Băsescu face primul pas în Parlament pentru unirea cu Basarabia
Fostul șef al statului, Traian Băsescu, va avea primul demers în Parlament cu privire la unirea României cu Republica Moldova. Senatorul PMP a anunțat că va depune un proiect de...
Fostul șef al statului, Traian Băsescu, va avea primul demers în Parlament cu privire la unirea României cu Republica Moldova. Senatorul PMP a anunțat că va depune un proiect de...
Locuitorii din nord-vestul Bulgariei organizează o declarație cu semnături pentru ca trei județe - Vidin, Vratsa și Montana - să devină independente sau să se unească cu România. Postul național...
Traian Băsescu a făcut un nou apel la Unirea României cu Republica Moldova de Ziua Națională a României. Potrivit fostului președinte, chiar Congresul Statelor Unite a emis în urmă cu...
Președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj dedicate Zilei Naționale în care atrage atenția asupra principiilor care au...
Favorizată de o vreme frumoasă, premiera Jockey Clubului a avut un succes desăvârșit. La tribune acelaș public, ce-l găsești în toate cronicile mondene, iar la peluză obicinuiți vilegiaturiști ai sezonului...
D. Dr. Angelescu a luat ministerul de Instrucțiuni Publice, d. I.G. Duca a trecut la domenii. Se atribuie acestei remanieri şi oarecare importanță electorală, dat fiind că la ministerul agriculturei...
Se aduce la cunoștința celor interesați că se găsesc de vânzare în depositul Directoratului de Agricultură următoarele: Pluguri Nr. 6 – 280 lei – bucata Pluguri Nr. 7 – 300...
Restaurantul „București”, trecând sub o nouă administrație aduce la cunoștința onor. public cât și vechei sale clientele, că cu începere de la data acestui anunț, 25 Noiemvrie cor., s-a eftinit...
Pe lângă diversele publicații politice sau culturale, românii aveau la îndemână, în acele vremuri tulburi, și „foi” umoristice. Unul dintre cele mai îndrăgite titluri era ziarul Veselia. Apărea o dată...
Nicolae Iorga spunea că Unirea de la 1918 a fost „urmarea firească a unei pregătiri istorice de sute de ani, în cursul cărora acest popor de eroi și de mucenici...
Lenine, după ce și-a părăsit idealul de orator de stradă, s’a gândit la un sistem de protejare prin care să facă Rusia cea mai tare țară în industrie. În sumar,...
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, vrea să interzică prin lege partidele unioniste, însă o decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), îi zădărnicește planurile. Forțele unioniste ar putea profita...
Analistul politic Cosmin Gușă a oferit detalii despre proiectul unirii României cu Republica Moldova, idee și inițiativă care pare să prindă tot mai mult contur în culisele politicii. "Ceea ce...
Cu o zi înainte de slujba de pomenire a lui Dan Adamescu, fosta soţie vrea să intre cu ordin judecătoresc în casă. „Este clar că şi-a calculat fiecare mişcare. Practic...
Astăzi sărbătorim 158 de ani de la unirea Moldovei cu Țara Românească, primul pas în realizarea Marii Uniri de la 1918. În încercarea de a evita obositoarele aduceri aminte legate...
Deputatul PMP Ștefan Burlacu candidat pe listele aceleași formațiuni politice la Senat în județul Cluj, la alegerile parlamentare din 11 decembrie transmite tuturor românilor cu ocazia Zilei Naționale a României...
Astăzi se împlinesc 98 de ani de la nașterea României Mari, prilej pentru reașezarea valorilor noastre în matca adevărului. Profesorul Ioan Aurel Pop și-a asumat onoranta sarcină de a ne...
La 21 august 1916, în ziarul „Neamul Românesc”, Nicolae Iorga scria, chiar pe primja pagină, textul „Ceasul...”. Un text emoționant, rugăciune și îndemn pentru românii care, iată, intraseră în luptă...
Dacă mașinăria de propagandă a Rusiei este o armă bine cunoscută în lume, cu specialiști antrenați în meserie, atunci în Republica Moldova se pot folosi și cele mai primitive forme...
Mii de bucureșteni sunt așteptați duminică să participe la a III-a ediție a Marșului pentru Basarabia. Lor li se vor alătura o mie de români de peste Prut. Alături de...