Gestul făcut de Ungaria la Summitul B9 nu a trecut neobservat. De ce nu a semnat cel mai important document

Gestul făcut de Ungaria la Summitul B9 nu a trecut neobservat. De ce nu a semnat cel mai important documentSummit B9. Sursa foto: Facebook

Ungaria nu a semnat Declarația Comună a Summitului B9 și al Aliaților Nordici desfășurat la București, document care stabilește direcții privind securitatea în NATO, sprijinul pentru Ucraina și relația cu Rusia. Poziția delegației maghiare este trecută în încheierea documentului, potrivit Administrației Prezidențiale.

De ce a ales Ungaria să nu semneze documentul

„Ungaria dorește să își exprime o abținere constructivă. În acest sens, Ungaria nu este în măsură să susțină actuala formulare a declarației ca limbaj convenit. Orice decizie privind utilizarea acestui limbaj convenit în viitor va fi luată de viitorul Guvern al Ungariei”, se arată în document.

Potrivit Administrației Prezidențiale, abținerea este considerată una constructivă și diferită de pozițiile anterioare ale liderilor de la Budapesta.

„La momentul finalizării negocierii textului declarației, ca de altfel nici astăzi, Ungaria nu avea un Guvern investit, în consecință nu au avut instrucțiuni dacă să se asocieze sau nu. Abținerea este constructiva, așa cum scrie si in textul declarației si este un pas înainte fata de poziția anterioară a Ungariei care era una de respingere. Mesajul delegației Ungariei este unul pozitiv”, a arătatAdministrația Prezidențială.

Summit B9

Summit B9. Sursa foto: Facebook

Ce au stabilit liderii prezenți la Summit

Liderii formatului București 9 și ai Aliaților Nordici s-au întâlnit la București împreună cu Secretarul General al NATO, președintele Ucraina și reprezentantul Statele Unite ale Americii, discuțiile fiind axate pe consolidarea Flancului Estic și pe întărirea cooperării în domeniul apărării colective.

Summitul B9 și Aliații Nordici de la București a avut ca obiectiv întărirea cooperării între statele aliate, cu accent pe continuitatea strategică dintre Marea Neagră, Marea Baltică și regiunea arctică, precum și pe dezvoltarea conceptului de „NATO 3.0”, bazat pe o Europă mai puternică într-o alianță transatlantică solidă.

Temele principale discutate la Summitul B9

Pe durata reuniunii, liderii au discutat despre majorarea investițiilor în apărare, inclusiv despre posibilitatea atingerii pragului de 5% din PIB, despre continuarea sprijinului pentru Ucraina în contextul războiului declanșat de Rusia, dar și despre evoluțiile din punct de vedere al securității în Orientul Mijlociu.

Aceștia au reconfirmat sprijinul pentru o pace justă și durabilă în Ucraina, bazată pe respectarea dreptului internațional și pe garanții de securitate credibile, subliniind totodată necesitatea intensificării presiunii asupra Moscovei pentru a opri conflictul și a se angaja în negocieri.

3
1