Corina Crețu, primul pas spre Comisia Europeană
Europarlamentarul PSD a fost chemată, astăzi, la discuții cu președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker. Pentru că de la bun început a cerut ca în Comisia Europeană să nu fie...
Traian Băsescu (n. 4 noiembrie 1951, Basarabi, Constanța, România) este un politician român, fost președinte al României între 2004 și 2014. Anterior, din iunie 2000 până în decembrie 2004, a fost primar general al municipiului București, ales din partea PD. Traian Băsescu a fost în regimul comunist colaborator cu Securitatea ca Poliție politică sub numele de cod Petrov, fapt dovedit la Înalta Curte de Justiție a României, care a admis cererea CNSAS de constatare a calității de colaborator pentru fostul președinte al României.
Traian Băsescu este un politician și fost președinte al României, care a servit în acest post între anii 2004-2014. El a câștigat alegerile prezidențiale în 2004, ca candidat al Partidului Democrat Liberal și a fost reales în 2009. Înainte de a fi ales președinte, Băsescu a servit ca primar al orașului București și ca ministru al transporturilor.
Băsescu este cunoscut pentru reformele sale anti-corupție și pentru înțelegerea sa cu Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. El a încurajat reformarea justiției, luptat împotriva corupției și a înțeles să modernizeze economia României.
În timpul mandatului său a avut conflicte cu parlamentul și a fost suspendat de două ori din funcție, dar a fost reinstalat dupa refrendum. După mandatul său el a rămas un important lider al Partidului Democrat Liberal și un critic al unor decizii luate de guvernul de după el.
Europarlamentarul PSD a fost chemată, astăzi, la discuții cu președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker. Pentru că de la bun început a cerut ca în Comisia Europeană să nu fie...
Președintele a anunțat ce așteaptă România de la summit-ul NATO: exerciții navale în Marea Neagră și înființarea pe teritoriul țării a unei structuri de comandă. Înainte de reuniunea la vârf...
Iohannis nu scapă de misterul vizitei la Grivco. Deși ieri apăruseră informații că Mircea Geoană a conformat că Iohannis spune adevărul când afirmă că nu a fost la Grivco, senatorul...
CSAT se reuneşte astăzi, la ora 18:00, la Palatul Cotroceni, sub conducerea preşedintelui României, Traian Băsescu, principalul subiect de pe agendă fiind mandatul României la Summitul NATO, care va avea...
Parlamentarii puterii, susținuți de Guvernul Ponta, au început campania electorală în forță: ștergerea datoriilor pentru bugetari. Nici n-au inaugurat bine sesiunea parlamentară de toamnă şi aleşii au făcut o bucurie...
Nepoata preşedintelui Traian Băsescu, Sofia Anais, a împlinit un an, ea fiind sărbătorită în familie, cu o petrecere restrânsă, în care, potrivit tradiţiei, naşul Dorin Chirtoacă i-a rupt turta, iar...
Din momentul în care am luat decizia să publicăm discuția cu Codruț Sereș știam că voi declanșa o avalanșă de reacții. M-am consultat cu câțiva colegi de la EvZ și...
Preşedintele PNL şi candidatul ACL la alegerile prezidenţiale de anul acesta, Klaus Iohannis, a recunoscut ieri seară, într-o emisiune la B1 TV, faptul că a votat în anul 2012 pentru...
Fostul secretar general al PC, Codruț Șereș continuă dezvăluirile despre relația dintre Klaus Iohannis și Dan Voiculescu. Ieri am publicat o primă parte a discuției pe care am avut-o cu...
Prezentă la Cluj, prezidențiabilul PMP, Elena Udrea, a vorbit, alături de primarul Clujului, Emil Boc, și europarlamentarul PMP, Siegfried Mureșan, de un proiect pe care partidul susținut de Traian Băsescu...
Președintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, la B1 TV, că suspendarea președintelui Traian Băsescu din funcție a fost o decizie prost ispirată și inultilă. El consideră că procedura a fost...
Toată prima jumătate a zilei de luni, 1 septembrie 2014, mi-am pierdut-o încercînd să aflu dacă Traian Băsescu s-a întors de la Consiliul European Extraordinar. Din ce dibuiam ici-acolo, Consiliul...
„În seara de 26 spre 27 m-a sunat un tip pe care-l cunoşteam vag de pe internet. Mi-a spus că vine să mă ia cu maşina ca să facem o...
Preşedintele Traian Băsescu a transmis duminică un mesaj cu ocazia sărbătoririi Zilei Limbii Române, potrivit Administraţiei Prezidenţiale. 'Sărbătorim astăzi unul dintre simbolurile fundamentale ale unităţii noastre naţionale: limba română', afirmă...
Europarlamentarii Dacian Cioloş şi Corina Creţu sunt cele două propuneri trimise de Guvern pentru funcţia de comisar european din partea României, au declarat surse oficiale pentru Mediafax, citate de b1.ro....
Vicepreşedintele PNL Alina Gorghiu, purtător de cuvânt al formaţiunii politice, îi solicită premierului Victor Ponta să anunţe care este cea de a doua nominalizare a României pentru postul de comisar...
Joi, pe la prînz, n-apucasem să mă trezesc din uimirea că Victor Ponta a dat Ordonanța de urgență care suspendă democrația timp de 45 de zile, timp necesar cumpărării de...
Premierul Victor Ponta a reacţionat după ce preşedintele Traian Băsescu a declarat că era mai bine să fie alocate resurse financiare Armatei, şi nu primarilor, în pragul campaniei electorale. „Guvernul...
Preşedintele Traian Băsescu a declarat astăzi, la reuniunea cu diplomaţii români, că s-au făcut eforturi diplomatice şi financiare mari pentru ca apropierea de Republica Moldova să se producă, menţionând o...
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, astăzi, la întâlnirea anuală cu diplomaţii români, că raportul MCV a arătat o evoluţie progresivă a statului de drept şi a justiţiei, dar marea problemă...