SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

China cucerește Luna? Cursă spațială dură cu SUA

China cucerește Luna? Cursă spațială dură cu SUA

China Luna și noua cursă spațială contracronometru cu SUA. Oficialii americani sunt îngrijorați de faptul că China a făcut un pas semnificativ înainte. “Mă tem că dacă China ajunge prima...

Serghei Lavrov condamnă din nou statele democratice. „Terorismul economic, noua armă a Occidentului”

Serghei Lavrov condamnă din nou statele democratice. „Terorismul economic, noua armă a Occidentului”

Serghei Lavrov, ministrul rus de externe, a participat marți, 25 iunie, la o întâlnire cu studenții și profesorii Academiei de Administrației pe lângă președintele Republicii Belarus. Serghei Lavrov, față în...

Război în Ucraina, ziua 853. SUA resping acuzațiile Rusiei privind atacul asupra Crimeei

Război în Ucraina, ziua 853. SUA resping acuzațiile Rusiei privind atacul asupra Crimeei

Război în Ucraina, ziua 853. Pentagonul a declarat luni că Ucraina are autonomie în deciziile sale de ţintire, în contextul în care Kremlinul a acuzat direct Statele Unite că ar...

Război în Israel ziua 262. Netanyahu, nemulțumit de „scăderea drastică” a livrărilor de arme din SUA

Război în Israel ziua 262. Netanyahu, nemulțumit de „scăderea drastică” a livrărilor de arme din SUA

Război în Israel. Benjamin Netanyahu a declarat că decizia SUA de a încetini livrările de arme va putea avea consecințe grave pentru armata sa. Premierul speră că acestă problemă se...

Război în Ucraina, ziua 852. Rusia acuză SUA, după atacul cu rachete împotriva Sevastopolului

Război în Ucraina, ziua 852. Rusia acuză SUA, după atacul cu rachete împotriva Sevastopolului

Război în Ucraina, ziua 852. Ministerul Apărării al Rusiei consideră că Statele Unite sunt de vină pentru atacul cu rachete de duminică împotriva Sevastopolului în peninsula anexată Crimeea. În urma...

Moscova spune că așteaptă răspunsul SUA la propunerile de schimb de prizonieri

Moscova spune că așteaptă răspunsul SUA la propunerile de schimb de prizonieri

Moscova spune că așteaptă răspunsul SUA la propunerile de schimb de prizonieri. Cu câteva zile înainte ca jurnalistul american Evan Gershkovici să fie judecat în Rusia sub acuzația de spionaj,...

Ce înseamnă în practică o „Palestina liberă”

Ce înseamnă în practică o „Palestina liberă”

Imaginați-vă că protestatarilor din campusuri li se va îndeplini mâine dorința: nu numai un „Armistițiu acum!” în Gaza, ci și constituirea unei „Palestina liberă”. Cât de liberă ar fi acea...

Portughezii doresc mai multă putere pentru UE, dar ezită în privința unui stat federal

Portughezii doresc mai multă putere pentru UE, dar ezită în privința unui stat federal

Portughezii doresc mai multă putere pentru UE, dar ezită în privința unui stat federal Aproape jumătate (46%) aprobă ideea de a se merge către "Statele Unite ale Europei". Și sunt...

Curtea Supremă menține legea care interzice agresorilor domestici să dețină arme. O nouă victorie pentru Biden

Curtea Supremă menține legea care interzice agresorilor domestici să dețină arme. O nouă victorie pentru Biden

Curtea Supremă a SUA a menținut vineri o lege federală care interzice armele pentru agresorii domestici aflați sub ordin de restricţie, oferind o victorie administraţiei preşedintelui Joe Biden, deoarece judecătorii...

Fostul consilier al Kamalei Harris dezvăluie ce alegere a vicepreședintelui Trump i-ar putea scufunda candidatura

Fostul consilier al Kamalei Harris dezvăluie ce alegere a vicepreședintelui Trump i-ar putea scufunda candidatura

Cine ar putea să o provoace pe Kamala Harris. Fostul director de comunicare al vicepreședintelui Harris a declarat că un republican ar fi „cea mai mare amenințare” la adresa vicepreședinției...

Este Ordinea Mondială într-o spirală descendentă !? Avem o criză a rachetelor nucleare tactice în Europa?

Este Ordinea Mondială într-o spirală descendentă !? Avem o criză a rachetelor nucleare tactice în Europa?

Ordinea liberală se erodează. Ordinea iliberală se consolidează după alegerile europarlamentare din 9 iunie. Dezordinea și oscilațiile în privința unei soluții la alegerile în pozițiile de top ale UE ne...

SUA salută decizia României de a dona un sistem Patriot Ucrainei

SUA salută decizia României de a dona un sistem Patriot Ucrainei

Jake Sullivan, consilierul pentru securitate națională al Casei Albe, a salutat decizia României de a dona un sistem de apărare antirachetă Patriot pentru a sprijini consolidarea apărării aeriene a Ucrainei....

Până ne omoară clima, ne ucidem noi. În SUA, șapte ani s-au vândut mașini care conțin substanțe cancerigene

Până ne omoară clima, ne ucidem noi. În SUA, șapte ani s-au vândut mașini care conțin substanțe cancerigene

Aceste mașini s-au vândut la liber vreme de șapte ani! De abia acum sunt analizate consecințele derivate din grija de a reduce pagubelele la un eventual incendiu... Cercetătorii de la...

Locul în care vor staționa avioanele de luptă F-16 transferate de SUA în Ucraina. Anunt important de la Casa Albă

Locul în care vor staționa avioanele de luptă F-16 transferate de SUA în Ucraina. Anunt important de la Casa Albă

Mai multe avioane de luptă F-16, pregătite să ajungă în Ucraina. Consilierul pe probleme de securitate națională al președintelui SUA, Jake Sullivan, a anunțat că avioanele de luptă F-16 pe...

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam. Mizele vizitei președintelui rus în Asia de Sud-Est

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam. Mizele vizitei președintelui rus în Asia de Sud-Est

După ce a semnat un parteneriat de colaborare cu regimul de la Phenian, Vladimir Putin își continuă turneul diplomatic în Asia de Sud-Est cu o vizită de stat în Vietnam....

Ce arsenal nuclear are China. Vrea să depășească SUA și Rusia

Ce arsenal nuclear are China. Vrea să depășească SUA și Rusia

China, Rusia și SUA au cele mai mari arsenale nucleare din lume.Împreună, SUA și Rusia dețin aproape 90% din armele nucleare ale lumii. Președintelui Xi Jinping vrea ca țara lui...

Un alt oficial al SUA avertizează Republica Moldova. Urmează un asediu al dezinformărilor ruse

Un alt oficial al SUA avertizează Republica Moldova. Urmează un asediu al dezinformărilor ruse

Republica Moldova, sub amenințare permanentă din partea Rusiei. Într-un an extrem de important pentru Basarabia, care va organiza alegeri prezidențiale și referendumul pro-UE. Despre încercările de destabilizare puse la cale...

„Un mare pas inapoi”. În Ucraina, temeri legate de îngrădirea libertății presei

„Un mare pas inapoi”. În Ucraina, temeri legate de îngrădirea libertății presei

Jurnaliștii afirmă că sunt supuși unor restricții crescânde venite din partea guvernului președintelui Volodimir Zelenski, ei susținând că măsurile depășesc motivele de securitate datorate războiului Un reporter ucrainean care a...

Politica externă a SUA rătăcește fără rost

Politica externă a SUA rătăcește fără rost

SUA presupun în mod eronat că Rusia, China și Iran își doresc „stabilitate”. Giorgia Meloni a fost câștigătoarea la reuniunea G7 de săptămâna trecută. Indiferent că vorbim de „privirea morții”...

Taiwanul acuză presiunile Chinei. Președintele de la Taipei respinge pretențiile regimului comunist

Taiwanul acuză presiunile Chinei. Președintele de la Taipei respinge pretențiile regimului comunist

Taiwan nu va ceda presiunilor Chinei și nu va accepta stăpânirea autorităților de la Beijing. Președintele de la Taipei, Lai Ching-te, acuză metodele de constrângere ale regimului comunist. Preşedintele Lai...