SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Cum poate să piardă Donald Trump alegerile. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Cum poate să piardă Donald Trump alegerile. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

BALANŢĂ  Intri într-o periodă foarte aglomerată care nu este deloc pe placul tău şi te face să oftezi. Învaţă sa delegi competenţele, adică sa-i mai pui şi pe alţii la...

Tigrul asiatic, cu ochii mari pe SUA. Trump sau Biden, ce ar alege China?

Tigrul asiatic, cu ochii mari pe SUA. Trump sau Biden, ce ar alege China?

Trump, superman în Taiwan Dacă ar putea, taiwanezii l-ar vota pe actualul președinte american. Un sondaj recent al revistei Global Views cu privire la alegerile din SUA indică faptul că...

„Octombrie Roșu” - De ce Donald Trump va câștiga și de data aceasta

„Octombrie Roșu” - De ce Donald Trump va câștiga și de data aceasta

Trump va pierde votul în rândul negrilor, dar la un scor mult mai mic. O altă întrebare este câți dintre alegătorii Democrați care au votat anticipat au votat – în...

Americanii se pregătesc de „război civil”. Se vând armele ca pâinea caldă FOTO

Americanii se pregătesc de „război civil”. Se vând armele ca pâinea caldă FOTO

Situaţia devine tot mai dramatică în Statele Unite ale Americii înainte de alegrile prezidenţiale. Americanii aleg să se înarmeze de teama unui „război civil”. Americanii cumpără arme de teama tulburărilor...

Paralele șocante între Revoluția Bolșevică rusă  și anarhia Stângii americane din 2020

Paralele șocante între Revoluția Bolșevică rusă și anarhia Stângii americane din 2020

America, istoria documentează o lovitură de stat istorică, fără vărsare de sânge, în 1917, care a schimbat destinul lumii și a înmulțit mizeria, foametea și a provocat suferință pe fiecare...

Democrații aruncă prosopul?! Trump, în fața lui Biden cu 2 până la 7%, în Iowa

Democrații aruncă prosopul?! Trump, în fața lui Biden cu 2 până la 7%, în Iowa

După luni în șir de campanie anti-Trump, CNN îi aruncă lui Joe Biden o găleată cu apă rece în cap, publicând un sondaj cu o istorie specială care îl plasează...

De ce l-am votat pe Donald Trump

De ce l-am votat pe Donald Trump

Motto: “În America de Nord se numea odată partid democrat, partidul care era pentru sclavie. La noi, această absurditate este generalizată. La noi toate partidele au etichete false. Primii boieri...

Voturi și Sânge: America de pregătește de Război Civil. „Nu am văzut asemenea măsuri din 11 septembrie”

Voturi și Sânge: America de pregătește de Război Civil. „Nu am văzut asemenea măsuri din 11 septembrie”

El spune că instigatorii ar trebui supuși efectelor totale ale legii, și că reforma punerii în libertate sub cauțiune, în New York, care eliberează toate persoanele care nu sunt considerate...

De la Pizzagate la complotul stângii. Cum hrănește mișcarea QAnon cultura panicii morale globale

De la Pizzagate la complotul stângii. Cum hrănește mișcarea QAnon cultura panicii morale globale

Folosind teorii ale conspirației care includ traficanți sexuali de copii și restaurante care servesc carne umană, mișcarea QAnon a declanșat o panică morală la nivel planetar, potrivit NationalInterest. Acum mai...

Răsturnare de situație în alegerile din SUA. Ce arată ultimul sondaj de opinie

Răsturnare de situație în alegerile din SUA. Ce arată ultimul sondaj de opinie

Ultimul sondaj de opinie realizat în SUA de Democracy Institute pentru Sunday Express arată o răsturnare de situație în ceea ce privește alegerile prezidențiale. Conform sondajului, actualul președinte al SUA,...

Și dacă câștigă Donald Trump?

Și dacă câștigă Donald Trump?

Pentru români o schimbare spectaculoasă de lider, o eventuală victorie a lui Donald Trump nu ar fi altceva decât o reeditare a alegerilor din 2009, când Mircea Geoană s-a dus...

Tineretul poartă America spre comunism în zbor

Tineretul poartă America spre comunism în zbor

Tinerii din Statele Unite îmbrățișează cu tot mai mult entuziasm comunismul, socialismul și marxismul, arată un studiu recent. Fundația Memorialul Victimelor Comunismului a dat publicității „Raportul anual privind Atitudinile Statelor...

Avioane iraniene vs OZN-uri? Misterul încă neelucidat al „obiectelor zburătoare” care au survolat instalațiile nucleare ale Teheranului

Avioane iraniene vs OZN-uri? Misterul încă neelucidat al „obiectelor zburătoare” care au survolat instalațiile nucleare ale Teheranului

Iranul este singura țară, în afară de Statele Unite, care operează, fără îndoială, cel mai puternic avion interceptor din istorie, F-14 Tomcat. Iar republica islamică a tras din greu cu...

De ce cumpără americanii cantități imense de unt. Legătura neașteptată cu COVID-19

De ce cumpără americanii cantități imense de unt. Legătura neașteptată cu COVID-19

Vânzările de unt au crescut cu peste 20% în ultima perioadă, în Statele Unite, pe fondul pandemiei de coronavirus. Producătorul american de lactate Land O'Lakes Inc. a anunțat că vinde...

Marea Resetare – Planul diabolic de supunere a lumii, căruia i se opune Donald Trump

Marea Resetare – Planul diabolic de supunere a lumii, căruia i se opune Donald Trump

Adversarul nu știe să iubească și nu înțelege că nu este de ajuns să asiguri un venit universal sau să anulezi ipotecile pentru a subjuga masele și a le convinge...

Trump și Biden, luptă pe viață și pe moarte în statul de care depinde soarta alegerilor

Trump și Biden, luptă pe viață și pe moarte în statul de care depinde soarta alegerilor

Mult mai retras de la începutul campaniei, democratul Joe Biden, care şi-a părăsit de puţine opri orăşelul Wilmington din statul Delaware unde locuieşte, a evidenţiat necesitatea de fi un exemplu...

Veste bună pentru români. Florin Cîțu: Dobânzile vor continua să scadă

Veste bună pentru români. Florin Cîțu: Dobânzile vor continua să scadă

Florin Cîţu, ministrul Finanțelor, a afirmat, joi, că inflația nu va creşte, iar dobânzile vor continua să scadă. Cum poate să facă asta și care sunt căile economice, ne explică...

A început Bătălia pentru Lună, Putin îi dă peste degete lui Trump!

A început Bătălia pentru Lună, Putin îi dă peste degete lui Trump!

Intenția Statelor Unite ale Americii de a porni exploatarea resurselor minerale pe Lună va fi discutată la cea de-a 75-a sesiune a Adunării Generale a ONU. Cererea a fost înaintată...

Atenționare MAE pentru călătoriile în SUA. Ce sunt sfătuiți românii

Atenționare MAE pentru călătoriile în SUA. Ce sunt sfătuiți românii

 Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Statele Unite ale Americii - statele Louisiana, Mississippi, Alabama şi Georgia - că autorităţile...

Ororile din China, pedepsite de SUA. Rezoluție în Senat: Este genocid

Ororile din China, pedepsite de SUA. Rezoluție în Senat: Este genocid

Un cartof fierbinte Robert O'Brien, consilierul pentru securitate națională al lui Trump, a declarat, luna aceasta, că „dacă nu e genocid, se întâmplă ceva similar” în provincia Xinjiang. Secretarul american...