SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Ce putem aștepta de la întâlnirea lui Joe Biden cu Vladimir Putin

Ce putem aștepta de la întâlnirea lui Joe Biden cu Vladimir Putin

După Crimeea, Washingtonul nu înțelege de ce acțiuni mai este capabilă Moscova În așteptarea întâlnirii de la Geneva dintre președinții Vladimir Putin și Joseph Biden, planificată pentru data de 16...

Un nou atac armat în America. Într-un supermarket, o femeie și un copil au fost omorâți. Criminalul și-a pierdut și el viața. VIDEO

Un nou atac armat în America. Într-un supermarket, o femeie și un copil au fost omorâți. Criminalul și-a pierdut și el viața. VIDEO

Un atac armat s-a înregistrat, joi, în Statele Unite ale Americii, după ce un atacator a deschis focul într-un supermarket din Florida. Un nou atac armat înregistrat, joi, în Statele...

Punga de Fasole! Marină SUA a inventat o modalitate de a învinge bruiajul radio rus și chinez

Punga de Fasole! Marină SUA a inventat o modalitate de a învinge bruiajul radio rus și chinez

Cum poate învinge Marină Militară a SUA bruiatul chinezilor și al rușilor? Tehnologiilor din ce în ce mai sofisticate sunt combătute prin soluții low-tech. Iată ultimul exemplu. Le-am putea spune...

Biden dorește să impulsioneze relațiile SUA cu Europa, dar problemele se înmulțesc

Biden dorește să impulsioneze relațiile SUA cu Europa, dar problemele se înmulțesc

Buna credință oferită de Biden cu ocazia primei sale vizite în străinătate stârnește dubii legate de credibilitatea SUA și de prețul pe care Europa ar urma să îl plătească. Nu...

SUA cere părților din Israel să evite provocările la mitingul aprobat de Guvern

SUA cere părților din Israel să evite provocările la mitingul aprobat de Guvern

SUA au cerut miercuri Israelului şi palestinienilor să ''evite provocările'' care ar putea reaprinde conflictul, după ce statul evreu a autorizat un marş controversat al militanţilor israelieni de extremă dreaptă...

Campania de vaccinare riscă să se prăbușească în derizoriu. Într-un stat din America, imunizații primesc marijuana

Campania de vaccinare riscă să se prăbușească în derizoriu. Într-un stat din America, imunizații primesc marijuana

Statul Washington (SUA) va oferi un joint oricărei persoane care se vaccinează și a împlinit 21 de ani. Aici, cannabisul a fost legalizat din anul 2012. Dacă în România a...

Progres în lupta împotriva Alzheimer: FDA din SUA  aprobă un nou medicament după 20 de ani

Progres în lupta împotriva Alzheimer: FDA din SUA aprobă un nou medicament după 20 de ani

Food and Drug Administration din SUA a aprobat primul nou medicament împotriva Alzheimer în aproape 20 de ani, ignorând avertismentele consultanților independenți conform cărora nu s-a demonstrat că tratamentul mult...

Pană de internet provocată de o eroare informatică. Mai multe site-uri importante au devenit nefuncționale

Pană de internet provocată de o eroare informatică. Mai multe site-uri importante au devenit nefuncționale

Un eroare informatică a afectat paginile web ale mai multor publicații, companii și instituții publice din Statele Unite, Marea Britanie și Franța. Mai multe website-uri oficiale au căzut marți, 8...

Talibanii recuceresc Afganistanul după retragerea coaliției internaționale

Talibanii recuceresc Afganistanul după retragerea coaliției internaționale

Coaliția internațională se retrage din Afganistan, iar pe măsură ce acest lucru se întâmplă, cresc atacurile insurgenților talibani împotriva forțelor guvernamentale. Cel puţin 150 de soldaţi afgani au ucişi sau...

Oligarhii au găsit noi posibilități de spălare a banilor. Orașele din vestul Americii au probleme din cauza lor

Oligarhii au găsit noi posibilități de spălare a banilor. Orașele din vestul Americii au probleme din cauza lor

Oligarhii încep să caute noi posibilități de spălare a banilor, care să nu fie prin achiziții opulente sau diferite proprietăți pe Riviera franceză. Orașele mai mici din vestul mijlociu al...

Izgonit de pe rețelele de socializare, Trump îşi așează pionii pentru 2024. Primul discurs al fostului președinte

Izgonit de pe rețelele de socializare, Trump îşi așează pionii pentru 2024. Primul discurs al fostului președinte

LES ECHOS . Într-un discurs fluviu de circa o oră şi jumătate la Greenville, în sud-estul Statelor Unite, miliardarul în vârstă de 74 de ani a cochetat din nou cu...

Analiză explozivă. Domnia Țarului Vladimir Putin se apropie de sfârșit. Eșecuri majore în relația cu SUA și NATO

Analiză explozivă. Domnia Țarului Vladimir Putin se apropie de sfârșit. Eșecuri majore în relația cu SUA și NATO

Dmitri Trenin, membru al Consiliului pentru politica externă și de apărare, a publicat o analiză în care vorbește despre motivul pentru care Rusia are nevoie de un statut de mare...

Guvernul Statelor Unite preia controlul asupra domeniilor utilizate de hackerii din Rusia

Guvernul Statelor Unite preia controlul asupra domeniilor utilizate de hackerii din Rusia

Guvernul Statelor Unite a preluat controlul asupra a două domenii de internet utilizate luna trecută într-o campanie a unui grup de hackeri din Rusia, care se afla în spatele Solar...

Cum a câștigat un fost actor Războiul Rece pentru SUA? Acțiunile secrete care au dus URSS în pragul colapsului!

Cum a câștigat un fost actor Războiul Rece pentru SUA? Acțiunile secrete care au dus URSS în pragul colapsului!

Pe 5 iunie se împlinesc 17 ani de la moartea unuia dintre cei mai importanți președinți americani ai secolului trecut. Chuiar dacă ideile sale ar merita, mai ales astăzi, să...

Schimb de replici între SUA și Rusia. Putin consideră ridicole noile acuzații. "E hilar, nu ne ocupăm cu așa ceva"

Schimb de replici între SUA și Rusia. Putin consideră ridicole noile acuzații. "E hilar, nu ne ocupăm cu așa ceva"

Vladimir Putin a făcut noi declarații, în contextul presiunilor pe care le exercită SUA cu privire la atacurile cibernetice de amploare asupra companiilor americane. Putin consideră ridicole manifestările demnitarilor SUA....

Singură în sălbăticie. Tânăra care a renunțat la tot pentru o dubă și un câine

Singură în sălbăticie. Tânăra care a renunțat la tot pentru o dubă și un câine

O tânără din Wisconsin, Statele Unite, a renunțat la slujbă ca să locuiască într-o dubă împreună cu câinele ei. Într-o zi, Linnea Schmelzer, în vârstă de 26 de ani, a...

Americanii aruncă pe piață un nou medicament anti-COVID. Cum acționează acesta în organism

Americanii aruncă pe piață un nou medicament anti-COVID. Cum acționează acesta în organism

Oamenii de știință din Statele Unite pun la punct un nou medicament antiviral care acționează eficient împotriva infecțiilor provocate de coronavirus. Americanii pregătesc un nou medicament antiviral eficient împotriva COVID-19. Potrivit...

America este atacată de hackeri. Directorul FBI: sunt peste 100 de atacuri care vin din Rusia

America este atacată de hackeri. Directorul FBI: sunt peste 100 de atacuri care vin din Rusia

În interviul publicat vineri pe site-ul WSJ, Wray a nominalizat Rusia ca stat care oferă refugiu unor utilizatori cunoscuţi ai atacurilor de tip ransomware. Directorul FBI Christopher Wray a declarat...

Măsură propusă de statele din G7 pentru a forța marile corporații să nu mai fenteze plata impozitelor

Măsură propusă de statele din G7 pentru a forța marile corporații să nu mai fenteze plata impozitelor

Sunt discuții la nivelul miniștrilor de finanțe ale țărilor din G7 legate de plata impozitului pe profit, care este fentat de marile corporații, refugiate în acte în paradisurile fiscale. Există...

Pence: „Nu știu dacă eu și Trump vom privi vreodată ochi în ochi revoltele din Capitoliu”

Pence: „Nu știu dacă eu și Trump vom privi vreodată ochi în ochi revoltele din Capitoliu”

Fostul vicepreședinte american, Mike Pence a numit data de joi 6 ianuarie o „zi întunecată” din istoria SUA, fiind cea mai tranșantă declarație a sa cu privire la insurecția de...