SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

HARTA celor mai corupte ţări din lume. Supriză de proporţii: Cum se poziţionează România

HARTA celor mai corupte ţări din lume. Supriză de proporţii: Cum se poziţionează România

Fie că este vorba despre alegeri fraudate, luare de mită sau medicamente contrafăcute scurse în spitale, harta arată cât este de răspândită corupţia în toată lumea. Danemarka, Noua Zeelandă, Finlanda...

RACHETE americane folosite împotriva TANCURILOR rusești ale regimului sirian

RACHETE americane folosite împotriva TANCURILOR rusești ale regimului sirian

Rachetele antitanc americane furnizate grupurilor rebele joacă un rol-cheie în luptele împotriva forțelor regimului în centrul și nord-vestul Siriei, relatează AFP, citând informații primite marți de la insurgenți. Grupurile rebele...

Noi discuții militare SUA-Rusia asupra siguranței aeriene în Siria

Noi discuții militare SUA-Rusia asupra siguranței aeriene în Siria

Militari americani și ruși vor avea o nouă rundă de convorbiri, miercuri, asupra siguranței aeriene din Siria, în încercarea de a evita o ciocnire accidentală când efectuează lovituri aeriene necoordonate....

John Kerry: “SUA condamnă atacurile teroriste contra civililor israelieni”

John Kerry: “SUA condamnă atacurile teroriste contra civililor israelieni”

Secretarul de stat american, John Kerry, a condamnat cu fermitate ceea ce el a numit drept "atacuri teroriste" contra civililor israelieni. Kerry a cerut atât israelienilor cât și palestinienilor să...

MISTERIOASELE căi ale VIEŢII: Separate când erau copile, două surori s-au REGĂSIT după 40 în spitalul în care lucrau | Galerie Foto şi Video

MISTERIOASELE căi ale VIEŢII: Separate când erau copile, două surori s-au REGĂSIT după 40 în spitalul în care lucrau | Galerie Foto şi Video

Surorile orfane au fost separate acum 40 de ani, în Coreea de Sud. Ele s-au regăsit întâmplător, după ce au fost angajate la acelaşi spital în Florida, Statele Unite. Meagan...

Răspuns acid de la Cristian Diaconescu pentru Jean-Claude Juncker, după ce preşedintele CE a trimis bezele ruşilor. Scrisoarea fostului ministru de Externe

Răspuns acid de la Cristian Diaconescu pentru Jean-Claude Juncker, după ce preşedintele CE a trimis bezele ruşilor. Scrisoarea fostului ministru de Externe

După ce preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că Uniunea Europeană ar trebui să îşi restabilească relaţiile cu Rusia şi să nu lase SUA să dicteze. Declaraţia lui Juncker...

Vladimir Putin: “ne-am rugat de americani să ne indice ţintele teroriste. Ne-au răspuns că nu sunt pregătiţi”

Vladimir Putin: “ne-am rugat de americani să ne indice ţintele teroriste. Ne-au răspuns că nu sunt pregătiţi”

Preşedintele rus Vladimir Putin a criticat lipsa de cooperare a SUA cu Rusia în conflictul din Siria, cu ocazia forumului economic organizat la Moscova. Preşedintele rus a deplâns faptul că...

MAE răspunde acuzațiilor RUSIEI la adresa României, legate de SCUTUL antirachetă

MAE răspunde acuzațiilor RUSIEI la adresa României, legate de SCUTUL antirachetă

Declarația domnului Mikhail I. Uliyanov‎, director al departamentului de neproliferare și controlul armamentelor din cadrul Ministerului rus al Afacerilor Externe, făcută cu prilejul dezbaterilor Comisiei I din cadrul celei de...

Victor Ponta: Sunt de acord cu ambasadorul SUA; anul viitor nu mă ocup de campanii electorale

Victor Ponta: Sunt de acord cu ambasadorul SUA; anul viitor nu mă ocup de campanii electorale

Premierul Victor Ponta a declarat că este de acord cu afirmațiile ambasadorului SUA, Hans Klemm, dar a subliniat că anul viitor el nu se va ocupa de campanii electorale, ci...

Ambasadorul SUA: Liderii români să nu se mai amestece în administrarea companiilor de stat pentru a obţine beneficii

Ambasadorul SUA: Liderii români să nu se mai amestece în administrarea companiilor de stat pentru a obţine beneficii

România trebuie să rupă cercul influenţei politice asupra deciziilor economice, a declarat ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, el făcând apel către liderii români să lase la o parte preocupările...

AFIRMAŢIE EXTREMĂ din partea Iranului: Extratereştrii înalţi şi albi controlează SUA,

AFIRMAŢIE EXTREMĂ din partea Iranului: Extratereştrii înalţi şi albi controlează SUA,

Unele dintre documentele secrete ale NSA (Agenţia de Securitate Naţională a Americii) făcute cunoscute de către Edward Snowden în imensul scandal al interceptărilor, care a început acum câteva luni, demonstrează...

RĂZBOIUL DIN SIRIA se complică. Rusia și SUA sunt tot mai implicate, de părți OPUSE ale baricadei

RĂZBOIUL DIN SIRIA se complică. Rusia și SUA sunt tot mai implicate, de părți OPUSE ale baricadei

După patru ani și 250.000 de morți, războiul civil din Siria devine din ce în ce mai complicat. Iar SUA și Rusia își cresc rolurile pe care le au în...

Rusia amenință răspicat România, văzută ca un aliat puternic al Statelor Unite ale Americii. Liderii europeni înclină spre o înțelegere cu Putin. Cum va reacționa Klaus Iohannis? EDITORIAL de DAN ANDRONIC

Rusia amenință România, rămasă alături de Marea Britanie, cel mai puternic aliat al SUA în Europa. Din nou. O declarație rusească explicită, venită în contextul discursului președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude...

Halep o privește de sus pe Șarapova

Halep o privește de sus pe Șarapova

WTA a publicat, ieri, noul clasament în care Simona Halep și-a consolidat locul secund.  Contrar evoluției sale modeste din cadrul turneelor din China, tenismena româncă se pare că are toate...

De ce ar trebui România să susțină livrarea de arme defensive Ucrainei | PULSUL PLANETEI

De ce ar trebui România să susțină livrarea de arme defensive Ucrainei | PULSUL PLANETEI

Congresul Statelor Unite ale Americii a adoptat legea bugetului Apărării pe 2016. Legea prevede și acordarea ajutorului militar Ucrainei, potrivit oficialilor Congresului SUA.  Această lege autorizează Ministerul Apărării SUA să...

Noul bombardier invizibil american

Noul bombardier invizibil american

Producţia celui mai nou tip de bombardier invizibil american, The B2 Spirit, va începe cu o întârziere de câteva luni. Oficialii US Air Force au declarat că mai au nevoie...

O nouă FORŢĂ se răscoală împotriva ISIS. Coaliţia a primit acceptul SUA

O nouă FORŢĂ se răscoală împotriva ISIS. Coaliţia a primit acceptul SUA

Principala forţă de poliţie kurdă şi grupurile de rebeli arabi care luptă împreună de mult timp au decis să formeze o alianţă în sânul unei coaliţii care se intitulează Forţele...

Un român a ajuns la New YorK cu o Dacie de pe vremea lui „Pazvante”. Imaginea este VIRALĂ pe Facebook

Un român a ajuns la New YorK cu o Dacie de pe vremea lui „Pazvante”. Imaginea este VIRALĂ pe Facebook

O imagine cu o Dacie 1300 pe străzile din New York a devenit virală pe Facebook. Maşina are număr de Braşov, iar pe şofer îl cheamă... Edi Maşina din România,...

ENIGMA aşa-zisei morţi a şefului ISIS şi rateurile Irakului. A murit sau nu, Abu Bakr al-Baghdadi, liderul celei mai temute organizaţii teroriste? | VIDEO

ENIGMA aşa-zisei morţi a şefului ISIS şi rateurile Irakului. A murit sau nu, Abu Bakr al-Baghdadi, liderul celei mai temute organizaţii teroriste? | VIDEO

Armata irakiană a afirmat că a lovit un convoi al şefului grupării teroriste Statul Islamic în timpul unui raid aerian. O operaţiune eroică împotriva lui al-Baghdadi Bagdadul a afirmat într-un...

Oprea susține că a mai făcut un pas spre eliminarea vizelor

Oprea susține că a mai făcut un pas spre eliminarea vizelor

Întărirea parteneriatului strategic româno-american a fost unul din scopurile vizitelor lui Gabriel Oprea la Washington Vicepremierul Gabriel Oprea a anunţat, în weekendul trecut, că a discutat cu liderii de la...