La 21 august 1916, în ziarul „Neamul Românesc”, Nicolae Iorga scria, chiar pe primja pagină, textul „Ceasul...”. Un text emoționant, rugăciune și îndemn pentru românii care, iată, intraseră în luptă pentru a-și vedea visul cel mare împlinit: România Mare!
„A sosit un ceas pe care-l aşteptam de peste două veacuri, pentru care am trăit întreaga noastră viaţă naţională, pentru care am muncit şi am scris , am luptat şi am gândit, a sosit ceasul în care cerem şi noi lumii, cinstit, cu arma în mână, cu jertfa a tot ce avem, ceea ce alte neamuri, mai fericite, au de atâta vreme, unele fără să fi vărsat o picătură de sânge pentru aceasta: dreptul de a trăi pentru noi, dreptul de a nu da nimănui ca robi, rodul ostenelilor noastre.
În miez de noapte au sunat iarăși clopotele, sfintele clopote care simt toate durerile și bucuriile noastre și care acum s-au înfiorat de cea mai mare speranță pe care am avut-o și la care, cu orice preț, ținem. Și sute de mii de oameni s-au trezit fără teamă și fără zburdăciune, liniștit și sigur, și în inimile lor a fos tuns ingur răspuns: știm!
Da, o știam de mult. Ceas de ceas trecea, urzindu-se pânză de înțelepciune pentru a pregăti și a apăra vitejia gata de luptă.Certele de deasupra nu pătrundeau în adânc. Acolo, fiecare zi anunța o altă zi și mai grea, și nimeni nu cârtia ămpotriva greutîților care se adunau. C enu poate răbda omul pentru o așteptare așa de sfântă? Știau toți, se deslipiau toți de legăturile lor de aici, se făceau liberi și sprinteni și viteji pentru marea și strălucita încercare.
Ea a avenit. Pare că s-a făcut în aierul acestei țări o liniște mare. Un sfânt potir de sânge și de lacrimi s-a ridicat pentru binecuvântarea cea mai scumpă.
Plaiurile ardelene au băut răscumpărarea robiei. Odihniți-vă, viteji, în brazda lacomă demult de acest sânge care plătește birul nenorocirilro seculare! Țărani ostași, dormiți în pământul are aștepta moaștele voastre, ale răbdătorilor și voinicilor, ca să fie iarăși al nostru! Niciodată nu se va uita fapta voastră, biruința voastră prin moarte. Voievozii cei vechi, desrobitorii mucenici din zilele bătrâne, chiamă la sine din negura trecutului umbrele voastre care abia au părăsit carnea lor chinuită de dușmani. Veșnică pomenire vouă, marilor și fericiților!
Iar toți cei cari au rămas în vehea țară îngustă nu pot avea decât un singur rost munca, și o singură lozincă: unirea! Dumnezeu va ajuta silințile unui neam întreg cari pentru un drept așa de firesc nu cruță nimic din tot ce a putut agonisi, din tor ce se cuprinde în puterile sale!”.
Recomandările noastre
