SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Doi HACKERI ROMÂNI, în SPATELE unui FURT de 18 MILIOANE de dolari. Au fost EXTRĂDAȚI în SUA. Îi așteaptă judecătorii federali

Doi HACKERI ROMÂNI, în SPATELE unui FURT de 18 MILIOANE de dolari. Au fost EXTRĂDAȚI în SUA. Îi așteaptă judecătorii federali

Teodor Laurențiu Costea, în vârstă de 41 de ani, și Robert Codruț Dumitrescu, în vârstă de 40 de ani, sunt acuzați în SUA că au instalat programe interactive de recunoaștere...

Mesajul lui Trump după ce Vladimir Putin a început al patrulea mandat de președinte

Mesajul lui Trump după ce Vladimir Putin a început al patrulea mandat de președinte

„În primul rând, preşedintele îl felicită şi este nerăbdător să ajungă la momentul când vom putea avea o relaţie bună cu Rusia”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albei,...

Procuror SUA şi-a dat demisia la TREI ore după demararea anchetei despre ce FĂCEA în viaţa PRIVATĂ. La DNA Ploieşti foloseau FUNCŢIA

Procuror SUA şi-a dat demisia la TREI ore după demararea anchetei despre ce FĂCEA în viaţa PRIVATĂ. La DNA Ploieşti foloseau FUNCŢIA

Chris Terhes scrie pe contul personal că "Procurorul statului New York şi-a anunţat demisia după ce 4 femei au ieşit public şi au spus ca acesta le-a bătut. Procurorul neagă...

VEȘTI BOMBĂ din partea lui TRUMP. Președintele SUA va LIPSI de la o CEREMONIE foarte IMPORTANTĂ

VEȘTI BOMBĂ din partea lui TRUMP. Președintele SUA va LIPSI de la o CEREMONIE foarte IMPORTANTĂ

Preşedintele SUA, Donald Trump, nu se va deplasa în Israel pentru inaugurarea sediului ambasadei din Ierusalim, a anunţat luni Casa Albă. Președintele a generat controverse ample prin decizia de recunoaştere...

Cine sunt GREII PLANETEI? Putin versus Trump. Cine este „Cel mai puternic LIDER MONDIAL”  în SONDAJE

Cine sunt GREII PLANETEI? Putin versus Trump. Cine este „Cel mai puternic LIDER MONDIAL” în SONDAJE

Deși președintele Trump se bucură de același suport în Statele Unite și  Regatul Unit, la nivelul Europei se situează pe locul doi, după Putin, potrivit informațiilor publicate de sputniknews.com. În...

Generalul Dumitru Iliescu: SRI şi DNA au intrat fraudulos „cu picioarele în vieţile a mii de români” pe filiera americană

Generalul Dumitru Iliescu: SRI şi DNA au intrat fraudulos „cu picioarele în vieţile a mii de români” pe filiera americană

Astfel, susţine generalul, ofiţeri SRI şi procurori DNA au spionat în masă pe oricine au dorit, ca urmare a unei Hotărâri secrete a CSAT din 2005. Redăm integral mesajul postat...

O nouă GĂSELNIŢĂ a lui SOROS: Noua APLICAŢIE pentru smartphone cu utilitate DUBIOASĂ în folosul MIGRANŢILOR

O nouă GĂSELNIŢĂ a lui SOROS: Noua APLICAŢIE pentru smartphone cu utilitate DUBIOASĂ în folosul MIGRANŢILOR

După cum se ştie prea bine, ''lupu-şi pierde părul, da' năravul ba''  reţeaua magnatului maghiar are scopul, deci, de a reuşi să mărească Open Society, mastodontica sa organizaţie şi care...

NOI DEZVĂLUIRI din partea GENERALULUI Dumitru Iliescu. Cum își SPIONA STATUL cetățenii. Metoda a fost „împrumutată” din SUA

NOI DEZVĂLUIRI din partea GENERALULUI Dumitru Iliescu. Cum își SPIONA STATUL cetățenii. Metoda a fost „împrumutată” din SUA

Fost șef al SPP și fost consilier prezidențial pentru securitate națională, Generalul Dumitru Iliescu, a dezvăluit duminică seară tehnicile folosite de stat pentru a-și spiona cetățenii în timp real. Acesta...

Dumitru Iliescu, AMĂNUNTE  despre hotărârea SECRETE CSAT: „Avea legătură cu monitorizarea telefoanelor și aflarea locației în timp real”

Dumitru Iliescu, AMĂNUNTE despre hotărârea SECRETE CSAT: „Avea legătură cu monitorizarea telefoanelor și aflarea locației în timp real”

„O ridic ca problemă pentru a o avea în vedere structurile care au cum să se ocupe. În anul 2005, s-a adoptat o hotărâre secretă a CSAT. Avea legătură cu...

ULTIMA ORĂ! Raiduri AERIENE în FORȚĂ asupra ISIS. Anunțul oficial: „Ținta a fost distrusă COMPLET”

ULTIMA ORĂ! Raiduri AERIENE în FORȚĂ asupra ISIS. Anunțul oficial: „Ținta a fost distrusă COMPLET”

Atacul a avut ca ţintă o poziţie folosită de comandanţii grupului, aflată la sud de oraşul Deshaisha, conform comunicatului. „Ţinta a fost distrusă complet", se arată în comunicatul prim-ministrului irakian....

DETALII INCENDIARE despre întâlnirea lui TRUMP cu Kim Jong-Un. Unde va avea loc întrevederea LIDERILOR MONDIALI

DETALII INCENDIARE despre întâlnirea lui TRUMP cu Kim Jong-Un. Unde va avea loc întrevederea LIDERILOR MONDIALI

Preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderul Coreei de Nord, Kim Jong-Un, probabil se vor întâlni în Singapore, în luna iunie, afirmă, sub protecţia anonimatului, oficiali citaţi de cotidianul Chosun şi...

Iranul AMENINȚĂ oficial SUA. „Veți vedea în curând că vor REGRETA”

Iranul AMENINȚĂ oficial SUA. „Veți vedea în curând că vor REGRETA”

Preşedintele Iranului, Hassan Rohani, a avertizat duminică SUA că vor regreta "mai mult ca oricând" dacă decid să iasă din acordul internaţional privind programul nuclear iranian, aşa cum a ameninţat...

Ultima „AFACERE” a lui George Soros. Cum îi ajută MILIARDARUL pe IMIGRANȚII din SUA

Ultima „AFACERE” a lui George Soros. Cum îi ajută MILIARDARUL pe IMIGRANȚII din SUA

Chris Farrell de la Judicial Watch susține că un grup finanțat de Soros a lansat o aplicație smartphone pentru a-i ajuta imigranții ilegali să evite autoritățile federale, scrie FoxBusiness. George,...

Noul SECRETAR DE STAT al SUA vrea să rezolve problemele în mod „PAȘNIC”

Noul SECRETAR DE STAT al SUA vrea să rezolve problemele în mod „PAȘNIC”

La fel ca și Președintele SUA, Donald Trump, noul secretar de stat, Mike Pompeo, a anunțat că vrea să rezolve problemele existente într-un mod „pașnic”. Exprimându-se în faţa unui public...

Diabolic este puţin spus… Traficanţii de droguri au găsit o nouă metodă pentru transportul drogurilor. Iubitorii de animale sunt şocaţi

Diabolic este puţin spus… Traficanţii de droguri au găsit o nouă metodă pentru transportul drogurilor. Iubitorii de animale sunt şocaţi

Columbianul Andres Elorez, în vârstă de 48 de ani, este acuzat de conspirație pentru importare și distribuirea de heroină în SUA. Deocamdată, suspectul a pledat nevinovat, dar acuzațiile sunt suficient...

ARMA NEBĂNUITĂ a chinezilor. Piloții americani din Africa au fost primele VICTIME. SUA demască PERICOLUL. Alertă la Pentagon!

ARMA NEBĂNUITĂ a chinezilor. Piloții americani din Africa au fost primele VICTIME. SUA demască PERICOLUL. Alertă la Pentagon!

Cetăţeni chinezi au vizat în repetate rânduri cu indicatoare laser de tip militar piloţi ai armatei SUA care operau în jurul bazei lor din Djibouti, a informat joi Pentagonul. Ministerul...

Disprețul Noilor Fanarioți pentru sluga lor, România

Disprețul Noilor Fanarioți pentru sluga lor, România

Cu doar o lună înainte, în același an, președintele SUA, Jimmy Carter, îi ura bun-venit lui Nicolae Ceaușescu pe pământ american și îl numea „un mare lider al unei mari...

RĂZBOIUL este TOT MAI APROAPE! Avertismentul unui ministru iranian nu lasă loc la interpretări: „Nu RENEGOCIEM ceea ce a fost deja convenit”

RĂZBOIUL este TOT MAI APROAPE! Avertismentul unui ministru iranian nu lasă loc la interpretări: „Nu RENEGOCIEM ceea ce a fost deja convenit”

Avertismentul vine la câteva zile înainte de termenul limită, stabilit pe 12 mai, dată la care președintele Trump ar trebui să anunțe ce decizia a luat SUA în legătură cu...

Avion PRĂBUȘIT în SUA. NU EXISTĂ SUPRAVIEȚUITORI. Era ULTIMUL ZBOR înainte de a fi scos din uz

Avion PRĂBUȘIT în SUA. NU EXISTĂ SUPRAVIEȚUITORI. Era ULTIMUL ZBOR înainte de a fi scos din uz

„Confirmăm că nouă persoane se aflau la bord - cinci membri ai echipajului şi patru pasageri”, a indicat un purtător de cuvânt al Gărzii Naţionale din Porto Rico, comandantul Paul...

Un avion american de spionaj, interceptat de ruşi în Marea Baltică! Departamentul de Stat american acuză Moscova. „Încalcă în mod flagrant acordurile...”

Un avion american de spionaj, interceptat de ruşi în Marea Baltică! Departamentul de Stat american acuză Moscova. „Încalcă în mod flagrant acordurile...”

Potrivit informațiilor apărute, avionul rus s-a apropiat la sase metri de aeronava americana, a declarat un oficial, precizand ca ”intalnirea” a durat aproximativ noua minute.  Aceasta interceptare a fost catalogată...