SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Panică la Pentagon! Rușii au arme inteligente pe care americanii nu le pot anihila!

Panică la Pentagon! Rușii au arme inteligente pe care americanii nu le pot anihila!

Statele Unite au pierdut supremația militară și se află într-un pericol uriaș în cazul în care vor avea de înfruntat o armată reală (nu teroriști sau trupe slab pregătite și...

Criză de brazi în SUA. Se cultivă înschimb viță de vie și canabis

Criză de brazi în SUA. Se cultivă înschimb viță de vie și canabis

O criză neașteptată a lovit Statele Unite, iar aceasta afectează bucuria Crăciunului. Producția de brazi la nivelul SUA a înregistrat în ultimele decenii o scădere cu 33%, de la 30...

Aplicația care a pus pe jar SUA. China o folosește pentru spionaj?! Scandal internațional

Aplicația care a pus pe jar SUA. China o folosește pentru spionaj?! Scandal internațional

Aplicația Tik Tok a pus pe jar autoritățile din SUA, care o văd ca pe o resursă de spionaj sau o potențială sursă de informații pentru guvernul chinez. „Cu peste...

SUA și Rusia nu mai au monopol pe „Războiul stelelor”. Alte trei țări vin tare din urmă!

SUA și Rusia nu mai au monopol pe „Războiul stelelor”. Alte trei țări vin tare din urmă!

Evoluțiile economice și tehnologice din ultima vreme au schimbat raportul mondial de putere. Chiar și fără hotărârea lui Trump de a abandona politica SUA de „jandarm mondial”, Statele Unite tot...

Contre dure la nivel diplomatic. SUA și China, acuzații grave pe teritoriul României

Contre dure la nivel diplomatic. SUA și China, acuzații grave pe teritoriul României

Contre dure la nivel diplomatic, în pragul Ajunului Crăciunului. Ambasadorul Chinei la București, Tang Fujian, a declarat public faptul că ambasadorul SUA a denigrat tehnologia chineză 5G în mod gratuit....

Poveste de Crăciun: I-a fost furat câinele şi dus la 3.300 km de casă. Sfârşitul îţi taie răsuflarea

Poveste de Crăciun: I-a fost furat câinele şi dus la 3.300 km de casă. Sfârşitul îţi taie răsuflarea

Un câine furat şi dus la 3.200 km de casă, a fost redat stăpânei de 15 voluntari. Ei s-au alternat ca într-o ştafetă traversând 9 state în patru zile. E...

Dop american în țevile lui Putin. Germania recunoaște întârzierea Nord Stream 2

Dop american în țevile lui Putin. Germania recunoaște întârzierea Nord Stream 2

Sancțiunile americane vor avea un impact asupra enormului gazoduct Proiectul uriaș de aprovizionare a Germaniei cu gaz rusesc riscă să fie întârziat din cauza sancțiunilor americane, a declarat un parlamentar...

Situaţie tensionată între Turcia şi mareșalul Haftar. SUA, îngrijorate de prezența unor mercenari ruși în Libia

Situaţie tensionată între Turcia şi mareșalul Haftar. SUA, îngrijorate de prezența unor mercenari ruși în Libia

Un oficial de rang înalt al Departamentului de Stat a afirmat că SUA sunt foarte preocupate privind o intensificare a conflictului din Libia Afirmaţia a fost făcută în condiţiile în...

SUA au lansat avioanele de luptă. Prima „victimă” a fost făcută. Răspunsul oficial al Forțelor Aeriene

SUA au lansat avioanele de luptă. Prima „victimă” a fost făcută. Răspunsul oficial al Forțelor Aeriene

În timpul mai multor teste de tragere ce au avut loc în Golful Mexic, un avion de luptă F-16 a doborât o dronă de ultimă generație, foarte greu de detectat....

Înfricoșătoarea miză militară a războiului 5G dintre Statele Unite și China

Înfricoșătoarea miză militară a războiului 5G dintre Statele Unite și China

Insistența cu care Statele Unite își presează aliații să țină Huawei și companiile chinezești departe de rețelele 5G nu e numai o fațetă a războiului comercial dintre Washington și Beijing,...

Măcel în SUA. 11 persoane au fost împușcate. Breaking News

Măcel în SUA. 11 persoane au fost împușcate. Breaking News

Autoritățile din SUA sunt din nou în alertă. Chicago a fost cutremurat de un măcel în urma căruia cel puțin 11 persoane au ajuns la spital. Mai multe persoane au...

Un american a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru că a dat foc unui banner LGBTQ

Un american a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru că a dat foc unui banner LGBTQ

Un bărbat din localitatea Ames, statul american Iowa, a fost condamnat la 16 ani de închisoare după ce a dat foc unui banner LGBTQ furat de pe o biserică. Adolfo...

Problemele lui Donald Trump pot produce o criză constituțională în SUA

Problemele lui Donald Trump pot produce o criză constituțională în SUA

Decizia liderul Camerei Reprezentanților, democrata Nancy Pelosi, de a nu trimite articolele de punere sub acuzare a președintelui Trump la Senat pentru proces, sub pretextul că liderul majorității din Senat,...

Trump pleacă în vacanţă două săptămâni fără să-i pese de insuportabilul impeachment

Trump pleacă în vacanţă două săptămâni fără să-i pese de insuportabilul impeachment

Înainte de a zbura spre luxoasa reşedinţă din Florida, unde va rămâne 2 săptămâni, Trump a sărbătorit situaţia economică a ţării Ieri Donald Trump a părăsit Washingtonul scoţând în evidenţă...

Trump joacă rolul lui Gorbaciov în Statele Unite? Va deveni UE superputerea liberală?

Trump joacă rolul lui Gorbaciov în Statele Unite? Va deveni UE superputerea liberală?

Oricât vi s-ar părea de ciudat, între fostul lider comunist Mihail Gorbaciov și actualul președinte american Donald Trump există o mare asemănare. Amândoi și-au propus o transformare din temelii a...

Putin încaieră SUA și Germania. Ultimele sancțiuni americane și „scopul secret” din spatele lor

Putin încaieră SUA și Germania. Ultimele sancțiuni americane și „scopul secret” din spatele lor

Scandalul gazoductelor din Europa ia amploare după ce SUA e a aplicat noi sancțiuni Rusiei. Sancțiunile au intrat în vigoare imediat după ce a fost aprobat bugetul pentru apărare. Senatorii...

Breaking News. Cutremur uriaș la nivel mondial. Replicile au apărut la secundă

Breaking News. Cutremur uriaș la nivel mondial. Replicile au apărut la secundă

Procurorul general al Curții Penale Internaționale a anunțat că a cerut deschiderea unei anchete penală cu privire la crimele comise de Israel în teritoriile Palestiniene, referindu-se la acțiunile represive împotriva...

Noul ambasador SUA: „Influențe maligne de la vecinii din nord și de la chinezii comuniști”

Noul ambasador SUA: „Influențe maligne de la vecinii din nord și de la chinezii comuniști”

România are încă mari probleme cu corupția și cu influențele ”maligne de la vecinii din nord și de la chienzi”, a spus Adrian Zuckerman, noul ambasador al Statelor Unite ale...

Veste uriașă. Vom putea vorbi la telefon în avion! De când se schimbă totul

Veste uriașă. Vom putea vorbi la telefon în avion! De când se schimbă totul

Deși nu este un aspect cunoscut publicului larg, tehnologia a evoluat atât de mult, încât din punct de vedere tehnic, accesul utilizării telefonului mobil în timpul unei călătorii cu avionul...

Mizele democrate ale punerii sub acuzare a lui Donald Trump: majoritate în Congres și alegerea vicepreședintelui lui Biden

Mizele democrate ale punerii sub acuzare a lui Donald Trump: majoritate în Congres și alegerea vicepreședintelui lui Biden

Știrea zilei de ieri a fost punerea sub acuzare – impeachment – a președintelui SUA Donald Trump, de către Camera Reprezentanților a Congresului American. Este al treilea președinte în această...