Actualitate
Trafic blocat pe DN17. Cinci victime duse la spital
- Georgeta Petrovici
- 29 august 2019, 22:05
Un accident de circulație grav a avut loc în această seară în județul Suceava. Cinci persoane au fost rănite, iar traficul pe DN 17 este blocat.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN17, în intervalul Suceava – Gura Humorului, pe raza localităţii Stroieşti, a avut loc o coliziune frontală între două autoturisme. Circulaţia rutieră este oprită pe ambele sensuri.
În urma impactului cinci persoane au fost rănite, iar mai multe echipaje de ambulanță au fost trimise la fața locului pentru acordarea primului ajutor.
La fața locului au ajuns și polițiștii care efectuează cercetări pentru stabilirea cauzei producerii accidentului.
Recomandările noastre