Revendicate cu insistență de ucraineni, lansatoarele de rachete multiple M142 Himars pe care Statele Unite le vor furniza Kievului permit un „potop de foc” la o distanță de până la 80 de kilometri. Joe Biden insistă că rachetele nu ar trebui să vizeze teritoriul Rusiei

În ultimele zile, Ucraina a cerut insistent Statelor Unite sistemul MLRS (Multiple Launch Rocket System, „lansator de rachete multiple”) ca să poată răspunde artileriei ruse și să încerce stoparea avansul forțelor Moscovei. Mihailo Podoliak, consilier al președinției ucrainene, a scris același lucru pe Twitter pe 27 mai.

Statele Unite au auzit apelul. „Am decis că le vom oferi ucrainenilor sisteme de rachete și muniții mai avansate, care să le permită să lovească cu mai multă precizie ținte majore pe câmpul de luptă din Ucraina”, a scris președintele Joe Biden într-un articol publicat în New York Times.

 Rază de acțiune de până la 80 de kilometri

 Ucraina are un număr de lansatoare de rachete multiple RM-70 furnizate de Republica Cehă, dar acestea sunt sisteme din timpul războiului rece, care trag cu rachete sovietice standard de 122 de milimetri. Armele promise de Joe Biden constituie un salt calitativ, chiar dacă Kievul nu primește cel mai avansat sistem de la armata americană.

M142 Himar-urile pe care Statele Unite le vor trimite sunt o versiune light a M270. Acesta din urmă este un lansator de rachete multiple montat pe șasiul unui vehicul blindat pe șenile dezvoltat în anii 1970 de Statele Unite, Regatul Unit, Franța, Germania și Italia pentru a contrabalansa superioritatea numerică a armatei ruse în Europa. M142 este o versiune modernizată, mai ușoară, montată pe un camion blindat – deci mai mobil. Dezvoltat în anii 1990, a intrat în funcțiune în anii 2000, potrrivit lemonde.fr.

Ambele sisteme pot trage cu diferite tipuri de muniție: de la șase (pentru M142) la douăsprezece (pentru M270) rachete de 227 mm ghidate de GPS, cu o rază de acțiune de până la aproximativ 80 de kilometri. De asemenea, pot lansa o rachetă sol-sol numită ATACMS (Army Tactical Missile System) cu o rază de acțiune de 300 de kilometri.

Dar în textul său din NY Times, Joe Biden insistă că aceste arme trebuie să fie folosite doar pe câmpul de luptă ucrainean. Acesta este motivul pentru care Washingtonul nu va livra Kievului rachete ATACMS, capabile să ajungă în Rusia.

Într-adevăr, de la începutul invaziei, Statele Unite au dorit să evite acțiuni care ar putea fi percepute drept o provocare de către Moscova și care ar putea duce la un conflict scăpat de sub control. „Nu vom trimite în Ucraina sisteme de rachete care pot lovi în interiorul Rusiei”, a reiterat Joe Biden reporterilor de la Casa Albă, luni dimineață.

Mai presus de toate cele enumerate, Regimul de control al tehnologiei rachetelor (RCTM) - un pact internațional voluntar de control al armelor la care participă Statele Unite și Ucraina - împiedică potențialele transferuri de rachete ATACMS, amintește site-ul The War Zone.

 Un „mit” apărut în timpul războiului din Golf

 M270 MLRS a fost folosit pentru prima dată de către SUA în timpul Operațiunii Desert Storm / Furtună în deșert/, lansată în 1991 de o coaliție internațională sub comanda Statelor Unite și solicitată de Națiunile Unite pentru a pune capăt ocupației Kuweitului de către Irak. Într-un raport din 1992 al Departamentului de Apărare, Pentagonul a susținut că ”lansatoarele au avut un impact psihologic extraordinar asupra soldaților irakieni. Soldații inamici erau îngroziți de forța lor distructivă, pe care o numeau uneori „ploaie de oțel”.

Dar New York Times a temperat în mare măsură acest „mit”, spunând că niciun prizonier irakian nu a menționat vreo „ploaie de oțel”. „Ploaia de oțel” a fost doar porecla adoptată de unitatea de artilerie americană dislocată atunci în Irak.

Oricum, „legenda” continuă, după cum demonstrează un articol publicat în 2016 în Washington Post de Robert Scales. Acest general american în retragere a lăudat armele termobarice rusești și a regretat că administrațiile americane anterioare au renunțat la mai multe lansatoare de rachete, „ploaia de oțel”, în numele „corectitudinii politice”.

În realitate, armata americană nu a încetat niciodată să folosească aceste arme. În timpul războiului din Irak (2003-2011), acestea au fost din nou folosite, relatează un blog militar. În Afganistan, în loc de M270, SUA au desfășurat Himars. Prezența lor a fost menționată pentru prima dată în 2007, în timpul încercării eșuate de a elimina un luptător libian al-Qaida, apoi în 2010 în regiunea Kandahar, relatează New York Times.

Generalul Nick Carter, comandantul britanic al forțelor coaliției NATO din sudul Afganistanului, citat de cotidianul american, explică că lansatoarele de acest tip „au o precizie extraordinară, de până la un metru”.

 Eliminat temporar de pe câmpul de luptă

 Cu toate acestea, în ciuda preciziei pe care o lăuda generalul britanic, în 2010, două rachete lansate de Himars au ratat ținta și au ucis zece civili. Aceste arme au fost eliminate temporar de pe câmpul de luptă. În 2015, Himars au fost din nou dislocate în Irak, de data aceasta împotriva organizației Stat Islamic: prezența lor a fost menționată în timpul unui briefing de la Pentagon.

Armata americană își „rotește” în mod regulat unitățile de artilerie echipate cu Himars în Europa, în timp ce Polonia, care are deja câteva lansatoare de rachete multiple, a plasat o comandă suplimentară, după cum anunța recent Mariusz Blaszczak, ministrul polonez al apărării. Astfel de lansatoare deține și România.

Pentru artileriștii ucraineni, antrenamentul în utilizarea acestor lansatoare de rachete va dura aproximativ două săptămâni, au declarat oficiali militari americani pentru CNN. Ei vor trebui să se ferească de replicile artileriei ruse, care are și ea lansatoare de rachete: BM-21 Grad, BM-27 Uragan și 9A52-4 Tornado, a căror utilizare este documentată de către site-ul independent Oryx. (Rador)