Ce înseamnă în practică o „Palestina liberă”

Ce înseamnă în practică o „Palestina liberă” Antisemitism, socialism, stânga / Sursa foto: Inna Zakharchenko | Dreamstime.com

Imaginați-vă că protestatarilor din campusuri li se va îndeplini mâine dorința: nu numai un „Armistițiu acum!” în Gaza, ci și constituirea unei „Palestina liberă”. Cât de liberă ar fi acea viitoare Palestina?

Aceasta nu e o întrebare speculativă. Palestinienii au avut deja un oarecare grad de autoguvernare în Cisiordania de când Yasser Arafat a intrat în Gaza în 1994. Israelul și-a retras toți coloniștii și soldații din Fâșia Gaza în 2005. În același an Mahmoud Abbas a fost ales președinte al Autorității Palestiniene, iar în anul următor Hamas a câștigat alegerile legislative.

De câtă libertate s-au bucurat palestinienii de atunci? Ei și aliații lor din străinătate argumentează că nu s-au bucurat de nici un fel de libertate, din cauză că Israelul le-a refuzat-o - nu numai prin refuzul acceptării unui stat palestinian, ci și prin închideri de drumuri, exproprieri de terenuri în Cisiordania, o blocadă economică în Gaza și incursiuni israeliene frecvente în zonele palestiniene.

O parte din toate acestea sunt adevărate. Coloniștii israelieni își fac de cap în detrimentul vecinilor lor palestinieni. Guvernul israelian le-a impus palestinienilor restricții dure și inegale, după cum a relatat cu dureroase detalii și colega mea Megan Stack. Relele tratamente la care sunt supuși frecvent palestinienii la punctele de control israeliene constituie o rușine, și nu de puțină vreme.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ce înseamnă Palestina liberă

Concomitent însă, conducătorii israelieni au oferit în mod repetat posibilitatea înființării unui stat palestinian - oferte pe care Arafat și Abbas le-au respins. Iar acuzațiile referitoare la blocada economică israeliană tind să ignore câteva realități: Gaza nu are graniță doar cu Israelul, ci și cu Egiptul; multe bunuri, inclusiv combustibili și electricitate, ajungeau până pe 7 octombrie în Gaza din Israel; o mare parte din ajutoarele internaționale oferite Fâșiei pentru a-și construi infrastructura civilă au fost deturnate spre tunelurile Hamasului și, în decurs de 15 ani, Hamas s-a folosit de acest teritoriu drept bază pentru a porni cinci războaie contra Israelului.

Dar mai există încă o dimensiune la fel de importantă a politicii palestiniene care ține exclusiv de treburile interne. Abbas a fost ales în 2005 pentru un mandat de patru ani. El se află astăzi în al 20-lea an al acelui mandat de patru ani. Atunci când Hamas a câștigat alegerile generale din 2006, ea nu s-a mulțumit doar cu înfrângerea rivalilor politici din Fatah. Hamas a pornit un scurt război civil în Gaza, alungând Autoritatea Palestiniană cu totul din Fâșie, după care a finalizat treaba eliminând orice urmă de opoziție politică prin omoruri, tortură și teroare.

Dar poate că absența democrației palestiniene nu ar trebui să fie conștientizată ca un șoc. Regimul instituit de Hamas în Gaza nu este doar autocrat. El e similar și cu cel din fosta Germanie de Est, cu tot cu propria sa versiune de STASI [poliția secretă - n.trad.], care își spiona, șantaja și abuza proprii cetățeni.

Cruzimea Hamasului

„Conducătorii Hamasului, în ciuda faptului că pretind că reprezintă populația din Gaza, nu ar tolera nici măcar o fărâmă de dizidență”, scriau luni în acest ziar Adam Rasgon și Ronen Bergman. „Funcționarii aparatului de securitate îi spionau pe jurnaliști și pe cei suspectați de comportament imoral. Agenții ștergeau criticile de pe rețele sociale și discutau modalități de defăimare a adversarilor politici. Protestele politice erau considerate amenințări care trebuiau să fie subminate.”

Dar nici măcar aceste fraze nu surprind întreaga cruzime a a Hamasului. Trebuie văzut cum îi tratează Hamas pe palestinienii homosexuali - un punct care merită să fie evidențiat, din moment ce la marșurile anti-Israel apar din când în când pancarte cu „Queers pentru Palestina”.

În 2019 Autoritatea Palestiniană a interzis activitatea din Cisiordania a unei organizații pentru drepturile LGBT, susținând că aceasta e „dăunătoare valorilor și idealurilor superioare ale societății palestiniene”. În 2016 Hamas și-a torturat și ucis unul dintre comandanții proprii, Mahmoud Ishtiwi, sub suspiciunea de „depravare morală” - eufemismul utilizat de Hamas pentru homosexualitate. „Rudele afirmă că Ishtiwi le-a spus că fusese suspendat de tavan ore la rând, zile la rând”, au relatat în acest ziar Diaa Hadid și Majd Al Waheidi.

Proteste violente

Oare un stat independent palestinian, coexistând alături de Israel, și-ar ameliora guvernarea internă? Nu și dacă puterea ar fi deținută de Hamas - lucru aproape cert dacă Hamas nu ar fi înfrântă deplin în actualul război. Dar dacă protestatarii și-ar realiza obiectivul mai general, adică o Palestina „de la râu până la mare”?

Știm câte ceva despre intențiile Hamasului grație declarației finale a unei conferințe organizate de ea în 2021 pe tema planurilor ei pentru o Gaza „eliberată”. Orice evreu care e considerat „combatant” „trebuie să fie omorât”; evreii care fug ar putea fi ori „lăsați în pace”, ori „inculpați”; oamenii pașnici ar putea fi fie „integrați, fie li s-ar lăsa timp să plece”. În fine, „evreii educați” cu calificări valoroase „nu ar trebui să fie lăsați să plece”.

Cu alte cuvinte, lucrul pe care protestatarii din campusuri și-l imaginează ca pe un stat utopic post-sionist „pentru toți cetățenii lui” ar fi sub Hamas un stat în care evreii ar fi uciși, exilați, inculpați, integrați într-o teocrație islamică sau forțați în robie, într-o versiune levantină a Primului Cerc al lui Soljenițîn. Aceiași protestatari ar putea replica că nu vor un viitor în care Hamas să fie la putere - ceea ce nu ar face decât să nască întrebarea: de ce nu fac absolut nimic pentru a i se opune?

Mari sacrificii

Nu e prima generație de activiști occidentali care înalță în slăvi mișcări ce promit eliberarea în teorie, dar instaurează crima și nenorocirea în practică: Khmerii Roșii au ajuns la putere în Cambodgia în 1975 în aclamațiile unor liberali, inclusiv moderați. Mao Zedong, poate cel mai mare criminal în masă din ultimul secol, nu și-a pierdut niciodată cu adevărat prestigiul pentru stânga politică. Iar reviste precum The Nation îl elogiază pe Hugo Chávez ca pe un etalon al democrației.

Astfel de atitudini constituie un lux pe care oamenii din societăți libere și sigure și-l pot permite în orice cantități. Israelienilor, a căror libertate e cu atât mai prețioasă cu cât sunt nevoiți să-și sacrifice din siguranță pentru a o avea, li s-ar putea așadar ierta faptul că gândesc altfel.

sursa: nytimes.com