uniunea europeana

Uniunea Europeană (UE) este o organizație internațională formată din 27 de state membre situate în Europa. Scopul UE este de a promova pacea, securitatea și bunăstarea în Europa prin cooperare economică și politică, precum și prin crearea unei părți comune a pieței și a unei monede unice, euro. UE are, de asemenea, un rol în protejarea drepturilor cetățenilor săi și în promovarea valorilor democratice și a statului de drept. UE are o serie de instituții, inclusiv Consiliul European, Comisia Europeană, Parlamentul European și Curtea Europeană de Justiție, care lucrează împreună pentru a lua decizii și a implementa politica și legislația UE.

Uniunea Europeană a apărut prin Tratatul de la Maastricht din 1993. Acest tratat a înființat Uniunea Europeană și a stabilit un set de obiective pentru cooperarea politică și economică între statele membre. Acest tratat a adus împreună Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Otelului (1951), Comunitatea Economică Europeană (1957) și Uniunea Europeană a Monedei (1969) într-o singură organizație.

Cu toate acestea, ideea unei uniuni europene a început mult mai devreme decât acest tratat, încă din anii 1940, când liderii europeni au început să vadă nevoia unei cooperări mai strânse între statele lor pentru a preveni conflictele care au dus la cele două războaie mondiale. Prima etapă importantă a acestei cooperări a fost crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Otelului în 1951.

Brexit. „Deal” sau „no deal”? Zi decisivă pentru negocieri

Brexit. „Deal” sau „no deal”? Zi decisivă pentru negocieri

Uniunea Europeană şi Marea Britanie urmează să se pronunţe duminică cu privire la soarta dificilelor și interminabileor lor negocieri post-Brexit. Timpul însă aproape că s-a scurs. Negociatorii vor anunța, fie...

Jurnalistă de la Bloomberg, arestată în China. UE: Eliberați toți ziariștii!

Jurnalistă de la Bloomberg, arestată în China. UE: Eliberați toți ziariștii!

China invocă activități care pun în pericol „siguranța națională”, o acuzație gravă care se poate traduce cu pedepse grele cu închisoarea. Uniunea Europeană a cerut Chinei să-i elibereze pe toți...

Negocierile au ajuns  într-un punct mort. Ce se va întâmpla după Brexit?

Negocierile au ajuns într-un punct mort. Ce se va întâmpla după Brexit?

Se pare Boris Johnson și Ursula von der Leyen nu pot ajunge la un numitor comun, astfel că situația de după Brexit va fi tot una tensionată. Negocierile post-Brexit au...

Șalvarii lui Erdogan, salvați de “prieteni”. Cine face jocul “Sultanului” în UE?

Șalvarii lui Erdogan, salvați de “prieteni”. Cine face jocul “Sultanului” în UE?

La ultimul summit al Consiliului European, șefii de stat și de guvern ai UE au ajuns la un acord pentru extinderea numărului de cetățeni turci supuși sancțiunilor din cauza activităților...

Soros: Angela Merkel s-a predat lui Viktor Orban

Soros: Angela Merkel s-a predat lui Viktor Orban

Astfel a evaluat controversatul miliardar acordul Uniunii Europene pe propriul său portal Project Syndicate, care publică zilnic opinii sau editoriale apărute în presa mondială. Miliardarul de origine maghiară a recunoscut...

Exportul de arme către Turcia, sub ochii NATO, UE și administrației SUA

Exportul de arme către Turcia, sub ochii NATO, UE și administrației SUA

„În această lumină vom discuta mai mult despre relaţiile noastre cu Turcia, care sunt marcate, pe de o parte, de dependenţe strategice - multe dintre ţările noastre sunt membre ale...

Brexit. Se prefigurează cel mai rău scenariu. Nici un acord UE-Londra

Brexit. Se prefigurează cel mai rău scenariu. Nici un acord UE-Londra

La Bruxelles, riscul lipsei unui acord cu privire la viitoarea relație comercială dintre Marea Britanie și cei 27 apare din ce în ce mai clar. Președinta Comisiei Europene le-a spus,...

Erdogan: Sancțiunile UE sunt părtinitoare și nelegitime

Erdogan: Sancțiunile UE sunt părtinitoare și nelegitime

Liderii Uniunii Europene au decis, joi, să sancționeze acțiunile „ilegale și agresive” ale Turciei în Marea Mediterană împotriva Greciei și Ciprului. O nouă bravadă a Turciei. Ankara a respins, vineri, ...

Liderii UE întorc foaia cu Erdogan. Ankara amenință cu represalii. SUA intră în joc

Liderii UE întorc foaia cu Erdogan. Ankara amenință cu represalii. SUA intră în joc

Liderii Uniunii Europene, reuniți la summitul de la Bruxelles, au decis joi,10 decembrie, să sancționeze acțiunile „ilegale și agresive” ale Turciei în Mediterana împotriva Atenei și Nicosiei, au indicat mai...

THE GUARDIAN: Pentru Europa, pierderea Regatului Unit e gravă. Păstrarea Ungariei și Poloniei ar putea fi chiar mai gravă

THE GUARDIAN: Pentru Europa, pierderea Regatului Unit e gravă. Păstrarea Ungariei și Poloniei ar putea fi chiar mai gravă

Populiștii de la Budapesta și Varșovia șantajează UE în chestiunea statului de drept. Nu li se poate permite să izbândească. „Brexit înseamnă Brexit” - refrenul fostului premier britanic Theresa May...

EURACTIV: Consiliile UE, ca niște furtuni

EURACTIV: Consiliile UE, ca niște furtuni

Există mai multe metodologii consacrate pentru clasificarea furtunilor și uraganelor tropicale, însă niciuna pentru clasificarea reuniunilor UE.  Cele mai multe Consilii Europene vor fi date uitării de istoria blocului. Unele...

Vestea momentului în Europa. Liderii UE au rezolvat criza

Vestea momentului în Europa. Liderii UE au rezolvat criza

Liderii europeni au ajuns la un compromis menit să ducă la deblocarea bugetului european multianual și a planului de reconstrucție post-COVID. Președintele Consiliului European, Charles Michel, a anunțat într-o postare...

A început goana mondială după vaccinuri. Ce ţări stau la coadă

A început goana mondială după vaccinuri. Ce ţări stau la coadă

Goana pentru vaccin favorizează pe cei bogaţi. OXFAM, organizaţie globală înfiinţată în 1942 pentru lupta împotriva sărăciei, a anunțat că în 67 de ţări în curs de dezvoltare, 90% dintre...

LA LIBRE BELGIQUE: Brexit: guvernul britanic va retrage dispoziţiile controversate din legea sa

LA LIBRE BELGIQUE: Brexit: guvernul britanic va retrage dispoziţiile controversate din legea sa

Londra şi Bruxellesul au anunţat marţi un acord care permite retragerea dispoziţiilor controversate dintr-un proiect de lege britanic care revine asupra tratatului de Brexit. Dispozițiile îi supărău pe europeni în...

Brexit. Noi reguli pentru cetățenii UE și din Marea Britanie, de la 1 ianuarie

Brexit. Noi reguli pentru cetățenii UE și din Marea Britanie, de la 1 ianuarie

45 de ani de circulație fără obstacole între Marea Britanie și Uniunea Europeană vor fi de domeniul trecutului, începând cu prima zi a anului viitor. Ambele tabere vor trebui să...

UE lovește în economia Belarus. Un nou val de sancțiuni pentru șefii de companii

UE lovește în economia Belarus. Un nou val de sancțiuni pentru șefii de companii

Mai mulți șefi de companii care susțin regimul lui Aleksandr Lukaşenko, aflat la putere în Belarus, vor fi sancționați ce Uniuniunea Europeană. Măsura Uniunii Europene urmărește să oprească represiunea din...

Erdogan dă iar cu bățul în Mediterana. Vrea o formulă „win-win”

Erdogan dă iar cu bățul în Mediterana. Vrea o formulă „win-win”

Turcia şi Grecia, țări membre ale NATO, au un diferend major legat de jurisdicţia maritimă şi de drepturile de explorare în Mediterana Orientală din cauza opiniilor divergente privind limitele platoului...

Brexit. UE și Marea Britanie reiau partida de poker la Bruxelles

Brexit. UE și Marea Britanie reiau partida de poker la Bruxelles

Britanicii și europenii continuă luni negocierile dure pentru a încerca să găsească un acord post-Brexit, ore decisive după luni de blocaj, pentru a evita un eșec cu consecințe economice grave....

LE MONDE: Acord între Uniunea Europeană și Grecia pentru o nouă tabără de primire a migranților în Lesbos în 2021

LE MONDE: Acord între Uniunea Europeană și Grecia pentru o nouă tabără de primire a migranților în Lesbos în 2021

Tabăra de la Moria, Lesbos, a fost devastată de un incendiu în septembrie 2020. De atunci, pe insulă a fost înființată o tabără temporară, unde există 7.300 de solicitanți de...

LA LIBRE BELGIQUE: Brexit: britanici şi europeni îşi acordă două zile pentru a încerca un progres 

LA LIBRE BELGIQUE: Brexit: britanici şi europeni îşi acordă două zile pentru a încerca un progres 

Britanici şi europeni reiau duminică negocierile la Bruxelles, timp de două zile cruciale destinate să smulgă un compromis privind acordul post-Brexit, o nouă încercare de a depăşi un eşec cu...