Școala Ardeleană, povestea ridicării unui popor oropsit
Eveniment editorial de referință! Fundația Națională pentru Știință și Artă a publicat, sub egida Academiei Române și cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire, patru volume...
Transilvania este o regiune istorică și geografică situată în interiorul arcului carpatic, una din regiunile istorice ale României.
Regional aparține Europei Centrale. De-a lungul timpului a făcut parte din Dacia, din Imperiul Roman, din Regatul Ungariei, respectiv din Imperiul Habsburgic/Imperiul Austriac înainte de a se uni cu Regatul României la începutul secolului al XX-lea. Timp de circa 170 de ani, între 1526 și 1699, a fost stat autonom, sub suzeranitatea Imperiului Otoman, cu numele de Principatul Transilvaniei. În această calitate a jucat un rol însemnat în Războiul de Treizeci de Ani, de partea coaliției protestante. Odată cu victoriile imperiale pe frontul antiotoman, Transilvania a intrat sub administrație habsburgică, dar și-a păstrat formal statalitatea până în 1867, fiind condusă de guvernatori numiți de la Viena.
Eveniment editorial de referință! Fundația Națională pentru Știință și Artă a publicat, sub egida Academiei Române și cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire, patru volume...
După ce în urmă cu câteva zile a luat ființă Alința Vestului, compusă din orașele Timișoara, Cluj-Napoca, Arad și Oradea, primarul unui alt oraș propune o nouă alianță. Cătălin Cherecheș,...
În cazul în care autoritățile de la București împing România în afara Uniunii Europene, există posibilitatea ca Transilvania să aibă un parcurs singular, a avertizat jurnalistul Cristian Tudor Popescu. „Transilvania,...
Realizatorul Radu Banciu a făcut precizări despre un eventual plan al președintelui PSD, Liviu Dragnea, de cedare a Transilvaniei. Radu Banciu a făcut referire la documentul depus de UDMR, luni,...
În urmă cu scurt timp, Ambasada Germaniei la Bucureşti a postat un mesaj pe pagina de Facebook în care arată faptul că a cerut Agenţiei de Presă DPA şi postului...
Responsabilul pentru politicile naționale ale Cancelariei Prim-Ministrului Ungariei, Árpád János Potápi, a declarat, în cadrul vernisajului expozitiei Károly Kratochvill şi Divizia Secuiască de la Muzeul Secuiesc al Ciucului din Miercurea...
Jobbik declară 2020 an comemorativ, la 100 de ani de la Trianon: „Cea mai mare tragedie a maghiarilor”. Ințiativa maghiarilor este lansată în anul Centenar Partidul ungar de opoziție Jobbik...
Banca Transilvania a anunţat că începând cu 24 decembrie 2018 va introduce noi comisioane pentru clienţii săi. Banca a trimis deja scrisori către clienţi, prin care îi informează că majoritatea...
Pe fondul afirmațiilor belicoase ale politicienilor maghiari din România despre Centenar, diplomația ungară reacționează și anunță că va sprijini financiar dezvoltarea comunităților etnice din Transilvania. Aflat în vizită la Cluj-Napoca,...
Trei bărbați din Bistrița-Năsăud și Cluj au răpit o femeie și pe fetița sa de 5 ani și le-au ținut captive, cele două fiind eliberate în cele din urmă de...
Vremea. Data de 26 octombrie va fi marcată de o creştere a temperaturilor de până la 21 de grade. Prognoza meteo anunţă astfel o reîncălzire care va duce la un...
Cu bani din partea unei fundații din Ungaria, UDMR a lansat un site de prezentare a Transilvaniei, „Transylvania Now” (Transilvania acum) în limba engleză în care sunt menționate disputele dintre...
Luni, 1 octombrie 2018, în Ungaria, a fost dezvelit un monument dedicat unui fost „politician, parlamentar şi scriitor” originar din județul Harghita (municipiul Toplița), Urmanczy Nandor. Acesta este fondatorul, în...
Ministerul Educaţiei Naţionale aplică standarde duble când consideră drept manifestare politică separatistă şi condamnă faptul că elevii Liceului de Artă „Palló Imre” au desenat în curtea şcolii harta Ungariei Mari,...
„Banii sunt bani”/“Money’s money” , noul thriller al regizorului georgian Géla Babluani , explorează același teritoriu noir cu care ne-a obișnuit de la debutul său premiat la Sundance: lumea ascunsă...
Sabina a împărtășit o rețetă tradiţională din Transilvania care a determinat pe participanţi să nu mai poată de poftă văzând bucatele pe care le-a gătit din produse sută la sută...
Conform estimărilor făcute de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în următoarele două săptămâni, România va fi ceva mai ferită de temperaturile de peste 35 de grade Celsius, care au pus...
Nu există turist care să meargă la Sovata sau la Praid și să nu dea o fugă până la Corund. Localitatea este un adevărat magazin de artizanat, haine și obiecte...
În ediția de vineri, Evenimentul zilei a prezentat filmul intrării Armatei Române în Budapesta în august 1919, cu scopul de a elibera capitala Ungariei de trupele bolșevice. În ceea ce...
Vor fi în continuare perioade cu instabilitate atmosfericã accentuatã în majoritatea regiunilor. Astfel, în zonele montane, precum şi în Transilvania, Banat, Crişana, local în Maramureş, Oltenia, Muntenia şi pe arii...