Zorii unui nou acord transatlantic! Donald Trump s-a prezentat alegătorilor săi drept omul care poate evita al Treilea Război Mondial. Nu există nicio îndoială că un acord cu Vladimir Putin este o prioritate de top pe agenda sa de politică externă.

Cât de aproape e un acord de pace în Ucraina?

Așa cum am scris în articolul precedent (vezi articolul din 8 februarie 2025) Donald Trump a anunțat, pe 13 februarie, că întâlnirea cu Putin va avea loc în Arabia Saudită. Președintele Trump a spus că a avut „un apel lung și foarte productiv” cu președintele Vladimir Putin al Rusiei, pe care l-a caracterizat drept începutul negocierilor pentru a pune capăt războiului din Ucraina.

Un purtător de cuvânt al Kremlinului a confirmat apelul și a spus că Putin l-a invitat pe Trump să viziteze Moscova. Trump a scris pe Truth Social că el și Putin au convenit să înceapă imediat negocierile pentru a pune capăt războiului din Ucraina.

Echipa de negociere este formată din: secretarul de stat Marco Rubio, directorul CIA John Ratcliffe, consilierul pentru securitate națională Mike Waltz și Steve Witkoff. Witkoff s-a întâlnit pe 12 februarie cu Putin, conform Alayna Treene de la CNN. Trump a vorbit și cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la scurt timp după aceea, potrivit FT.

Cum au fost pregătite negocierile pentru un posibil acord de pace

Terenul pentru negocieri este pregătit prin declarațiile Secretarului Apărării al SUA la Bruxelles și prin mesajul dat de Kremlin prin eliberarea prizonierului american Marc Fogel din Rusia și încurajarea Belarusului să elibereze alți trei americani printre care Andrei Kuznechyk și Alena Maushuk (primul un jurnalist care lucra pentru Radio Liberty/Radio Europa Liberă, iar celălalt deținutul politic).

La rândul său Washingtonul l-a eliberat pe Alexander Vinnik, un criminal cibernetic (cofondator al unui platforme de criptomonede) care anul trecut a pledat vinovat de conspirație pentru a spăla bani în Rusia. De altfel la capătul negocierilor dintre Kremlin și Casa Albă se află din nou prințul saudit Mohammed bin Salman. O întrebare ne frământa acum: cum va fi judecat rezultatul întâlnirii dintre Putin și Trump?.

Deja sunt voci care-l acuză pe Donald Trump că a cedat în fața lui Putin. Vom vedea. Articolul l-am scris înainte de Conferința de Securitate de la Munchen așa că nu știu încă ce plan de pace va propune Trump. John Bolton, fost consilier pentru securitate națională în timpul primului mandat al președintelui Donald Trump (2016-2020), a denunțat, într-o intervenție la CNN, miercuri seara, 12 februarie 2025, strategia lui Trump în relația cu Moscova şi a spus că, după discuția din aceeași zi a președintelui american cu liderul rus Vladimir Putin, la Kremlin se bea vodcă „direct din sticlă”, potrivit publicației Rawstory.com, transmite Agerpres.

Un comentariu despre războaie

Grecii lui Tucidide au înțeles primii că istoria se repetă. Pornind de la conflictul dintre atenieni şi spartani, Tucidide dă o serie de sfaturi practice pentru puterile care se implică în războaie printre care avem: nu trebuie să fie prea lungi, deoarece sprijinul inițial din partea populației scade şi costurile devin tot mai mari.

Învățătură pe care elitele politice şi militare americane au descoperit-o după Vietnam, când au încercat să găsească la Tucidide explicația pentru eșecul unei mari puteri în confruntarea cu o țară mică. Cum istoria se tot repetă, Washingtonul a pierdut sprijinul populației, şi a unei mari părți a propriilor aliați, şi în conflictele prelungite din Irak şi Afganistan.

Și totuși trebuie să recitim, pentru a înțelege unele decizii de astăzi, istoria de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, mai bine zis despre întâlnirea de la Munchen din 1938. Acordul de la München a fost o înțelegere care a permis Germaniei Naziste să anexeze Regiunea Sudetă (Sudetenland) care aparținea Cehoslovaciei.

Probleme teritoriale sunt în întreaga Europă, dar în special în Est

Regiunea Sudetă era situată în zona de graniță a Cehoslovaciei și era locuită în principal de etnici germani. Acordul a fost negociat la o conferință de puterile mari ale Europei, fără ca reprezentanții Cehoslovaciei să participe. În prezent, acordul este apreciat ca fiind o încercare eșuată de conciliere cu Germania Nazistă.

Probleme teritoriale sunt în întreaga Europă, dar în special în Est. Comentariile otrăvite abundă. Unde mai pui că Directorul Serviciului de Informații Externe al Rusiei, Serghei Narîșkin spune că încep discuții despre teritoriile Ucrainei pe fondul „prăbușirii inevitabile” și susține că Polonia „se uită îndeaproape” la Liov, iar „partea din teritoriul Basarabiei și Bucovinei de Nord continuă să prezinte interes pentru România”.

Afirmațiile au fost făcute în cadrul mesei rotunde „De la Harkov la Ujgorod: istoria conflictelor și compromisurilor teritoriale”, potrivit TASS. Războiul hibrid al Rusiei continuă cu două țări care contează în flancul estic al NATO! Ne-am întors cumva în vremea lui Ott von Bismarck? Otto von Bismarck a experimentat o competiție de mare putere care a fost limitată, controlată și non-ideologică. Această competiție este în plină desfășurare.

Întrebări care așteaptă un răspuns

Odată cu revenirea lui Donald Trump la Casa Albă acesta pune capăt „parantezei” lui Biden și îi confruntă pe europeni cu responsabilitățile lor strategice. Ridic două întrebări: Pot europenii să construiască un nou model de securitate pentru continentul lor fără americani? Și ce rol doresc să joace în competiția strategică dintre Statele Unite și China?

Fără a fi naivi, europenii trebuie să vină rapid cu soluții politice la ambele provocări. Alianța transatlantică, în viziunea lui Trump, reprezintă o organizație care asigură aliaților securitatea. Din această cauză pentru noua administrație cheltuielile europene pentru apărare au devenit un subiect fierbinte.

Europa are nevoie de o abordare coordonată la nivel politic dar și de o bază industrială de apărare puternică. Europa nu își mai permite să-și externalizeze apărarea către Statele Unite. Cred că noul secretar general al NATO, Mark Rutte, va trebui să-l convingă pe Trump că această evoluție poate fi prezentată ca o victorie politică în Statele Unite.

Prima și cea mai grea problemă este războiul din Ucraina. Va fi și primul test pentru relația transatlantică. Secretarul Apărării al SUA, Pete Hegseth, a declarat, în vizita sa la Bruxelles, că președintele Donald Trump intenționează să determine Europa să își asume majoritatea responsabilităților financiare și militare pentru apărarea Ucrainei. Președintele Trump promovează ideea că o forță de menținere a păcii mare și puternic armată din Europa (inclusiv membri NATO) ar putea fi introdusă în Ucraina ca parte a unui acord de pace.

Potrivit Wall Street Journal și Le Monde, această idee a apărut pentru prima dată în cadrul discuțiilor private de la Paris, dintre oficialii francezi și britanici, în noiembrie 2024, idee care a fost discutată ulterior la o reuniune miniștrilor de externe ai NATO la Bruxelles.

Trump a făcut această sugestie președintelui francez Emmanuel Macron și președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la o întâlnire la Paris, pe 7 decembrie 2024. Macron a călătorit apoi la Varșovia pentru a discuta cu guvernul polonez un plan pentru 40.000 de militari care să poposească în Ucraina ca forță de menținere a păcii.

Prim-ministrului polonez Donald Tusk a reacționat rapid și a declarat că nu este momentul unei astfel de decizii. Friedrich Merz, de la creștin-democrații germani, care aproape sigur că va fi cancelar după alegerile din februarie, s-a distanțat și el de idee. O fi acesta o idee bună atât pentru ucraineni cât și pentru ruși?

Această idee ar părea că împacă mai multe presiuni, uneori contradictorii, asupra procesului de pace ucrainean: cererea Rusiei pentru un tratat care să interzică definitiv Ucrainei aderarea la NATO; cererea ucraineană de garanții occidentale împotriva unei viitoarei agresiuni ruse; hotărârea lui Trump de a nu pune trupe americane pe teren sau de a nu lua angajamente suplimentare și permanente ale SUA față de Ucraina; și nevoia reală a unei forțe internaționale substanțiale care să patruleze o linie de armistițiu.

Privită de la Moscova, o astfel de „forță de menținere a păcii” occidentală ar fi pur și simplu o avangardă a NATO care ar oferi acoperire pentru introducerea treptată a tot mai multe forțe NATO. Zelenski dorește un calendar clar pentru aderare și vrea să schimbe teritoriul din Kursk cu ce au rușii în Ucraina adică cu un teritoriu totalizând 20% din țară. Pete Hegseth a declarat că susținătorii occidentali ai Ucrainei trebuie să renunțe la „obiectivul iluzoriu” de a readuce țara la granițele sale de dinainte de 2014, înainte ca Rusia să anexeze Peninsula Crimeea și să ocupe părți din estul Ucrainei.

Cum ar trebui să răspundă Europa?

Să intre în consultări și să clarifice condițiile pentru încetarea focului dar și continuarea ajutorului militar în caz de conflict înghețat așa cum se profilează. Donald Trump va dori să facă din viitorul Ucrainei o problemă pur europeană, astfel încât să se poată concentra asupra Orientului Mijlociu și Indo-Pacific.

Cu toate acestea, europenii nu sunt lipsiți de pârghii economice și diplomatice care să-l convingă de beneficiile coordonării politice cu ei. Pentru a face acest lucru, este necesar să dorești să joci jocul unei relații tranzacționale cu Washingtonul și să cântărești diferitele probleme, inclusiv relația lor cu China. Aici ajutorul războiului economic declanșat cu Europa va fi o pârghie de valorificat. Europa este la ora actuală prinsă între SUA și China.

Ce le va cere Trump europenilor?

Trump va cere alinierea aliaților pe trei obiective: în primul rând, condamnarea politicilor chineze de supraproducție, care în ochii lui, creează concurență neloială; în al doilea rând, denunțarea acțiunilor Chinei pe scena internațională – adesea în sprijinul Rusiei și Iranului – care amenință stabilitatea geopolitică în Europa, Orientul Mijlociu și Indo-Pacific; în al treilea rând, acceptarea faptului că piața chineză nu mai reprezintă o oportunitate economică majoră pentru companiile europene și americane.

Europenii nu trebuie să se alinieze la cererile lui Trump, ci trebuie să le considere drept pârghii pentru o negocierea cu o nouă administrație Trump. Încă o dată, principala provocare este de a conveni asupra priorităților europene comune. Viziunea lui Trump asupra relației cu China va fi impusă și tuturor partenerilor americani din întreaga lume.

Este clar că, în timp ce Trump își va reafirma sprijinul pentru Israel și Arabia Saudită în fața Iranului, el îl va condiționa și de o aliniere mai puternică a politicilor lor cu privire la problema Chinei. Europa trebuie să se adapteze la noile realități geopolitice și să compenseze recalibrarea priorităților americane, în fața naționalismului economic american exacerbat și a politicii de izolare a Chinei, trebuie să evităm scenariul unei Europe retrogradate și scurtcircuitate.

Este necesară o sincronizare a noi administrații americane cu Comisia Europeană cu care să construiască prioritățile agendei transatlantice pentru următorii patru ani. Inițiativa și ideile vor trebui să vină din Europa, pentru că nu vor mai veni de la Washington. Va putea actuala Comise să pregătească o nouă agendă transatlantică?

Ofensiva oficialilor americani în Europa

Săptămâna care se încheie a fost una al unei ofensive a oficialilor americani în Europa pentru discuții de securitate și apărare. Oficiali americani de rang înalt au promovat totodată agenda președintelui „America mai întâi”. Vicepreședintele JD Vance a participat la o conferință despre Inteligența Artificială la Paris și apoi la Conferința de securitate de la München, adresându-se ambelor. Războiul din Ucraina, care se apropie de cei trei ani, a dominat o mare parte a agendei la summitul din Germania.

După ce și-a exprimat anterior scepticismul cu privire la continuarea finanțării cu sume mari pentru Kiev, administrația Trump nu a mai furnizat ajutor suplimentar, în ciuda fondurilor rămase de aproape 4 miliarde de dolari autorizate de Congres și transferate la Casa Albă de Biden.

Secretarul de stat Marco Rubio este prezent și el la München pentru conferința de securitatea, care a început vineri, precum și pentru prima sa călătorie în Orientul Mijlociu, cu escale în Emiratele Arabe Unite, Qatar, Arabia Saudită și Israel. În cea de-a doua călătorie în străinătate în calitate de secretar de stat al lui Trump, se așteaptă ca Marco Rubio să fie în modul complet de control al daunelor, după ce președintele a sugerat că Statele Unite vor „prelua stăpânirea” Gaza, ca urmare a recomandării sale de a evacua populația.

Vizita lui Rubio vine în timp ce repudierile continuă să se reverse din capitalele arabe asupra planului de relocare în Gaza propus de Trump. Este acest plan un fel de ”levier” care să împingă țările arabe să ia conducerea în reconstrucția Gazei sau Trump chiar își dorește Gaza?.

Trump a inițiat Acordurile Avram și dorește ca Israelul să semneze un acord cu Arabia Saudită. „Regatul-la rândul său-afirmă că poporul palestinian are dreptul la pământul său și nu sunt intruși sau imigranți care pot fi expulzați ori de câte ori dorește brutala ocupație israeliană”, a declarat Ministrul Saudit de Externe, Prințul Faisal bin Farhan Al Saud, într-o declarație de duminică 9 februarie 2025. De la preluarea mandatului luna trecută, Trump a înghețat efectiv tot ajutorul extern al SUA, cu două excepții Egipt și Israel. Democrații din Congres au condamnat decizia ca fiind ilegală și neconstituțională, dar statutul lor minoritar în legislatură îi lasă cu opțiuni limitate de a contesta.

Câteva explicații ale șefului apărării de la Pentagon

Între timp, în debutul său pe scena internațională, Secretarul Apărării Pete Hegseth a călătorit săptămâna aceasta la două baze militare americane din Germania, înainte de a participa în Belgia la un summit al conducerii privind asistența de securitate pentru Ucraina. Șeful Pentagonului a „subliniat necesitatea unei conduceri europene sporite în asistența de securitate pentru Ucraina” și pentru o soluție diplomatică a războiului, conform comunicatului Pentagonului.

Reflectând angajamentul lui Trump de a elibera Statele Unite din ”încurcăturile străine”, Hegseth le-a spus vineri pe 7 februarie celor care lucrează în Pentagon că „America nu poate fi garantul tuturor pentru totdeauna”. Statele Unite a predat conducerea grupului internațional care gestionează ajutorul militar pentru Ucraina, semn că Pentagonul, președintele Donald Trump, vor juca un rol mai mic în sprijinirea Kievului.

Secretarul de stat pentru apărare al Marii Britani, John Healey, a prezidat grupul, la a 26-a întâlnirea la Bruxelles, fiind prima dată, în istoria sa de trei ani, când un secretar american al apărării nu convoacă reuniunea. Secretarul Apărării Pete Hegseth s-a deplasat la sediul NATO de la Bruxelles și a participat la adunarea Grupul de Contact pentru Apărare al Ucrainei (UDCG/ Ukraine Defense Contact Group). Grupul este o alianță a 57 de țări și a Uniunii Europene care sprijină apărarea Ucrainei prin trimiterea de echipamente militare ca răspuns la invazia rusă din 2022. Grupul coordonează donarea în curs de desfășurare a ajutorului militar la întâlnirile lunare.

Motivația predării conduceri a venit de la oficiali politici de rang înalt din Pentagon care au argumentat ferm împotriva continuării ajutorului american, spunând că acesta îngreunează pregătirea pentru un potențial război cu China în jurul Taiwanului.

Secretarul Apărării Pete Hegseth a promis vineri, într-o sesiune de întrebări și răspunsuri în timpul unei discuții cu personalul Departamentului Apărării, să demonstreze Chinei că Statele Unite vor continua să-și sprijine aliații din regiunea Indo-Pacific. Cu toate acestea, SUA nu vor crea un conflict inutil cu Beijingul, a spus Hegseth. Comentariile lui Hegseth despre China au venit după ce un oficial al Forțelor Aeriene l-a întrebat dacă Departamentul de Apărare va fi mai asertiv în zona „zonei gri” din Asia – fără război – pentru a descuraja China și Rusia. „Dar cu siguranță- a spus Hegseth-vrem să transmitem Chinei semnale că zona [Indo-Pacific] va fi și continuă să fie contestată”. Hegseth a spus că, pe lângă eliminarea risipei, fraudei și abuzului, Pentagonul trebuie să reducă ierarhiile și straturile birocrației care nu servesc armatei. Acest lucru ar putea implica, de asemenea, o reducere a numărului de generali de patru stele, a spus el. „Am câștigat al Doilea Război Mondial cu șapte generali de patru stele”, a spus Hegseth. „Astăzi avem 44. Contribuie direct toate acestea la succesul luptei? Poate o fac. Nu știu, dar merită examinat pentru a ne asigura că o fac.”

Secretarul Apărări al SUA Pete Hegseth despre acordul pentru Ucraina

Și totuși un lucru îmbucurător, din aceste zile, este declarația lui Pete Hegseth: „O pace durabilă pentru Ucraina trebuie să includă garanții solide de securitate pentru a se asigura că războiul nu va începe din nou” și a mai spus că aceste garanții „trebuie să fie susținute de trupe capabile...”. Casa Albă a luat în serios problem Ucrainei și nu o tranzacționează cu Rusia cum s-a bănuit inițial. Se vorbește de o ”misiune non-NATO”. Trupele americane nu ar fi implicate, iar forța nu ar fi susținută de un angajament al articolului 5 al NATO de a folosi arme nucleare dacă ar fi amenințată.

Vorbim de forțe de menținere a păcii și aici națiunile care sunt pregătite să le furnizeze includ Marea Britanie, Franța, Danemarca, Finlanda și statele baltice, potrivit lui William B. Taylor Jr., un fost ambasador al SUA în Ucraina. Taylor a menționat că, deși Hegseth a exclus trupele americane, el nu a menționat sprijinul de informații, acoperirea aeriană, logistica sau alte asistențe care se vor include în acțiune. Declarațiile lui Trump și Hegseth, luate împreună, sugerează că administrația prevede o încetare a focului de-a lungul unei linii de control care urmărește aproximativ frontul actual de 1000 de km.

Hegseth a remarcat că „trebuie să existe o supraveghere internațională solidă a liniei de contact”. Această abordare sună ca linia de armistițiu care a pus capăt războiului din Coreea și a permis Coreei de Sud să obțină o prosperitate spectaculoasă de partea sa din zona demilitarizată. În schimb Pete Hegseth exclude aderarea Ucrainei la NATO și spune că Europa trebuie să fie responsabilă pentru securitatea țării. Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat miercuri că războiul dintre Ucraina și Rusia „trebuie să se încheie”, că aderarea Kievului la NATO este nerealistă și că SUA nu vor mai acorda prioritate securității europene și ucrainene, deoarece administrația Trump își îndreaptă atenția către securizarea propriilor granițe ale SUA și descurajarea războiului cu China. În declarațiile date înainte de reuniunea Grupului de Contact pentru Apărarea Ucrainei, Hegseth a mai spus că trupele europene ar trebui să fie forța principală care să asigure o Ucraine postbelică - ceva în care trupele americane nu vor fi implicate, a adăugat el. Orice garanții de securitate oferite Ucrainei „trebuie să fie susținute de trupe europene și non-europene capabile” a spus Hegseth.

Este clar ca americani nu vor disloca trupe în Ucraina. Mulți aliați NATO ar fi de fapt de acord cu Hegseth că întoarcerea Crimeei de la Rusia nu este realistă și nici măcar președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu a insistat asupra acestui lucru ca precursor al discuțiilor de pace. Zelenski insistă cu aderarea la NATO, un lucru imposibil pe care aliații din NATO nu-l pot declara public cu voce tare. De asemenea, Hegseth nu a anunțat niciun nou ajutor american pentru Ucraina. Comentariile lui Hegseth nu au venit neapărat ca o surpriză pentru aliații SUA. NATO și Uniunea Europeană s-au pregătit pentru ca SUA să se retragă semnificativ de la rolul principal pe care îl jucaseră din 2022 în furnizarea și coordonarea ajutorului militar Ucrainei.

De aceea, NATO și-a înființat propriul mecanism de securitate pentru a ajuta la coordonarea asistenței militare către Kiev. Marea Britanie va înlocui rapid SUA ca cel mai apropiat aliat occidental al Ucrainei și va prelua Grupul de contact al apărării al Ucrainei cu sediul la Rammstein. Aceste comentarii ale lui Pete Hegseth făcute la Bruxelles devoalează modalitatea cu care administrația Trump intenționează să încerce să se decupleze de Europa și să facă din conflictul din Ucraina o problemă pe deplin europeană. Spre sfârșitul declarațiilor sale, Hegseth a subliniat că SUA „rămâne angajată în alianța NATO și în parteneriatul de apărare cu Europa. Punct.

Dar Statele Unite nu vor mai tolera o relație dezechilibrată care încurajează dependența.” A fost un sentiment general de ușurare că SUA nu intenționează să se retragă complet din NATO. Bineînțeles laitmotivul cu 5% din PIB a fost prezent în dialogul lui Hegseth. Aici toți aliați NATO sunt de acord că 2% este puțin. Așa cum este cazul de multă vreme, Ucraina are încă nevoie de mai multe vehicule blindate, arme cu rază lungă de acțiune și sisteme de apărare aeriană, a declarat un oficial NATO pentru CNN.

Iar Hegseth nu a dat nicio indicație că SUA vor continua să se ”cufunde” în stocurile militare americane pentru a trimite arme și echipamente în Ucraina, un proces finanțat sub denumirea de Autoritatea de retragere prezidențială (Presidential Drawdown Authority- livrarea rapidă a articolelor și serviciilor de apărare din stocurile Departamentului de Apărare către țări străine și organizații internaționale pentru a răspunde la situații de urgență neprevăzute). Mai sunt 4 miliarde autorizate de Congres pentru Ucraina și neutilizate.

Vizita regelui Iordaniei, Abdullah II, la Washington

În același timp cu ofensiva oficialilor americani în Europa la Washington a aterizat regele Iordaniei, Abdullah II. Ce s-a întâmplat înainte de vizită, după anunțul lui Donald Trump de a muta palestinienii din Gaza în Iordania și Egipt? Într-o întâlnire din 5 februarie cu președintele palestinian Mahmoud Abbas, regele Abdullah II a respins apelurile de a prelua locuitorii din Gaza și a cerut „sprijinirea cu fermitate a rămânerii palestinienilor pe pământurile lor”.

A doua zi, Reuters a raportat că armata Iordaniei a elaborat planuri de urgență pentru a declara război Israelului în cazul în care palestinienii ar fi mutați forțat în regat. Iordanienii au protestat la Amman după rugăciunile de vineri, 7 februarie 2025, atacând propunerea lui Trump. Amman a acceptat deja două valuri de refugiați palestinieni, în 1948 și 1967, palestinienii reprezentând aproximativ 50% până la 60% din populația regatului. În cazul în care Trump îl presează pe regele Abdullah II să accepte mai mulți oameni din Gaza, mulți iordanieni se tem că țara va deveni o „patrie alternativă” pentru palestinieni.

Excluzând o astfel de opțiune, ministrul iordanian de externe Ayman Safadi a insistat pe 26 ianuarie că „Iordania este pentru iordanieni, iar Palestina este pentru palestinieni”. Iordania are, de asemenea, preocupări interne în a se opune propunerii lui Trump. În Iordania a avut loc un război civil în 1970 cunoscut sub numele de Septembrie Negru. Militanții palestinieni au preluat controlul asupra unor părți ale regatului, făcându-l pe regele Abdullah I să reprime rebelii. Mii de oameni au fost uciși în luptele cu armata iordaniană înainte ca Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP) să fugă în Liban. Un aflux de palestinieni, inclusiv potențiali agenți militari Hamas, în regat poate provoca o nouă instabilitate.

Regele Iordania a declarat la recenta întâlnire din Biroul Oval, cu Donald Trump, că va reloca „cât mai repede posibil” 2.000 de copii din Gaza care au cancer sau sunt grav bolnavi, o ofertă numită de Trump „un gest frumos”. Vizita regelui Abdullah II vine în timp ce violența crește în nordul Cisiordaniei, unde armata israeliană a extins operațiunea de combatere a terorismului pe care a lansat-o la Jenin luna trecută. Guvernul iordanian este îngrijorat de faptul că instabilitatea din Cisiordania învecinată ar putea provoca o mai mare răspândire a refugiaților. Washingtonul a oferit Iordaniei o asistență anuală de aproximativ 1,5 miliarde de dolari în ultimii ani. Regatul lipsit de numerar are nevoie disperată de ajutor, deoarece datoria națională a Iordaniei a crescut la peste 48 de miliarde de dolari, un nivel record.

Cu aproape jumătate din forța de muncă a țării în sectorul public, încetarea ajutorului SUA ar putea determina autoritățile să concedieze un număr mare de angajați guvernamentali. O astfel de concediere nu ar face decât să crească rata deja ridicată a șomajului în Iordania, rată care este în prezent de 21%. Trump a oprit ajutorul pentru Iordania, pentru 90 de zile, ca parte a unei înghețuri la nivel mondial luna trecută. Este chinuitor pentru regele Abdullah II să aleagă între protejarea identității naționale a țării sale și sănătatea fiscală a Iordaniei. A mai fost o propunere, pe canale secrete , în 2018, când Trump i-a oferit în mod privat regelui controlul asupra unor părți din Cisiordania, potrivit unei cărți a scriitoarei newyorkeze Susan Glasser și a reporterului New York Times, Peter Baker. De asemenea Iordania găzduiește mii de soldați americani.

Anul trecut, forțele aeriene ale Iordaniei au doborât de două ori dronele și rachetele iraniene care erau trase asupra Israelului, la cererea administrației Biden. În timpul domniei regelui Abdullah II, serviciile de informații iordaniene au cooperat cu CIA pentru a contracara atacurile împotriva țintelor americane. Și în ciuda ostilității pe scară largă, regatul și-a păstrat tratatul de pace cu Israelul, o prioritate de lungă durată a SUA. Iordania a devenit în 1994 a doua țară arabă care a încheiat pacea cu Israelul, iar cele două țări mențin o strânsă cooperare în domeniul informațiilor și în materie de securitate.

Regele Abdullah II a câștigat, de asemenea, laude de la Washington când a acceptat peste 650.000 de refugiați sirieni după izbucnirea războiului civil sirian din 2011. Unii iordanieni cer ca armata să lupte împotriva Israelului. Armata Iordaniei nu s-a angajat într-o luptă prelungită în ultimele cinci decenii. Ultima dată când Iordania a purtat un război la scară largă cu Israelul a fost în 1967, când regele Hussein a pierdut Cisiordania și Ierusalimul de Est, iar țara a suferit pierderi grele. Există puține dovezi că forțele armate iordaniene s-ar descurca mai bine de data aceasta împotriva armatei Israelului testată în luptă.

De la 2% la 5% din PIB pentru armată

Cererea lui Donald Trump ca statele europene să cheltuiască 5% din PIB pentru apărare ar putea stimula cumpărările de arme în Europa în detrimentul companiilor americane. Insistența președintelui SUA că Europa plătește prea puțin pentru protecția SUA a reapărut odată cu venirea lui Pete Hegseth în Europa. Creșterea cheltuielilor pentru apărare la 5% din PIB va fi o sarcină imposibil de realizat în întregul NATO, cu aproximativ opt din 32 de membri încă neatingând obiectivul actual de 2% al Alianței.

În mod sigur membrii NATO vor discuta, în schimb, o nouă țintă de 3% atunci când se vor întâlni la Haga în iunie – un compromis menit să-l țină pe Trump la distanță. Pe hârtie, aceasta este o veste bună pentru firmele americane, deoarece aproximativ 60% din comenzile europene de apărare sunt plasate în Statele Unite. Speranțele din Europa că vor fi plasate mai multe comenzi în UE după începutul războiului din Ucraina au fost spulberate când statele au descoperit că achizițiile rapide de care aveau nevoie sunt disponibile numai peste Atlantic, începând cu F-35. Singura soluție pentru a cheltui banii în Europa este cooperarea și achiziții comune.

Șeful NATO, Mark Rutte, i-a îndemnat pe membrii europeni să facă mai multe achiziții comune în timpul unui discurs din 13 ianuarie în fața Parlamentului European. El a susținut că statele UE ar risca să fie nevoite să împingă cheltuielile cu până la 3,7% din PIB pentru a atinge obiectivele, dacă nu ar intra în mai multe programe comune. Aceasta este ”muzica” pentru urechile Uniunii Europene, care în prezent lucrează din greu pentru a stimula modalitățile statelor membre de a se asocia pentru a investi în programe europene de apărare.

Dacă Europa nu va mai primi umbrela SUA va trebui să ridice cheltuielile militare la cel puțin 4% din PIB. Ce se întâmplă dacă SUA nu permit Europei să-și folosească F-35 împotriva Rusiei pentru a apăra Polonia, România sau Letonia? Exemplul a fost deja stabilit prin modul în care a fost controlată utilizarea Starlink în Ucraina. Și pentru a da un exemplu și mai ciudat: ce se întâmplă dacă Danemarca are nevoie de F-35-urile sale pentru a apăra Groenlanda de SUA?.

Post Scriptum:

Rusia nu stă nici ea pe loc chiar dacă are un război în Ucraina. Astfel Rusia reînvie baza submarină Balaklava din Crimeea, bază creată în perioada Războiului Rece, deoarece se confruntă cu atacuri maritime frecvente și precise din partea forțelor ucrainene. Cu toate acestea, dimensiunile învechite ale bazei o împiedică să găzduiască submarine moderne, limitându-i valoarea strategică și forțând Rusia să repoziționeze activele militare navale cheie în altă parte.

Ucraina a provocat daune grave Flotei Rusiei de la Marea Neagră, în ciuda resurselor sale navale limitate, scufundând nave cheie și forțând relocări ale navelor de război. Închiderea Strâmtorii Bosfor izolează și mai mult navele de război rusești, expunând vulnerabilitățile acestora. Luptele Rusiei în Marea Neagră evidențiază provocări operaționale mai largi, necesitând o reevaluare a infrastructurii și strategiei navale.

Reînvierea bazei de la Balaklava subliniază angajamentul Rusiei de a apăra Crimeea, dar viabilitatea sa pe termen lung rămâne incertă. Baza Balaklava a permis submarinelor să intre și să iasă din instalație printr-un canal special construit. Ele rămâneau acolo neobservate și, ulterior, puteau să treacă direct în serviciu de luptă sub apă. În timpul Războiului Rece, complexul a fost folosit și pentru a stoca torpilele cu încărcătură nucleară și rachetele cu rază scurtă de acțiune. Tot acolo se aflau laboratoarele de cercetare ale aproape tuturor departamentelor marinei sovietice.

A fost un loc de testare pentru rachetele sovietice, primele rachete de croazieră și balistice, dar și un loc de depozitare a armelor nucleare. Secretul instalației a fost excepțional, iar abordările bazei au fost atent păzite și camuflate, astfel încât să rămână ascunsă chiar și de la o distanță de 5-10 metri. Din punct de vedere al dotării, marina rusă, avea înainte de începerea războiului din Ucraina dislocate 3 submarine clasa Kilo în escadrila Mediteranei cu sediul la Tartus.

În Marea Neagră au rămas cinci submarine. Să nu uitam că în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, după ce naziștii au capturat Sevastopolul, flota Mării Negre a fost transferată la Novorossiisk. Într-un exemplu de istorie care se repetă, în septembrie 2022, la șapte luni după începutul invaziei pe scară largă a Ucrainei de către Putin, submarinele din clasa Kilo ale Flotei Mării Negre au fost retrase în siguranța relativă a portului Novorossiisk, o bază navală secundară din care operează în prezent. Rusia reîncearcă acum să revigoreze forța sa navală în Marea Neagra după ce ucraineni folosind rachetele proprii Neptun și drone acvatice au scufundat vase militare rusești inclusiv crucișătorul Moscova.

Urmăriți varianta video a editorialului, AICI