Divorțul lui Victor Ponta. Greșelile pe care le-a făcut față de Daciana

Divorțul lui Victor Ponta. Greșelile pe care le-a făcut față de DacianaVictor Ponta și Daciana. Sursa foto: Instagram

Victor Ponta a participat la rubrica sosurilor iuți, din emisiunea lui Cătălin Măruță, unde trebuie să spui tot, ca să nu îți ia gura foc. Fostul premier a fost nevoit să spună ce defecte are, dar și de ce a divorțat de Daciana Sârbu.

De ce a divorțat Victor Ponta de Daciana Sârbu

„Numiți două defecte ale dumnevoastră care au contribuit la decizia de a divorța și care v-ar afecta și în poziția de președinte”, a fost scris pe hârtia primită de candidatul la alegerile prezidențiale.

Chiar dacă inițial a spus că va mânca picant, până la urmă fostul premier a citit întrebarea și oferit un răspuns. Acesta a declarat că îi place mereu să aibă provocorări. „Am mereu nevoie de noi provocări. Și ăsta e un defect. Partea de stabilitate pe termen foarte lung… La un moment dat mi se pare că trebuie să am o nouă provocare”, a afirmat politicianul.

Greșeala pe care a făcut-o

Candidatul la prezidențiale a declarat că îi place să petreacă mult timp cu oameni care nu îi aduc nimic bun, dar că încearcă să scape de acest obicei prost.

„Îmi place să petrec prea mult timp cu oameni care, de fapt, nu-mi aduc nimic bun. Și are legătură cu… Anturajul l-am mai redus în ultimul timp. Dar asta îmi vine din copilărie, am copilărit la Gara de Nord. Acolo, dacă nu stăteai cu băieții, nu erai, nu existai. Ușor le reduc, dar nu le-am redus de tot”, a mai afirmat Victor Ponta în emisiunea lui Măruță.

divorț

Divorț. sursa: arhivă EVZ

Daciana Sârbu, despre căsnicia cu Victor Ponta

Politicianul și fosta lui soție au evitat să ofere prea multe detalii despre divorț. Cu toate acestea, Daciana Sârbu a declarat au existat multe momente dificile în relația lor și că au încercat să treacă peste toate.

„Nu am vrut niciodată să divorțez de soțul meu. Vorbeam acolo de situații dificile. N-a fost doar una singură în campanie, au fost foarte multe, iar unele nu au avut legătură cu politica.

Evident că în 17 ani au fost multe momente în care am obosit, fie pe rând, fie în același timp, dar cum vă spuneam la un moment dat, nu ne-am abandonat și cred că e suficient să spun asta”, a declarat Daciana Sârbu înainte să se afle că a divorțat.