HOUDINI nu a fost doar un mare MAGICIAN ci şi SPION

HOUDINI nu a fost doar un mare MAGICIAN ci şi SPION

Marele iluzionist Houdini a spionat pentru serviciile secrete din Statele Unite şi Marea Britanie. Această informaţie apare în biografia sa scrisă de William Kalush şi Larry Sloman, "The Secret Life of Houdini: The Making of America's First Superhero".

Cei doi autori au ajuns la această concluzie după ce au citit un jurnal aparţiâand lui William Melville, un spion britanic, ce-l menţiona la un moment dat pe Houdini. Melville, în timp ce lucra pentru Scotland Yard, la începutul secolului XX, l-a ajutat pe Houdini să devină celebru în Europa ca iluzionist, aranjându-i un contract cu un teatru londonez şi furnizându-i o pereche de cătuşe. În schimbul ajutorului lui Melville, Houdini a fost de acord să spioneze pentru Scotland Yard. Pentru americani, el a monitorizat anarhişti ruşi şi a vânat răufacatori.

Născut Ehrich Weiss, la Budapesta în 1874, fiind fiul unui rabin maghiar, Houdini a ajuns în Statele Unite la vârsta de patru ani.

La început Houdini se specializase pe trucurile cu cărţi de joc. Chiar se autointitulase "Regele Cărţilor".

Ne puteți urmări și pe Google News

Unul dintre numerele cu care a rămas în istoria circului este cel în care, pe hipodromul din Londra, a reuşit să facă să "dispară" un elefant împreună cu dresorul sau. A devenit, cu adevărat, celebru în 1899, dupa o serie de spectacole în care punea la cale evadări spectaculoase din diferite locaţii.

În 1920, dupa ce mama sa a murit, şi-a canalizat energia pentru a demasca falşii clarvazatori şi mediumi. El a fost membru al comitetului American Ştiinţific care oferea un premiu în bani oricarui medium care îşi putea demonstra clar abilităţile paranormale. Pâna la moartea sa, comitetul nu dăduse nici un premiu.

Ultima apariţie pe scena a lui Houdini a fost la teatrul Garrick din Detroit pe 24 octombrie 1926. Houdini a murit de Halloween, la data de 31 octombrie 1926, la vârsta de 52 de ani, de peritonită.

A circulat, însă, un zvon că moartea sa a fost provocată de loviturile primite de la un student, J. Gordon Whitehead, care a dorit să vadă cât de rezistent este magicianul.

Houdini a fost înmormântat pe 4 noiembrie 1926, la New York, peste două mii de oameni participând la funeralii.

În fiecare an, de Halloween, soţia sa organiza sedinţe de spiritism, dar soţul ei nu a apărut niciodata.

În 1936, dupa o ultimă încercare de a lua legătura cu mortul, ea a stins lumânarea pe care o ţinea aprinsă de la moartea magicianului, spunând că "am aşteptat destul. Zece ani sunt o perioadă de timp suficientă pentru a aştepta un bărbat".