatului care, imprudent, a pus mâna pe clanță. Gest fatal: grenada defensivă prinsă pe exterior a căzut. „Potrivit primarului legitim, Dmitri Orlov, trădătorul Andrei Șevcik a suferit răni severe. În aceeași situație se află și bodyguarzii lui.”

Lupte de partizani? Nu, mai mult decât atât. Să analizăm faptele: ”primarul legitim”, Orlov, știe nu numai circumstanțele operațiunii de pedepsire, ci și urmările acesteia. Altfel spus, trădătorul Șevciuk era și este sub supraveghere operativă, iar operațiunea de pedepsire a fost ordonată de reprezentantul legitim al Statului Ucrainean din Enerhodar, conform legilor ucrainene pe timp de război, întrucât „și-a trădat țara și a trecut de partea putiniștilor”. Asta se numește Stat Secret.

Ideea activării, în teritoriile ocupate, a unor structuri administrative, juridice, polițienești și militare secrete, care să asigure continuitatea constituțională, este o invenție poloneză. Septembrie 1940: naziștii și sovieticii își împart Polonia. Guvernul legitim se refugiază la Londra. Ocuparea Poloniei este percepută de polonezi ca un act ilegal, deci toate instituțiile întemeiate de ocupanți sunt considerate ilegale.

Modelul Polonez

În taină, pe teritoriul vremelnic ocupat se constituie Statul Secret, Tajne państwo: structuri administrative și militare secrete legitime - conforme cu legea poloneză. În februarie 1940 ia ființă Rada secretă, cu atribute derivate din Constituția poloneză: educație, sănătate, cultură, asistență socială, justiție și chiar poliție. La 3 decembrie 1940, Guvernul legitim de la Londra împuternicește un Guvern delegat (secret) în Polonia ocupată: Delegatura Rządu na Kraj. În plan teritorial, sunt formate 16 provincii (voievodate), sunt numiți lideri secreți până la nivel de primar de sat. O administrație invizibilă care cuprinde, curând, 15.000 de voluntari.

Apoi Delegatura a decretat mobilizarea secretă a Armatei Teritoriale, Armia Krajowa - AK. 500.000 de voluntari, sub comanda puținilor ofițeri profesioniști rămași. O Armată finanțată din Bugetul Statului Secret, căruia îi plătesc impozite milioane de polonezi. În 1943 – 1944, AK atacă spatele armatelor germane de pe Frontul de Răsărit. Urmează insurecția de la Varșovia: 900.000 de hitleriști încearcă să țină piept diviziilor AK, fără a obține rezultate decisive, dar cu prețul a 130.000 victime din rândul ocupanților. Până nu a fost ras orașul din temelii, AK nu s-a predat.

Aceste trei concepte – continuitate constituțională legitimă, Stat Secret și Home Guard – au fost preluate, încă din 1940, de Marea Britanie, care se afla sub amenințarea unei invazii hitleriste. După război, modelul a fost rafinat de NATO, stând la baza organizării așa-numitelor rețele ”stay behind” – care s-ar fi activat în caz de invazie sovietică. Iar acum a venit vremea ca modelul acesta să se întoarcă în Răsărit: continuitatea legitimă a Statului Ucrainean în teritoriile ocupate este asigurată prin structurile Statului Secret. În perioada 2014 – 2022 Ucraina s-a pregătit pentru luptă, inclusiv pe frontul secret.

Cei care au organizat noua Armată Teritorială, ” Територіальна армія”, sunt ofițeri ieșiți din academiile sovietice ale GRU, asistați de cadre formate la școala ”stay behind” a Occidentului. În Zaporojie, ca și în partea de vest a regiunilor Doneț și Luhansk, cu predominanță etnică ucraineană, au fost pregătite din timp rezerve de alimente, arme și muniție, ascunzători și mijloace de legătură. Militarii ucraineni de dincoace și cei de dincolo de frontul rusesc cooperează permanent. Presa ucraineană evocă deschis faptul că Armata Teritorială „ajută forțele armate să distrugă artileria rusă”. Umblă zvonul că există o aplicație Android prin care cetățenii pot sesiza Armatei Teritoriale prezența trupelor ruse. Este probabil adevărat.

Teama

Diferența dintre o simplă mișcare de partizani și Statul Secret este cea dintre praștie și mitralieră. Cotropitorii știu bine asta, că doar nu degeaba KGB și GRU au spionat vreme de decenii modul de organizare și funcționare a rețelelor ”stay behind” din Occident. Iar în Doneț și Luhansk, Statul Secret ucrainean este în prezent funcțional, stăpânește informativ și operativ situația. Astfel, ieri justiția ucraineană l-a găsit vinovat de trădare pe un locuitor din Makeevka, regiunea Donețk, acesta fiind condamnat la 15 ani de închisoare și confiscarea bunurilor: „Procurorii au dovedit în instanță că cetățeanul a ajutat la agresiunea militară rusă împotriva Ucrainei. El a oferit informații despre amplasarea instalațiilor militare ale Forțelor Armate din Harkov, în urma cărora au fost trase asupra lor obuze de artilerie”. Cum au fost obținute dovezile, cum a fost arestat și deferit justiției făptuitorul? Prin structurile Statului Secret, evident. Care structuri sunt cu ochii pe toți cei care ar putea fi ispitiți să încheie înțelegeri cu ocupantul ilegitim.

De aceea, ocupantul rus ia o serie de măsuri ciudate în teritoriile cucerite. Primele ar fi confiscarea telefoanelor mobile ale populației și distrugerea releelor GSM. Apoi, se face o epurare amănunțită a populației. Acum ceva vreme, ambasadorul SUA la OSCE declara: „Forțele armate ale Rusiei rețin populația civilă locală, o deportează în tabere și o interoghează cu brutalitate pentru orice presupusă legătură cu guvernul ucrainean legitim”. Cotropitorii numesc asta ”filtrare”. Iar filtrarea „presupune bătaia și torturarea indivizilor pentru a determina dacă aceștia au chiar și cea mai mică loialitate față de statul ucrainean”. Celor găsiți ”în regulă” li se eliberează adeverințe, fără de care nu poți ieși pe stradă fără a fi arestați. Locuitorii sunt ”rugați”  „să poarte în permanență cu ei buletine de identitate, să nu vină în locuri publice cu genți mari, rucsacuri sau valize”.

E o naivitate să crezi că prin confiscarea telefoanelor mobile vei întrerupe comunicațiile Statului Secret, iar prin verificarea eventualelor tatuaje, vei identifica membrii Armatei Teritoriale. Și n-are rost să comentăm nivelul intelectual al celor care cred că prin metode gestapovist - cekiste vor obține loaialitatea localnicilor. Nu așa vor neutraliza amenințarea secretă ce planează asupra lor.

Portița

Agresorii ruși nu mai au resursele umane, tehnice și financiare să continue războiul, ei se zbat cu ultimele puteri să ajungă la o portiță de ieșire ”onorabilă”.  Dar ar fi chiar ridicol dacă, peste trei săptămâni, Vladimir Putin ar anunța pompos terminarea ”operațiunii speciale” printr-o așa-zisă ”victorie” – iar a doua zi, mass media ar vui: alt tren militar a zburat în aer prin Zaporojie.

Având un sens acut al ridicolului, Vladimir Putin își dă seama că, înainte de a-și proclama în plan intern așa-zisa victorie, este imperativ necesară o încetare a focului, convenită cu partea ucraineană. Care parte ucraineană manifestă oarecare deschidere: Ieri, președintele Zelenski declara că „exclude ideea de a folosi forța pentru a recâștiga toate teritoriile pe care Ucraina le-a pierdut ... Dacă decidem să mergem pe această cale, vom pierde sute de mii de oameni”. Deîndată ce trupele ruse vor fi atins aliniamentul râului Doneț de Nord, s-ar putea, deci, să asistăm la o ”înghețare” temporară a conflictului.