SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Victorie pentru Trump! Vezi cum a ridicat primul „zid” la granița de sud a SUA

Victorie pentru Trump! Vezi cum a ridicat primul „zid” la granița de sud a SUA

În sfârșit, președintele Americii își vede îndeplinit visul în chestiunea migranților care dau asaltul la granița de sud a SUA! În sfârșit, președintele Americii își vede îndeplinit visul în chestiunea...

Pulsul Planetei. Afacerea site-urilor ilegale ale Iranului: lumea clocotește a război chiar și fără John Bolton

Pulsul Planetei. Afacerea site-urilor ilegale ale Iranului: lumea clocotește a război chiar și fără John Bolton

Concedierea consilierului pentru securitate națională al Președintelui Donald Trump, John Bolton, a fost comentată și pusă, prin speculații, pe seama eșecului negocierilor cu talibanii, de la Doha – respectiv al...

Super-arma lui Trump din Pacific. Ce este Naval Strike Missile

Super-arma lui Trump din Pacific. Ce este Naval Strike Missile

O navă de război a Marinei Statelor Unite transportă arme noi în Pacific. Analiștii spun că acestea ar putea ajuta la înclinarea echilibrului puterii în zone precum Marea Chinei de...

America le dă interzis rușilor. Motivul este incredibil!

America le dă interzis rușilor. Motivul este incredibil!

Un nou episod din Războiul Rece, cu acuzații teribile aduse de americani unor oficiali ruși. Un nou episod din Războiul Rece, cu acuzații teribile aduse de americani unor oficiali ruși....

Haos în Buzău creat de militarii americani. Vezi ce au făcut soldații lui Trump

Haos în Buzău creat de militarii americani. Vezi ce au făcut soldații lui Trump

Prezența soldaților americani pe teritoriul României are și părți mai puțin plăcute, după cum au descoperit buzoienii. Prezența soldaților americani pe teritoriul României are și părți mai puțin plăcute, după...

Breaking News. Un tren deraiat a luat foc lângă o școală

Breaking News. Un tren deraiat a luat foc lângă o școală

A fost stare de alertă în statul american Illinois, după ce un tren de marfă a deraiat şi a luat foc. Autorităţile au evacuat copiii dintr-o grădiniţă şi elevii unei...

Pulsul Planetei. Condiționarea ajutorului militar pentru Ucraina: SUA, China și Rusia se bat pentru Motor Sich

Pulsul Planetei. Condiționarea ajutorului militar pentru Ucraina: SUA, China și Rusia se bat pentru Motor Sich

Un val de dezbateri a avut loc legat de posibila blocare a ajutorului militar american către Ucraina, în valoare de 250 mln dolari – ridicat de Congresul American la 300...

Explozie în apropierea Ambasadei SUA la Kabul, în ziua comemorării atacurilor de la 11 septembrie

Explozie în apropierea Ambasadei SUA la Kabul, în ziua comemorării atacurilor de la 11 septembrie

O explozie puternică a fost înregistrată la miezul nopții, lângă Ambasada SUA din Kabul, în zi de comemorare a atentatelor de la 11 septembrie 2001. Un nor de fum se...

Decizia care cutremură SUA. Trump l-a demis pe unul dintre cei mai influenți consilieri

Decizia care cutremură SUA. Trump l-a demis pe unul dintre cei mai influenți consilieri

Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi eliberarea din funcţie a consilierului său pentru securitate naţională, John Bolton. Președintele Trump  a invocat „puternice dezacorduri” faţă de „multe dintre sugestiile sale”,...

O româncă face istorie în SUA. Ce poziție importantă ocupă

O româncă face istorie în SUA. Ce poziție importantă ocupă

Dr. Ruxandra Vidu, profesor în cadrul Universității California Davis, este primul român ales drept membru al Academiei Naționale a Inventatorilor din Statele Unite ale Americii (SUA). Alături de dr. Ruxandra...

Coreea de Nord a lansat rachetele. Ce le-au propus oficialilor din SUA?

Coreea de Nord a lansat rachetele. Ce le-au propus oficialilor din SUA?

Coreea de Nord a lansat marţi două „proiectile neidentificate” în direcţia mării, pentru ca apoi Phenianul să propună o negociere cu Washington. Aceste proiectile au fost lansate spre est din...

Chiar are nevoie România de imigranți? Noile tehnologii înghit milioane de locuri de muncă

Chiar are nevoie România de imigranți? Noile tehnologii înghit milioane de locuri de muncă

Un recent studiu al ONU a reaprins isteria în presa românească. România și întreaga Europă de Est stau pe o „bombă cu ceas” demografică. E vorba, evident, de depopularea statelor...

Relația SUA cu Turcia s-a terminat! Trump pregătește sancțiunile! Contractele lui Erdogan cu Rusia

Relația SUA cu Turcia s-a terminat! Trump pregătește sancțiunile! Contractele lui Erdogan cu Rusia

Se pare că președintele SUA Donald Trump ar pregăti sancțiuni majore pentru Turcia după ce Recep Tayyip Erdogan ar fi achiziționat sisteme antiaeriene din Rusia. Secretarul american al trezoreriei, Steven...

CNN, acuzații extrem de grave pentru Trump. Scandal cu spioni la Moscova

CNN, acuzații extrem de grave pentru Trump. Scandal cu spioni la Moscova

CNN îl acuză pe președinte că a pus serviciile secrete în situația de a retrage un spion din Rusia de teamă că administrația Trump l-ar putea expune. CNN susține că...

Alertă mondială! Orice om poate fi spionat permanent. Big Brother-ul SUA

Alertă mondială! Orice om poate fi spionat permanent. Big Brother-ul SUA

Editura Nemira publică autobiografia controversatului Edward Snowden, americanul care a dezvăluit lumii întregi pericolele sistemelor de supraveghere a comunicațiilor și internetului, și a fost inculpat de spionaj de către SUA....

Scandal în NATO! SUA vrea sancțiuni pentru Turcia. Prietenia cu Putin, dușmănie cu Trump

Scandal în NATO! SUA vrea sancțiuni pentru Turcia. Prietenia cu Putin, dușmănie cu Trump

Administrația Trump analizează posibilitatea de a impune sancțiuni financiare Turciei, în urma afacerilor acesteia cu Rusia, în domeniul militar. Anunțul a fost făcut de secretarul american al trezoreriei, Steven Mnuchin....

Trump demarează un nou Plan Marshall, dar numai pentru „prieteni și aliați”!

Trump demarează un nou Plan Marshall, dar numai pentru „prieteni și aliați”!

Donald Trump a hotărât să facă o mutare extrem de importantă în modul în care SUA își dirijează ajutorul extern. De acum încolo, de dolarii trimiși cu generozitate e posibil...

Donald Trump rupe negocierile de pace cu talibanii

Donald Trump rupe negocierile de pace cu talibanii

Un acord istoric pentru a pune capăt celor 18 ani de conflict în Afganistan a eșuat. Surprinzător, președintele SUA a anunțat că va pune capăt negocierilor de pace cu talibanii...

Cel mai avansat sisten anti-rachetă, retras din România

Cel mai avansat sisten anti-rachetă, retras din România

Statele Unite au retras din România, temporar, cel mai avansat sistem mobil anti-rachetă - THAAD (Teminal High Altitude Area Defense) adus în ţara noastră. Rachetele au fost retrase, în luna...

„România merită să primească atenţie specială şi susţinere”. Motivul atenției lui Trump

„România merită să primească atenţie specială şi susţinere”. Motivul atenției lui Trump

Preşedintele Conferinţei de Securitate de la Munchen, Wolfgang Ischinger, a afirmat recent că preşedintele SUA, Donald Trump acordă o atenţie deosebită pentru statele membre NATO şi Uniunii Europene. Potrivit lui...