SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Țara lui Moș Crăciun, afectată de un val de căldură fără precedent. Temperaturi record pe tot globul

Țara lui Moș Crăciun, afectată de un val de căldură fără precedent. Temperaturi record pe tot globul

Vara aceasta, canicula a lovit chiar și țara lui Moș Crăciun. Valul de căldură a făcut ca mercurul din termometre să înregistreze valori record. În cea mai nordică regiune a...

SUA au părăsit în linişte Afganistanul. Blindatele au rămas, depozitele au fost jefuite

SUA au părăsit în linişte Afganistanul. Blindatele au rămas, depozitele au fost jefuite

AKŞAM. Militarii americani au părăsit în linişte cea mai mare bază militară aeriană din Afganistan, Aeroportul Bagram. Marți, la primele ore ale dimineţii, s-a aflat că trupele americane au părăsit...

Scandal în presa americană. Jurnalist Fox-News acuză NSA că a încercat să-l compromită ca agent al Rusiei

Scandal în presa americană. Jurnalist Fox-News acuză NSA că a încercat să-l compromită ca agent al Rusiei

Una dintre vedetele postului de știri Fox News, Tucker Carlson, susține că a fost „demascat” de Agenția Națională de Securitate după ce a solicitat o întâlnire cu președintele rus Vladimir...

Atac cu rachete asupra ambasadei americane din Irak. Trei proiectile au căzut în zona de siguranță

Atac cu rachete asupra ambasadei americane din Irak. Trei proiectile au căzut în zona de siguranță

Ambasada Statelor Unite din Bagdad a fost atacată cu rachete de forțele pro-iraniene care acționează în Irak. Trei rachete, care au vizat sediul ambasadei americane au căzut în apropiere de...

China lui Xi promite lumii „capete sparte, însângerate”. El ar trebui luat în serios

China lui Xi promite lumii „capete sparte, însângerate”. El ar trebui luat în serios

Aceia care se tem că șoimii de la Washington incită la un nou, inutil și periculos război rece cu China ar trebui să să-și sacrifice din timp pentru a citi...

Putin sfidează Ucraina - și America. A introdus ”omuleți verzi” în peninsula strategică

Putin sfidează Ucraina - și America. A introdus ”omuleți verzi” în peninsula strategică

THE ALGEMEINER. În mai-iunie 2021, mulți s-au temut de ce e mai rău, când Vladimir Putin a alarmat atât Ucraina, cât și NATO, efectuând o desfășurare masivă la granițele Ucrainei....

A murit îndrăgita actriță Suzzanne Douglas. Românii au văzut-o în ”Law and Order: Criminal Intent"

A murit îndrăgita actriță Suzzanne Douglas. Românii au văzut-o în ”Law and Order: Criminal Intent"

Suzzanne Douglas, una dintre veteranele cinematografiei americane, s-a stins la numai 64 de ani. Anunțul a fost făcut de familia actriței, care nu a precizat cauza morții. „Suzzanne Douglas, o...

Andrei Muraru a devenit ambasadorul României în SUA cu acte în regulă. Președintele Iohannis a semnat decretul

Andrei Muraru a devenit ambasadorul României în SUA cu acte în regulă. Președintele Iohannis a semnat decretul

Andrei Muraru a devenit ambasadorul României în Statele Unite ale Americii (SUA), după ce președintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul de numire. Președintele României, Klaus Iohannis a semnat, miercuri,...

După retragerea trupelor americane, Rusia discută despre trimiterea de militari în Afganistan

După retragerea trupelor americane, Rusia discută despre trimiterea de militari în Afganistan

TÜRKIYE. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, a declarat că sunt îngrijoraţi de situaţia instabilă din Afganistan Peskov a declarat că acest subiect este urmărit cu mare atenţie şi...

Luna de miere dintre Joe Biden și liderii europeni s-a încheiat. Americanii fac  presiuni ca UE să renunțe la "taxa digitală"

Luna de miere dintre Joe Biden și liderii europeni s-a încheiat. Americanii fac presiuni ca UE să renunțe la "taxa digitală"

Președintele american Joe Biden și-a pierdut răbdarea față de liderii UE. Planurile Bruxellesului de a institui o taxă digitală nu sunt pe placul locatarului de la Casa Albă. Drept urmare,...

Ambasada Statelor Unite din Bagdad, atacată cu drona. Aparatul a fost detonat cu rachete

Ambasada Statelor Unite din Bagdad, atacată cu drona. Aparatul a fost detonat cu rachete

O dronă încărcată cu explozibil a vizat ambasada Statelor Unite din Bagdad, capitala Irakului. Aceasta a fost detonată în aer, înainte de a-și atinge ținta. Incidentul s-a petrecut în noaptea...

Colaborare ruso-americană pe tema atacurilor cibernetice. Dezvăluirile ambasadorului rus la Washington

Colaborare ruso-americană pe tema atacurilor cibernetice. Dezvăluirile ambasadorului rus la Washington

Statele Unite și Rusia colaborează discret, la nivel interdepartamental, în problemele legate de atacurile cibernetice asupra infrastructurii critice din ambele țări. Ambasadorul Rusiei la Washington, Anatoli Antonov (foto), a afirmat...

Exerciţiile militare ale Statelor Unite şi Ucrainei alarmează Rusia. Putin se crede provocat

Exerciţiile militare ale Statelor Unite şi Ucrainei alarmează Rusia. Putin se crede provocat

ABC (Spania). Calmul dintre Statele Unite și Rusia după summitul dintre Joe Biden și Vladimir Putin de luna trecută a fost pe cât de scurt, pe atât de fragil. Noul...

Președintele Joe Biden, dezorientat în fața jurnaliștilor. Sănătatea mentală a liderului de la Casa Albă, pusă sub semnul întrebării

Președintele Joe Biden, dezorientat în fața jurnaliștilor. Sănătatea mentală a liderului de la Casa Albă, pusă sub semnul întrebării

Președintele american Joe Biden a părut dezorientat și confuz în fața jurnaliștilor care l-au chestionat în legătură cu atacul cibernetic care a lovit sute de companii americane. Joe Biden și-a...

Rusia și SUA au început un alt tip de război. Casa Albă a intrat în ședință

Rusia și SUA au început un alt tip de război. Casa Albă a intrat în ședință

Un furnizor IT din Statele Unite a fost atacat de ransomware în acest weekend. Rusia pare a fi în spatele atacului. În timp ce acesta încearcă restabilirea sistemelor clienților săi,...

China devine un pericol nuclear. Mișcarea strategică din mijlocul deșertului a alertat Casa Albă

China devine un pericol nuclear. Mișcarea strategică din mijlocul deșertului a alertat Casa Albă

Imaginile prin satelit ale șantierelor ar putea aprinde dezbaterile pe tema modernizării arsenalului nuclear american și a viitoarelor negocieri legate de controlul armamentului THE NEW YORK TIMES (SUA). Cercetători din...

Cum au reușit Statele Unite să dețină un avantaj pe cale aeriană ?

Cum au reușit Statele Unite să dețină un avantaj pe cale aeriană ?

Forțele aeriene și Northrop Grumman modernizează Global Hawk cu o stație nouă de control la sol. Noul sistem de comandă și control al stației terestre este destinat să inițieze noi...

Procurorii dosarului organizației Trump aduc dovezi. Statul a fost fraudat

Procurorii dosarului organizației Trump aduc dovezi. Statul a fost fraudat

Companiile mari oferă avantaje angajaților, având acces la un apartament oferit de companie sau la un cont de cheltuieli pentru mese de lux. Chiar și angajații care nu dețin funcții...

Strategiile lui Putin din timpul întâlnirilor oficiale

Strategiile lui Putin din timpul întâlnirilor oficiale

Vladimir Putin este unul dintre cei mai intenși parteneri de discuție pentru ceilalți șefi de stat. S-a dovedit a fi un adversar dur, în special pentru Statele Unite ale Americii,...

Un mare lanț de magazine s-a închis. A fost lovit de un atac cibernetic „colosal”

Un mare lanț de magazine s-a închis. A fost lovit de un atac cibernetic „colosal”

Aproximativ 200 de companii americane au fost lovite de un atac „colosal” de ransomware, potrivit unei firme de securitate cibernetică. Sute de companii americane au fost afectate de un atac...