Tragedia momentului! A fost prins sub roțile unui utilaj agricol
Un băiețel de un an și jumătate a murit după ce a fost călcat de un utilaj forestier condus chiar de tatăl său. Nenorocirea s-a petrecut în orașul Broșteni, judeţul...
Suceava este municipiul de reședință al județului cu același nume, din Bucovina, România.
Se află între Europa Centrală (mai ales din punct de vedere cultural și istoric în conceptul german Mitteleuropa) respectiv cea de Est precum și în regiunile istorice Bucovina și Moldova.
Localitatea se află în sud-estul regiunii istorice Bucovina (cu excepția cartierului Burdujeni) respectiv nord-estul României. Orașul este situat în Podișul Sucevei, pe cursul râului cu același nume, la 21 km distanță de vărsarea în Siret.
Municipiul Suceava este unul dintre cele mai vechi și importante orașe istorice ale României, datând din Evul Mediu (mai precis Evul Mediu târziu, din 1388), în prezent fiind tranzitat de drumul european E85 (DN2), care asigură legătura rutieră cu București, față de care se află la 432 km. Magistrala CFR 500 străbate orașul, care este nod feroviar, de aici desprinzându-se linia ferată către Transilvania.
Un băiețel de un an și jumătate a murit după ce a fost călcat de un utilaj forestier condus chiar de tatăl său. Nenorocirea s-a petrecut în orașul Broșteni, judeţul...
O țară întreagă a rămas neplăcut surprinsă de modul în care au acționat jandarmii în cazul bărbatului acuzat de pedofilie. Cel mai șocant a părut momentul în care o jandarmeriță...
Medicii legiști din Suceava au ajuns la concluzia că bărbatul gazat de jandarmi a murit din cauza unei insuficiențe respiratorii. Scandalul de la Suceava, în care trei jandarmi sunt acuzați...
Accident grav îm județul Suceava. La aceste momente, traficul rutier este restricţionat pe DN 17, în zona localităţii Poiana Stampei, judeţul Suceava, după ce un TIR s-a izbit frontal cu...
Dosarul lui Ionuț Daniel Vartic a luat o turnură complet neașteptată. După ce Ionuț Vartic a fost condamnat pe fond la doi ani și șase luni de închisoare, pentru infracțiunea...
Polițistul El este acuzat că a anunțat administratorii unei firme că a doua zi îi va verifica Gheorghe Damian, ofițer în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava - Serviciul de...
Contrabandiștii de țigări, din mai multe zone din țară, au fost luați pe sus, miercuri dimineața. Este vizată o rețea care aducea marfă de contrabandă de peste granița nordică. Polițiștii...
Traficul feroviar este întrerupt temporar pe Secţia de cale ferată 513, în zona staţiei CF Părhăuţi din judeţul Suceava, după ce un tren a deraiat, informează Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul...
Cel puțin două persoane au fost reținute în urma unor percheziții efectuate la Constanța și în Suceava la o grupare infracțională specializată în contrabanda cu țigări. Acțiunea polițiștilor de frontiertă...
Un incident foarte grav a avut loc, sâmbătă seară, în localitatea Marginea, din judeţul Suceava, unde un bărbat, în vârstă de 30 de ani, a fost reţinut de poliţişti după...
Politica și religia se intersectează, de nevoie, în ziua votului, dacă secția cu urne nu-ți găsește loc în alt spațiu public. Ca atare, în satul Poiana din județul Suceava a...
Pentru că n-a vrut să fie tratat de dureri de mațe la Suceava, senatorul Virginel Iordache a zburat la București cu un elicopter SMURD Senatorul sucevean Virginel Iordache a ajuns...
Dramaticul accident rutier a avut loc în judeţul Suceava, iar șoferița este din Botoșani În timp ce conducea un autoturism pe DN 29 din comuna Dumbrăveni, o tânără de 18...
Un accident mortal a avut loc la ieşire din staţia Suceava Nord, unde un tânăr de 24 de ani s-a aruncat înaintea trenului. Trenul de călători IR 1384 care circula...
În perioada 18 mai-1 iunie 2019, Bogdan Suceavă va susține un nou turneu de promovare dedicat celor mai recente romane ale sale, Avalon. Secretele emigranților fericiți (Polirom, 2018) și Vincent...
Escrocherie. Inspectoratul de Poliție al Județului Suceava a anunțat reținerea a două femei care sunt bănuite că ar fi produs un prejudiciu de peste 90.000 de lei mai multor persoane....
Un copac prăbușit din cauza vântului puternic a fost la un pas de a provoca pagube sediului PSd Suceava, aflat în zona centrală a municipiului Suceava. Copacul s-a prăbușit în...
Liderul liberal a recurs la discursuri războinice și la mitingul PNL care a avut loc marți în Suceava. Ludovic Orban le-a desenat liberalilor și simpatizanților traseul pe unde să ducă...
Cea de-a VIII-a ediţie a Programului de internship al Guvernului are loc la centrele universitare din Iaşi, Suceava, Cluj-Napoca şi Timişoara. Programul este coordonat de secretarul de stat Oana-Elena Pintilei...
Copilul a ajuns la Spitalului Județean Suceava cu suspiciunea că a înghițit soluție de curățat parchetul. De motan nu se știe nimic Băiețelul de trei anișori a fost adus la...