SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Cine este noul lider al Iranului. Raisi a făcut parte din ”Comitetul Morții”

Cine este noul lider al Iranului. Raisi a făcut parte din ”Comitetul Morții”

Ebrahim Raisi este un cleric conservator și a fost ales președinte al Iranului în urmă cu câteva zile. Înainte de a fi ales președinte, Raisi a fost șeful sistemului judiciar...

Armata SUA şi-a prezentat ultima armă ca la Hollywood. Este devastatoare. Video

Armata SUA şi-a prezentat ultima armă ca la Hollywood. Este devastatoare. Video

Armata SUA a simulat recent distrugerea unui sistem de apărare aeriană şi a unei nave de război cu o versiune robotizată a lansatorului multiplu de rachete HIMARS, iar prezentarea pare...

Rusia nu se clintește din Peninsula Crimeea, indiferent de costuri. Anunțul ferm vine de la Kremlin

Rusia nu se clintește din Peninsula Crimeea, indiferent de costuri. Anunțul ferm vine de la Kremlin

Sunt tensiuni din ce în ce mai mari în jurul Peninsulei Crimeea, între Rusia pe de o parte, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii pe de alta. Rusia rămâne...

Cea mai mare uniune medicală din SUA se opune vaccinării obligatorii împotriva COVID-19. De ce se tem cadrele medicale

Cea mai mare uniune medicală din SUA se opune vaccinării obligatorii împotriva COVID-19. De ce se tem cadrele medicale

Liderul Uniunii Internaționale a Angajaților din Serviciile Medicale a promis că „nu vom ceda” în fața amenințărilor că vor pierde slujba dacă nu se vaccinează. Cea mai mare Uniune medicală...

Cumhuriyet. Turcia nu poate fi jandarmul SUA în Afganistan

Cumhuriyet. Turcia nu poate fi jandarmul SUA în Afganistan

CUMHURIYET (Turcia). Erdoğan, care a făcut declaraţii după şedinţa cabinetului, a dat vestea opiniei publice:"Ne-am înţeles cu Biden asupra faptului că nu avem nicio problemă cu America care să nu...

SUA: Pfizer/BioNTech şi Moderna vor avea inclus un avertisment privind inflamaţia cardiacă în prospect

SUA: Pfizer/BioNTech şi Moderna vor avea inclus un avertisment privind inflamaţia cardiacă în prospect

În Statele Unite, Administraţia pentru Medicamente şi Alimente (FDA) va include rapid un avertisment privind cazurile rare de inflamaţie cardiacă la adolescenţi şi adulţi tineri în prospectele vaccinurilor pentru Covid-19...

Planul diabolic al lui Putin de a pune capăt hegemoniei americane. Aceasta e adevărata amenințare rusească

Planul diabolic al lui Putin de a pune capăt hegemoniei americane. Aceasta e adevărata amenințare rusească

Nici agresivitatea Rusiei în Europa de Est, nici rachetele hipersonice ale lui Putin nu pun în pericol hegemonia SUA asupra lumii. În lumea actuală marele pericol vine din lumea finanțelor...

Ce ne așteaptă după pandemie? Urmează cel mai sever sezon de gripă pe care l-am văzut vreodată

Ce ne așteaptă după pandemie? Urmează cel mai sever sezon de gripă pe care l-am văzut vreodată

Specialiștii americani din domeniul Sănătății avertizează asupra unui val sever de gripă, care ar urma să se declanșeze în toamnă. Experții din Sănătate avertizează cu privire la următorul sezon gripal,...

Operațiunea "Hawaii". Putin le plătește americanilor cu aceeași monedă

Operațiunea "Hawaii". Putin le plătește americanilor cu aceeași monedă

Cea mai bună apărare e atacul. O știe și Putin, care e hotărât să nu le permită americanilor să blocheze flota rusă în apele teritoriale ale țării sale. Drept urmare,...

Coreea de Nord s-a răzgândit și nu vrea să aibă niciun contact cu SUA. Mesaj pentru Biden de la Phenian

Coreea de Nord s-a răzgândit și nu vrea să aibă niciun contact cu SUA. Mesaj pentru Biden de la Phenian

Conform unui anunț făcut de ministrul de Externe al Coreei de Nord, această țară nu este interesat să aibă contact cu Statele Unite ale Americii. Kim Jong-un, liderul suprem din...

Furt de 400 de miliarde de dolari din banii pentru șomeri. Cum funcționează escrocheria

Furt de 400 de miliarde de dolari din banii pentru șomeri. Cum funcționează escrocheria

Rapoartele arată că peste 400 de miliarde de dolari ar fi fost furate din banii pentru șomeri pe toată perioada pandemiei, iar economia ar putea fi afectată, se arată într-un...

Alertă în SUA! Pfizer şi Moderna au legătură cu inflamaţiile cardiace

Alertă în SUA! Pfizer şi Moderna au legătură cu inflamaţiile cardiace

O comisie de medici care acordă consultanţă Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite ale Americii a dezvăluit într-o prezentare publicată miercuri că există o legătură între...

Kim Jong-un taie elanul SUA. Ce se întâmplă cu negocierile lui Biden. "Doar o pierdere de timp"

Kim Jong-un taie elanul SUA. Ce se întâmplă cu negocierile lui Biden. "Doar o pierdere de timp"

Coreea de Nord nu are de gând să stea la discuții cu SUA, în legătură cu programul nuclear. Potrivit liderului comunist, negocierile în acest sens reprezintă doar o pierdere de...

Țara în care își găsesc sfârșitul toate imperiile. După Uniunea Sovietică, a venit rândul americanilor  

Țara în care își găsesc sfârșitul toate imperiile. După Uniunea Sovietică, a venit rândul americanilor  

Sovieticii au plecat de mult, îngroziți de ferocitatea mujaheidinilor. Acum, pleacă și americanii, convinși că nu pot câștiga războiul cu talibanii. Fără sprijinul lor, înșă, autoritățile de la Kabul riscă...

Tensiuni între Rusia și SUA, la scurt timp după întâlnirea Vladimir Putin - Joe Biden. La mijloc, utilizarea armelor nucleare

Tensiuni între Rusia și SUA, la scurt timp după întâlnirea Vladimir Putin - Joe Biden. La mijloc, utilizarea armelor nucleare

Mesaj dur venit de la Moscova, din partea lui Valery Gerasimov, șeful Statului Major General al Forțelor Armate din Rusia, în problema utilizării armelor nucleare. Tensiuni între Rusia și Statele...

Scene de groază la granița Mexic-SUA. Imigranți supuși traficului de persoane și violurilor. Cifre înfiorătoare

Scene de groază la granița Mexic-SUA. Imigranți supuși traficului de persoane și violurilor. Cifre înfiorătoare

Un raport publicat de către o organizație internațională a drepturilor omului prezintă cifre îngrijorătoare cu privire la imigranții blocați la granița dintre SUA și Mexic. Aproximativ 3.300 de persoane imigrante...

Epidemiologii americani sunt îngrijorați. O nouă tulpină de coronavirus face ravagii în Statele Unite

Epidemiologii americani sunt îngrijorați. O nouă tulpină de coronavirus face ravagii în Statele Unite

Epidemiologii sunt îngrijorați de o nouă tulpină a coronavirusului, „Gamma”, care care se răspândește rapid în Brazilia. În timp ce oficialii Statele Unite din domeniul sănătății atrag atenția cu privire...

Sora lui Kim Jong-un are un mesaj apăsat pentru SUA: „Este calea greşită.”

Sora lui Kim Jong-un are un mesaj apăsat pentru SUA: „Este calea greşită.”

Kim Yo Jong, sora dictatorului Kim Jong-un, n-a rămas datoare după mesajul consilierului american pentru securitate națională, Jake Sullivan, care care a declarat recent că vede un „semnal interesant” în...

Guvernul SUA, vizat de magistrați. Dezvăluiri tulburătoare despre condițiile în care trăiesc copiii imigranți. "Multe fete plâng"

Guvernul SUA, vizat de magistrați. Dezvăluiri tulburătoare despre condițiile în care trăiesc copiii imigranți. "Multe fete plâng"

Mai mulți copii audiați luni, 21 iunie, în SUA, au dezvăluit instanței condițiile de trai din centrele de urgență în care au fost adăpostiți de către administrația Biden. Președintele Joe...

Dong Jingwei a trădat China şi a plecat în SUA cu secretele Sars-Cov-2. Era şeful contraspionajului

Dong Jingwei a trădat China şi a plecat în SUA cu secretele Sars-Cov-2. Era şeful contraspionajului

Dong Jingwei, un politician chinez care a ocupat funcțiile de viceministru al securității statului și șef al contrainformațiilor în Ministerul Securității Statului a trădat regimul comunist din China şi a...